anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

‘Memoria si marturia sunt temelia identitatii’ – interviuri la TVH in 2015 cu fostii detinuti politic Demostene Andronescu si Marcel Petrisor

 

Leave a comment »

Semnaturi pentru familia traditionala si crestina, in Romania!

Inițiativa de revizuire a Constituției României NU aparține nici Bisericii Ortodoxe, nici altor culte, ci este o inițiativă cetățenească exercitată în temeiul art. 150 din Constituție. Lista initiatorilor se gaseste aici. Cultele, la fel ca și ONG-urile și orice alte structuri de drept privat sunt libere să susțină initiativa.

Primii reprezentanti ai clerului ortodox care au exprimat verbal sustinerea actiunii au fost Mitropolitul Ardealului si Mitropolitul Banatului, care, la sfarsitul slujbelor din ziua de Craciun, la 25 decembrie 2015, au facut anuntul in biserica. In ziua de Anul Nou, la 1 ianuarie 2016, Mitropolitul Ardealului a reluat anuntul, la sfasitul slujbei din Catedrala Mitropolitana din Sibiu.

Intre hotărârile luate de Sfântul Sinod la 14 ianuarie 2016, in prima şedinţă de lucru a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din acest an, s-a specificat ca: “A luat act cu apreciere de iniţiativa cetăţenească pentru amendarea articolului 48 din Constituţia României în sensul precizării că familia este constituită prin căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Această iniţiativă a mirenilor aparţinând mai multor culte este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, pentru că exprimă învăţătura acesteia despre familie, precum şi poziţia sa constantă din punct de vedere juridic.” In acest fel, BOR sprijina OFICIAL initiativa de modificare a constitutiei.

În toamna anului 2015, Coaliția pentru Familie a decis demararea procedurilor de revizuire a Constituției României pentru modificarea art. 48, alineat 1, FAMILIA, pentru a înlocui termenul „soți” cu exprimarea „bărbat și femeie”. Mai exact, se propune înlocuirea sintagmei „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi” cu „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat și o femeie”.

 

fam

In aceasta perioada, Coaliția pentru familie strânge semnături pentru modificarea prevederii din Constituție referitoare la căsătorie. Conform Articolului 150 din Constituția României inițiativa revizuirii Constituției poate fi inițiată de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot dar aceștia trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Publicarea în Monitorul Oficial a proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, a expunerii de motive și a avizului favorabil al Consiliului Legislativ s-a realizat la 25.11.2015 (M.O., Partea I, nr. 882).

Etapele demersului in curs, sunt urmatoarele:

  1. Colectarea în termen de 6 luni a minim 500.000 de semnături valide, de la cetățeni cu drept de vot, împărțiți în minim jumătate din județele țării, cel puțin 20.000 de semnături de fiecare județ.
  2. Depunerea semnăturilor și a dosarului de revizuire la Parlament – termen 24.05.2016
  3. Procedura prealabilă de avizare a Curții Constituționale, urmată de votarea în Parlament a propunerii legislative.
  4. Referendumul și validarea acestuia de către Curtea Constituțională
  5. Implementarea modificării art. 48, alineat 1, de către Parlamentul României, validată de poporul român.

ATENȚIE! Propunerea legislativă nu poate fi semnată online, ci EXCLUSIV olograf (semnătură pe hârtie)! De aceea, Coalitia pentru familie ofera o pagina de Internet de pe care doritorii sunt pusi în legătură cu persoanele delegate să colecteze semnături la nivelul localității sau județului de resedinta.

Leave a comment »

UMBRA MEA – de Mihai Eminescu

Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă  uit în ochiul ei cel roş, când deschid cîte – o carte bătrână plină de nerozii bătrâne , de credinţele unei lumi cu capete îndealtfel ca şi a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde şi veche şi mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca şi când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în păretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung şi căciula peste ochi, şi-mi fixez ochii la ea şi cuget … cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înţelege şi-mi răspunde tot în gândiri lungi si deşirate la ceea ce-o întrebasem , fără ca să mă mulţumească acele răspunsuri , căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine. Ciudat ! Această despărţire a individualităţii mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru şi lung umbra mea, astfel încât ea, jenată de – atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe părete până ce deveni clară ca un portret zugrăvit în ulei , apoi se îngroşă plastic din părete afară, astfel încât sări din cadru jos şi mă salută surâzând , ridicându-şi căciula din cap.

— Sara bună, domnul meu, zisei eu, şi-i întinsei mâna, dar dădeam în vânt, căci umbra, deşi îmbracată , deşi frumoasă, nu era totuşi alta decât umbră. Îi oferii un scaun şi ea şezu.

— Eşti nemulţămit cu lumea, zise surâzând .

—Da, răspund, eu, asemenea surâzând. Se ‘nţelege că acum n-am făcut decât a răsuci  firul cugetărilor şi a sta de vorbă cu reflectul meu asupra diferitelor probleme ale omenirei.

— Ştii ceva, îi zic eu, te las pe pământ în locul meu, în împregiurările mele, şi eu mă duc de-aicea să-mi petrec câtăva vreme în lună. Unde nu-s oameni, nu poate fi ură, şi de-aceea am decis de-a-mi petrece undeva singur, fericit, fără grijă, iar tu să petreci pe pământ în locul meu, cu simpla îndătorire de-a însemna în ziarul tău tot ce ţi  se va petrece — memorii pe care le voi citi şi eu.

Lampa ardea între el şi mine, cartea sta deschisă, în care un pedant dedese curs cugetărilor sale asupra lumei, orologiul zbârnâia răguşit 12 oare, umbra mea se culcă pe patul de scândură acoperit c-un păier , iar eu îmi luai mantaua de-a umere, mă uitai, ieşind din casă, prin borta uşei la fata stăpânei din casă care tocmai se dizbrăca ca să se culce şi ea, apoi pe vârful degetelor trecui prin bucătărie , prin tindă si, când ieşii afară, închisei uşa după mine şi începui a merge încet, încet în lumina lunei, pe stradele largi ale oraşului cu ferestre şi porţi închise, cu ziduri albe şi gălbenite de lună, cu perdelele lăsate, cu cîte un păzitor de noapte cu mustaţa-nfundată în gulerul şi gluga mantalei şi c-o prăjină subsuori, în fine, o linişte somnoroasă, un aer cald de vară, o lună strălucită, stele de aur ce-şi închideau pleoapele spre a le deschide iar, un cer albastru şi fără nori, case nalte a căror streşini de cărămidă se uitau în lună — iată tabloul. Fetele ce dormeau în budoarele lor profumate, mângâiate de-un roi de visuri de aur, studenţi cari dormeau cu capul pe cărţi visând ministerii, dandi visând vânări şi cai, proşti nevisând nimica — ce îmi păsa mie de lumea asta ce dormea, pe care o uram şi o părăseam spre a nu reveni poate în ea? Pasurile mele grele pocneau în pietrele pătrate ale stradelor , eu mă-nfăşasem înfundat în manta cu pălăria peste ochi şi mergeam astfel pe luminatele strade, fără ca luna să îmi facă vo umbră pe ziduri, căci pe-a mea o lasasem acasă, astfel încât eu însumi nu păream a fi decât o umbră neîncăpută  ce fugea pe murii caselor înşirate pe rând. Cam la finea oraşului era o casă galbenă, cu ferestrele lucii argintate de lună, cu perdele albe. Bătui încet în ea.

— Tu eşti ? răspunse o voce dragă si molatecă ca de copilă.

— Eu, deschide fereastra, nu e nimeni pe strade, nu te poate vedea nimeni, ş-apoi chiar de te-ar vedea . . .

Fereastra se deschise încet, perdeaua se dede într-o parte şi dintre creţii perdelei apăru, frumos şi palid, capul blond al unui înger. Luna ardea drept în faţă, astfel încât ochii ei albaştri străluceau mai tare şi clipeau ca şi loviţi de razele soarelui. Sub alba haină de noapte, de la gât în jos, se tradau boureii sânilor, iar mânuţele şi braţele ei albe şi goale până în umeri mi se întinseră, şi eu le inundai cu sărutări .

Un moment şi eu sărisem în fereastră şi-i coprinsesem cu mânile gatul ei gol, apoi îi luai faţa în mâni ş-o sărutam cu – atâta ardoare, o strângeam cu – atâta foc, încât îmi părea c-o să-i beau viaţa toată din gura ei.

— Onde ! zisei eu încet, netezindu-i părul ei de aur. Onde, ştii tu ceva, vino cu mine în lună, vom trăi aşa de fericiţi acolo, neconturbaţi de nimeni, tu pentru mine, eu pentru tine, din visurile noastre vom face castele, din cugetările noastre — mări cu miliarde de unde, din zilele noastre — veacuri de fericire şi de amor. Hai în lună ! Lasă-ţi umbra ta acasă, culc-o în pat, iar tu vino cu mine prin ninsori de stele şi prin ploi de raze, până ce, departe de acest pământ nenorocit şi negru, îl vom uita, pentru ca să nu ne avem în minte decât pe noi.

— Haide dar, zise ea încungiurând gâtul meu cu braţele ei albe şi punându-şi gura pe gura mea.

Sărutarea mă împluse de geniu şi de putere creatoare. Astfel îmbrăţişaţi, aruncai neagra şi strălucita mea manta peste umerii ei albi, i’ncongiurai talia c-un braţ, strângând-o tare la pieptul şi la gura mea, iar cu cealaltă mână fluturând cealaltă parte a mantalei ne rădicam încet, încet prin aerul luciu şi strălucit de razele lunei, prin nourii verzui ai cerului, prin roiurile de stele, prin ploaia de raze — până ce ajunserăm în lună. Călătoria noastră nu fuse decât o sărutare lungă. O lăsai acolo, în aerul cald de pe malul mirositor a unui lac verde şi strălucit, şi mă ‘ntorsei pe pământ şi vrăjindu-l, îl băgai într-o nucă, iar nuca o făcui un mărgăritar stropit cu aur  şi mărgăritariul îl aruncai în fundul unei mări. Mărimea fiind numai relativă, astfel încât ceea ce nouă ni-i mare altora li se parc mic, se ‘nţelege că atomii microscopici din acel margăritar a cărui margini li era cerul, stropii — stele şi lună şi soare, acei pitici aveau regii lor, purtau războaie, se urau mereu, închipuindu-şi diferite bazaconii despre închipuita lor mărime. Eu, uitându-mă c-un microscop prin coaja cea subţire a mărgăritarului , toată întunecata lor lucrare era astfel încât , oricât volumul lor devenea de mic, ura lor era tot aceeaşi , încât mărgăritarul trebuia să crape de ură. Îl aruncai în mare şi mă ‘ntorsei la iubita mea din lună, căreia-i povestii toate ce făcusem.

DSC06584

Copie dupa un mansucris eminescian in casa memoriala Veronica Micle din Targu Neamt

lubitei mele îi făcui haina de-un gaz albastru, deşi străveziu ca aerul, prin care se rădica ea în albeţa cea strălucită a rotundelor sale membre ; în părul ei blond aşezasem o citadelă de diamante, sânul ieşea vergin, rotund şi mic din haina decoletată, astfel ne primblam, eu cu mâna în jurul gâtului ei, prin umbroasele şi balsamatele dumbrăvi ale lunei, pe lângă adormitele lacuri, pe lângă plângândele izvoare, şi numai privighetori cu glas de argint zburau cântând din creanga ‘n creangă şi umpleu aerul de note divine. Când ne aşezam în luntre, valurile ascultătoare  mânau neporuncite , după gândirea noastră, luntrea cea aurită, în care iubita sta culcată în mari perini de mătase, iar eu aşezasem capul meu în poalele ei şi visam ceea ce aveam. Acest amor pacific şi dulce ca ideea eternităţii, fără nici o cugetare or o dorinţă nevergină, acest amor era aerul vieţei noastre, sărutarea copilărească, dulce, profumată a gurelor noastre, împletirea angelică a braţelor noastre — un amoriu sunt! Lumea mea nu era decât icoana ei strălucită, lumea ei — faţa mea cea palidă încadrată de păr negru. Această viaţă era un basm strălucit şi înstelat. Acolo era, între dumbrăvi  verzi şi între stânci cenuşii, şi un lac cu apă de aur. Când ne scăldam acolo râzând şi sub privirea cea înamorată a lunilor, stropeam unul în altul cu lungi şiroaie şi stropi de stele care, rămâind pe sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscându-se într-un cerşaf ţesut din argint, corpul ei alb era şi mai neted, şi mai dulce, şi mai strălucit.

Adesea ea se prefăcea că se supără şi se ascundea prin tufişele labirinticei grădini. Deşi o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfel încât , plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în estaz şi cu ochii umezi, până ce o prindeam în braţe şi o mângâiam pe pieptul meu pe nebunateca copilă !

Ca să petrecem făcurăm un joc de cărţi. Regii, reginele şi fanţii de pe cărţi era toţi chipuri copiate din basmele ce ni le spuneam, spre petrecere, serile, iar fiindcă aveam bani, ea se duse la un lac. Acolo fieştecare frunte de val reflecta o stea…  Ea intră încet în apa lacului şi prinse încet, încet cu mâna din fiecare frunte de val cîte o stea, ca şi când ar fi prins albine de aur, apoi punându-le în poale le aduse în casă şi le vărsă pe masă. Astfel jucam cărţi pe o frumoasă masă de  marmură, şi jocul nostru era o poveste lungă şi încurcată , căria nu-i mai dam de capăt până ce nu încetam , beţi de somn.

Dar somnul nostru ! Braţe în braţe, tologiţi în perini de matase galbenă ca aurul, gura mea apăsată pe a ei, visam amândoi unul şi acelaşi vis, care nu era decât o repetare magică a vieţei noastre fără dorinţe. Ne visam în ceruri cu oglinzi de  argint  si  cu  sale  întinse   prin    cari pluteau  îngeri  cu haine   de  aur  si cu  aripi  de colorile sale întinse prin cari pluteau îngeri cu haine de aur şi cu aripi de colorile curcubeului şi ‘ncinşi în brâie de curcubeu, iar blondele lor capete erau încadrate de lungi plete de aur, şi ochii albastri  se plecau timizi şi mari, şi  pleoape şi gene lungi. Portale cu stâlpi nalţi de aur, galerii de marmură albă, stele albastre pe plafondele de aur a salelor mari, toate pline de un aer răcoare şi mirositor ; numai o  poartă închisă n-am putut-o trece neciodată . Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, şi deasupra ochiului — un proverb în literile strîmbe ale întunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu —proverbul: o enigmă chiar pentru îngeri. Iată viaţa visurilor noastre.

Când ne deşteptam din somn, aurora  celor doi sori, în haine roz, culegea  mărgăritarele  de argint de prin grădinele noastre şi, râzând cu glasul ei de ciocârlie, ni le arunca din poalele ei pe faţă şi în patul nostru.

Roua rece cădea pe sânul verginei mele iubite şi ea se trezea cu frig şi, ţinându-si ochii închişi, îşi strângea împrejurul umerilor ei goi plapoma ţesută din argint şi din colori de curcubeu. Când  însă îşi deschidea ochii, sorii răsărea calzi şi frumoşi, iar noi ne sculam râzând, somnoroşi, unul de altul, apoi, spălându-ne feţele în basin de marmură, ieşeam afară în aerul cald şi strălucit a fericitei noastre lumi. Şi viaţa se ‘ncepea din nou, fericită şi lină, o eternă  repetiţiune a fericirei de ieri.

(text extras din ‘Proze postume‘, Mihai Eminescu, Opera completa, vol. VII, BUCUREŞTI, FUNDAŢIA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ „REGELE CAROL II”, 1939)

Leave a comment »

Medicul Pavel Chirila – la ‘Interviurile TVH’, 6 decembrie 2015

Va invit sa audiati admirabilul si pretiosul interviu recent la TV al medicului si profesorului Pavel Chirila, cel care ne invata, de ani buni, ca ‘Binele se contaminează din aproape în aproape‘, si nu numai… Este o ‘poveste’ pentru ratiune si suflet, o ‘poveste’ despre nadejde si iubirea pentru aproapele, care rodeste, intr-o Romanie in deriva. Interviul a fot realizat de profesorul Matei Georgescu pentru TVH, a fost transmis la 6 decembrie 2015, si l-a avut in platou, ca invitat, si pe psihologul Valentin Beloiu.

Pe medicul Pavel Chirila l-am audiat recent la Sibiu, intr-o prelegere despre bioetica crestina, si o fac ori de cate ori se iveste prilejul, nu numai spre imbunatatirea si incunostintarea mea, dar si spre o adevarata iluminare launtrica. In afara profesiei sale si a tot ce este legat de ea, l-am vazut, ca simplu spectator, in a doua parte a lunii aprilie 2015 si la premiera piesei de teatru regizata de prietenul sau bun, Dan Puric, “Insir’te margarite…”, la Bucuresti, la deschiderea Salii Mari a Teatrului National. A fost prezent si acolo, sa isi sustina un prieten, sa ii fie alaturi, asa cum este mereu (cititi aici).

Leave a comment »

Relatarile Danielei Lungu, realizatoarea filmului ‘Mărturisind pe Mărturisitorul Justin Pârvu’

In ziua de Nasterea Domnlui, la Craciunul lui 2015, postul B1 TV a transmis cel mai recent film documentar despre Parintele de la Manastirea Petru Voda – ‘Mărturisind pe Mărturisitorul Justin Pârvu’. Scenariul si regia filmului sunt semnate de Daniela Lungu. Este un film care, dupa parerea mea, nu numai ca a surprins marturii esentiale ale unor monahii si monahi care au fost foarte apropiati de Parintele Justin, configurand astfel profilul marelui duhonic roman din varii perspective, dar este si un film realizat cu multa smerenie, echilibru si onestitate. Cautand dupa elemente din ‘portofoliul’ profesional al omului de televiziune si scriitorului Daniela Lungu (despre care nu auzisem), tocmai fiindca in general o abordare precum cea mentionata nu este nicidecum la indemana oricarui profesionist din breasla, am gasit doua elemente revelatoare, pe care am simtit nevoia le reproduc si sa le distribui aici: mai intai prezentarea cartii Danielei Lungu – ‘Colonia cu demoni‘ cu ocazia lansarii, unde autoarea descrie pe scurt intalnirea ei cu o alta lume, care o va marca, se vede, enorm, si  repspectiv marturisirea sa de pe propriul blog, datata la 5 noiembrie 2015, cu titlul: ‘CÂND MĂ DUC LA PREOT, MĂ DUC DE FAPT SĂ STAU DE VORBĂ CU DUMNEZEU‘ (pe care o preiau in intregime mai jos, cu multumiri), in care aflam cum a ajuns la Parintele Justin Parvu:

“Ca să ilustrez titlul de mai sus (n.n. ‘Colonia cu demoni’) voi povesti ceva intim dar care acum, mai mult ca niciodată, trebuie spus in gura mare. După ce am scris două treimi din Colonia cu Demoni, o carte care unora dintre voi le-a plăcut foarte mult,  m-am blocat şi nu mai aveam chef şi nici chemare să o termin. M-am dus la preotul meu duhovnic şi l-am întrebat dacă să o mai termin sau nu. Dânsul m-a sfătuit să o termin neapărat şi: să nu scrieţi un roman-fluviu, ci unul mai scurt pentru că oamenii azi nu mai au timp de citit; dacă se poate cu multe învăţăminte pentru fiecare dintre cititori” . coperta1_final1

Mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. A trecut timpul aiurea dar vinovăţia de a nu fi terminat-o mă sfredelea, gândeam  însă cu capul meu de mirean păcătos că poate nu e de mine să scriu aşa o carte, cu un asemenea subiect dificil. Cine-s eu? Nimeni!

La vreun an după toate acestea l-am visat pe părintele Iustin Pârvu ieşind din altarul unei biserici şi făcându-mi semn să mă apropii. Am luat visul ca pe un semn divin şi m-am dus. Era prima şi ultima oară când aveam să-l văd. I-am povestit angoasa mea vis a vis de scrierea cărţii. Iată ce mi-a spus după ce a închis preţ de câteva secunde ochii cu chipul îndreptat spre tavanul odăiţei în care m-a primit:

să nu scrieţi un roman-fluviu, ci unul mai scurt pentru că oamenii azi nu mai au timp de citit; dacă se poate cu multe învăţăminte pentru fiecare dintre cititori” . 

Vi se pare că sunt aceleaşi cuvinte cu cele ale duhovnicului meu? Da, ei bine, sunt chiar aceleaşi cuvinte.  Unul slujeşte în Bucureşti, celălalt păstorea la Mânăstirea Petru Vodă.

Ce învăţătură am extras din această întâmplare?

Când te duci să vorbeşti cu un preot, nu vorbeşti cu omul din preot, ci chiar cu Dumnezeu în mod tainic nemijlocit. De aceea, cei doi mi-au spus aceleaşi cuvinte la distanţa de sute de kilometri unul de altul şi de 12 luni. Pentru că de fapt mesajul venea nu de la fiecare dintre ei, ci de mai SUS!

Respectaţi preotul, pentru că aşa vă demonstraţi iubirea pentru Dumnezeu. El este Unsul Lui Dumnezeu, devenit preot prin sfinte taine numai de El ştiute şi traduse in limba pământeană prin ritualuri.  Să nu judecăm ce nu pricepem cu mintea omenească!

Inimă bună s-aveţi!

Daniela”

Ieri, la 2 ianuarie 2016, Daniela Lungu a postat pe canalul sau youtube si o colinda a copiilor de la caminul Manastirii Paltin -Petru Voda surpinsa “in timpul filmarilor pe care le-am facut la Manastirea Petru Voda Paltin, copiii de la Casa de copii ingrijiti si gazduiti de maici, pentru ca era in Ajunul Craciunului, ne-au colindat pe noi, cei din echipa de filmare a documentarului Marturisind pe Marturistorul Justin Parvu.” (vizualizati colinda aici sau pe contul de facebook al Manastirii Paltin).

8 Comments »

Jurnalist Oana Stanciulescu: “EXCLUSIV. Documentul prin care Regelui Mihai i s-a retras cetățenia română, în ședința din 22 mai 1948 a Consiliului de miniștri”

O Stanciulescu si surorile Coposu

Jurnalista Oana Stanciulescu alaturi de surorile d-lui Corneliu Coposu, decembrie 2015 (sursa foto: aici)

“Pe data de 22 mai 1948, în ședința Consiliului de Miniștri, s-a decis retragerea naționalității române Regelui Mihai și Reginei Elena. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial cu nr 122 (partea 1 B), din 28 mai 1948 (facsimil)”.

Textul deciziei semnate de Petru Groza si cateva facsimile au fost publicate ieri, 2 ianuarie 2016 – pe blogul jurnalistei Oana Stanciulescu.

 

Leave a comment »

Biserica fata in fata cu problemele grave ale prezentului: o prelegere a arhidiaconlui Ioan Ica jr. la Brasov, la 17 decembrie 2015

Implicarea clerului bisericii ortodoxe romane in problemele actuale ale societatii se face tot mai clar si puternic simtita in ultimele luni. Un exemplu aparte este Parintele conferentiar univ. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu, consilier misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, care are in spate o activitate misionara de exceptie. Acesta s-a implicat activ in ultimul an de zile, inclusiv prin Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR) la susţinerea şi îmbunătăţirea predarii Religiei in scoli, apoi, la inceputul lunii noiembrie 2015 a fost ‘singurul preot care a apărut în mijlocul protestatarilor din Sibiu‘ – dupa incendiul de la clubul ‘Colectiv’ din Bucuresti iar apoi, imediat ulterior, a devenit unul dintre cei 16 membri ai comitetului de initiativa pentru Revizuirea art. 48, alineat 1, din Constituția României, din cadrul Coalitiei pentru familie, revizuire care va fi unul dintre cei mai dificili si provocatori pasi din societatea romaneasca din primavara-vara lui 2016.

Alaturi de Parintele Necula, arhidiaconul Ioan Ica jr., profesor univ. la Facultatea de Teologie din Sibiu, a avut, in ultimele doua luni de zile, doua discursuri adresate clerului si care au fost facute publice pe propriul canal youtube. In discursurile sale analizeaza cu minutiozitate, luciditate, curaj si asumare situatia dificila a bisericii azi, asa cum apare ea, privita din interior.  Dupa prelegerea sa, sustinuta la Conferința preoteasca a Protopopiatului Sibiu de la 19 noiembrie 2015, in care a pus ‘degetul pe rana’, a urmat cea de la Brasov, din 17 decembrie 2015, in care a prezentat o propunere de regandire si reflexie asupra momentului actual dar si o solutie de amenajare a ‘spatiului eclezial’ exterior si interior.

Inregistrarea video a prelegerii de la Brasov, mai jos (cu siguranta si aceasta a doua prelegere merita cu prisosinta audiata!):

Leave a comment »