NASTEREA DOMNULUI
Nasterea Domnului – desen de Gabriela Mihaita David, decembrie 2014
INTRUPARE
de Zorica Latcu (Maica Teodosia) – in volumul “Osana Luminii” – Ed. Ramuri, Craiova, 1949
Din slava Ta cereasca Te coboara,
Spre Bethleemul sufletului meu
Si-n staulul smereniei, Fecioara,
Intrand, sa nasti pe unul Dumnezeu.
Sa-L infasori in cantece de slava,
Ca-n scutece subtiri de bumbacel;
Si ca-ntr-o iesle plina de otava,
In pacea Duhului sa-L culci pe El.
Pleca-vor magii, soli din alta zare,
Calauziti de focul alb de stea,
S-aduca nou prinos de inchinare,
La staulul smereniei, Doamna mea.
Ci eu voi pune-n mana lor batrana
Tot aurul cuvantului istet;
Voi fauri din versul meu, Stapana,
In jarul gandului comori de pret.
Caldura rugaciunilor de seara
Va-nfierbanta cadelnitele reci:
Tamaia magilor va arde iara,
Cu fum de proslavire pana-n veci.
Si ca sa fie plina daruirea,
Voi presara in visteria lor,
Cu boabele de smirna grea, iubirea,
Cea fara de prihana si cu dor.
Stiu ca nu-s vrednica, Fecioara,
Sa-ti fiu in noapte acoperamant;
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboara,
Sa nasti in duhul meu pe unul Sfant.
Pastorala de Craciun in Mitropolia Ardealului a facut referire pe larg la decizia scoaterii orei de religie din scoli
IPS Mitropolitul Laurentiu Streza al Ardealului, decembrie 2014
Astazi 25 decembrie 2014, in Catedrala Mitropolitana din Sibiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului – IPS Laurentiu Streza, a aplicat in continuare hotararea Sfantului Sinod, elaborata in perioada 16-17 decembrie 2014, de a lua atitudine fata de decizia “discriminatorie şi umilitoare” privind scoaterea orei de Religie din scoli, decizie publicata de Curtea Constituţionala a României, la 12 noiembrie 2014. In continutul “Pastoralei la Nasterea Domnului 2014“ IPS Laurentiu Streza a introdus cateva pasaje semnificative pe care, in parte, le reproduc mai jos, cu bucurie:
“Acum, la 25 de ani de la jertfa martirilor din Decembrie 1989, societatea noastră este greu pusă la încercare. Libertatea de credinţă, valorile moral-spirituale pentru care s-a luptat, în care am crezut, pentru care mii de tineri s-au jertfit sunt trecute pe agenda Curţii Constituţionale şi puse sub semnul întrebării.
În urmă cu puţine săptămâni, am luat act cu profundă mâhnire de decizia discriminatorie a Curţii Constituţionale a României, îndreptată împotriva existenţei orei de religie în şcoli, o decizie prin care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând evident, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios în ţara noastră este garantat de Constituţie.
Uităm, oare, de rolul fundamental al Bisericii noastre, în edificarea Statului Naţional Român, de faptul că, în întreaga ţară, dar mai ales aici, în Transilvania, Ortodoxia a salvat şi înviat fiinţa noastră naţională? Uităm că Şcoala Românească s-a născut în Biserica Ortodoxă, că Sfânta Scriptură şi cărţile de cult au fost cele dintâi manuale de învăţătură, apărute şi ele în tiparniţele mănăstirilor ortodoxe? Uităm, oare, de rolul covârşitor al credinţei, al valorilor morale ortodoxe în creşterea sănătoasă a copiilor şi a tinerilor noştri?
Astăzi, la peste 500 de ani de la atestarea primei şcoli româneşti, care-şi desfăşura activitatea la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului (1495), când istoria dă mărturie desăvârşită despre rolul atât de important al Ortodoxiei în devenirea noastră ca neam, în consolidarea şi dezvoltarea valorilor spirituale ale ethosului nostru românesc, o Instituţie fundamentală a Statului înclină spre secularizare şi indiferentism religios, considerând, asemenea minorităţii atee, că religia discriminează!!
Refuzăm, oare, prin hotărâri constituţionale învăţământul religios — un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un drept pe care l-am dobândit? Chiar putem ignora faptul că mii de studii de sociologie şi psihologie arată cât de importantă este educaţia religioasă în viaţa copiilor noştri? Dependenţa de droguri, violenţa, libertinajul sexual, hoţiaş.a. sunt, conform acestor studii, în procente mult mai mari în familiile în care copiii au fost privaţi de educaţie religioasă. Se doreşte, oare, ca generaţii întregi de copii să nu aibă nicio alternativă şi niciun ajutor în faţa tentaţiilor societăţii moderniste, care consideră sinucidereaun act de curaj? Se doreşte, oare, ca în viitor ţara noastră să aibă oameni lipsiţi de orice sprijin spiritual, oameni lipsiţi de cultură religioasă, care urmăresc doar binele personal, nu şi al aproapelui şi al societăţii? Formarea caracterului religios-moraleste o necesitate pentru copiii noştri, viitorul de mâine al Ţării, nu numai ai Bisericii. Acest proces foarte important începe în familie, se continuă în şcoalăşi se desăvârşeşte în Biserică. În şcoală se face doar educaţie religioasă, nu îndoctrinare confesională, cum pretind cei potrivnici învăţării religiei, se împărtăşesc valori sufleteşti veşnice, nu simple informaţii. Copiii noştri crescuţi în familii creştine au dreptul de a cunoaşte spiritualitatea Bisericii şi tainele credinţei noastre, la şcoală să dobândească deprinderi şi aptitudini care să îi ajute în viaţă, pentru ca şi ei, la rândul lor, să poată întemeia o familie reuşită.
Considerăm că într-un stat de drept trebuie respectate şi drepturile majorităţii, nu numai ale unei minorităţi, în condiţiile în care credincioşii ortodocşi sunt majoritari între contribuabilii instituţiilor de învăţământ. Astfel, instituţiile Statului nu vor putea neglija acest lucru, încălcând un drept fundamental al familiei creştine.“
Craciunul: Nasterea Domnului, Magii cu daruri… Nasterea lui Hristos sa ne fie de folos!
Dintre cei patru Evanghelisti, numai doi au lasat marturie in scrierile lor despre Nasterea Domnului Iisus Hristos: Matei si Luca, in vreme ce Ioan si Marcu nu au descris episodul.
Naşterea Domnului în Evanghelia după Matei:
“…Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.”
“Inchinarea magilor” – desen de Gabriela Mihaita David
Naşterea Domnului în Evanghelia după Luca:
“…Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.
Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de
Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese.”
Mos Craciun – pe oul incondeiat
Intre sutele de oua – mici opere de arta – de la Muzeul National de oua incondeiate din comuna bucovineana Ciocanesti, am vazut asta-avara si unul cu motivul de iarna al lui Mos Craciun, a carui fotografie o daruiesc cititorilor acestui blog, in aceasta seara de Ajun al Craciunului, cu urarile unui anotimp frumos si luminos sufleteste:
“Suflete, scoli si cunoaste / Prunc Luminos ca Se naste…” – colind inspirat de versurile poetului Vasile Voiculescu
Maicile de la Manastirea Paltin-Petru Voda au daruit astazi – in Ajunul Nasterii Domnului si al Craciunului, prin intermediul site-ului revistei ATITUDINI, cateva colinde frumoase, in interpretare proprie. Am ales sa preiau si eu una aici, pe versificatie inspirata din poezia “Colind” – compusa de poetul crestin Vasile Voiculescu, care poate fi citita in varianta originala, mai jos.
Colind
de Vasile Voiculescu
In coliba intunecoasa
Din carne si os lucrata
A intrat Hristos deodata
Nu faclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frange,
Ci El Insusi, trup si sange
Preschimbat pentru faptura
Intr-o scumpa picatura,
Dulcea Cuminecatura.
Coliba cum L-a primit
S-a facut cer stralucit
Cu bolta de margarit
Si pe ea soare si stele
Cu luceferi printre ele.
In mijloc tron luminos
Si pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfant Se alatura
Si acolo ramanea
Si acum si pururea.
Si noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curatat
Usi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intra si la noi!
Trup tu dormi, Domnul te paste!
Suflete, scoli si cunoaste
Luminos Prunc ca Se naste
In pestera inimii, in palatul Treimii.
Dara Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborat in pieptul meu.
Maica Sfanta-n brate-L tine,
Duhul Sfant cu drag L-alina,
Ingeri cu raze se-nchina.
Nu dorm, trupul meu imi spune
Ci-nclestat de grea minune
Stau in muta rugaciune
Sa mai misc nu se cuvine,
Caci cu harul care vine,
Raiul tot se afla-n mine.
“Părintele Arsenie Boca la mănăstirea Prislop în epoca torționarilor comuniști 1948-1959” – o noua carte de Florin Dutu
Semnalizez aici o a patra carte nou-aparuta si semnata de tanarul teolog si economist Florin Dutu, la Editura Floare Alba de Colt, avand ca subiect personalitatea si statura duhovniceasca a Parintelui Arsenie Boca. In aceasta luna, decembrie 2014, au iesit de sub tipar doua carti semnate de staruitorul intru adevar Florin Dutu, si dedicate completarii profilului Sfantul Ardealului de-a lungul anilor sai de viata in perioada prigoanei comuniste:
si actuala:
2. “Părintele Arsenie Boca la mănăstirea Prislop în epoca torționarilor comuniști 1948-1959”
Pe coperta cartii, alaturi de una dintre fotografiile cu chipul Parintelui Arsenie (datand din jurul anului 1945, de pe vremea cand se afla la Manastirea de la Sambata), este afisata o mica parte din seria pictata de Parintele Arsenie in altarul Bisericii de la Draganescu de langa Bucuresti – serie privitoare la viata si patimile cuviosului Stefan cel Nou, pe vremea Imparatului iconoclast Constantin Copronimul – care a tiranisit biserica intre anii 741-775. Scena preluata din serie pe coperta il reprezinta pe sfantul nou mucenic Stefan cu spatele, in straiul sau monahal, aflat in temnita si propovaduind multimii de monahi inchisi , ridicand in maini doua sfinte icoane. Datorita trecerii la Domnul a cuviosului Stefan la 28 noiembrie 766, adica in aceeasi zi in care si Parintele Arsenie avea sa treaca la Domnul, dar in 1989, multa lume considera ca Parintele Arsenie si-a cunoscut sfarsitul, inclusiv ca data, iar intreaga pictura a Altarului de la Draganescu este complet atipica, reprezentand perioada de mucenicie a Sfantului Stefan cel Nou care a avut vina de fi facut “temnita ma-nas-ti-re”, cam ceea ce a facut si Sfantul Ardealului in Romania.
Noua carte a lui Florin Dutu este construita si prezinta documente in premiera din
Arhivele Mănăstirii Prislop (1948-1959), din Arhivele Naţionale ale României– fondul Ministerului şi Departamentului Cultelor si documente legate de arestarea Părintelui Arsenie Boca şi de activităţile desfăşurate la Mănăstirea Prislop – si acestea publicate in premiera – existente in Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.).
In prezentarea cartii se subliniaza: “Documentele certifică, în definitiv, sfinţenia vieţii Părintelui Arsenie Boca şi vădirea acestei sfinţenii de către Însuşi Dumnezeu prin intermediul minunilor (autentice, în afara oricărei critici şi a vreunei umbre de îndoială), mărturisite de contemporanii Părintelui (care l-au perceput ca Sfânt mărturisitor al dreptei credinţe), precum şi marile servicii aduse Bisericii Ortodoxe Române în vreme de prigoană, adică într-un context istoric potrivnic.”
***
„Securitatea avusese planul să-l ridice noaptea, fără să ia seama la credincioşii de prin satele vecine. S-a întâmplat însă ca vehiculele de transport ale securităţii să se defecteze şi la venire şi la plecare, aşa încât Arsenie a fost văzut de locuitorii comunei Silvaş şi de alţii, cum era transportat într-o căruţă de către oamenii securităţii în dimineaţa zilei de 17 ianuarie a.c. [1951].
Faptul că vehiculele s’au defectat, a fost interpretat ca un semn miraculos, ca un fel de minune ce s’a făcut pentru sfântul Arsenie. Toată populaţia dimprejur luând cunoştinţă de lucrul acesta, a început a-l slăvi şi mai mult pe Arsenie şi şi-a manifestat indignarea pentru arestarea lui.” (Arhivele Naționale ale României, fond Ministerul Cultelor)
Din cuprinsul lucrarii mi-au atras in mod special atentia urmatoarele capitole, cu cea mai insemnata incarcatura de noutate:
IV. Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop (1948-1959) – Apostolul iubirii dumnezeieşti faţă în faţă cu apostolii urii şi ai comunismului
V. DOSARUL alungării din mănăstire a Părintelui Arsenie Boca, lichidarea în şapte serii a personalului monahal şi desfiinţarea Mănăstirii Prislop
VI. Relaţia „încordată” Stat – Biserică în anul 1959 văzută printr-un document. Patriarhul Iustinian ameninţat cu destituirea de către Emil Bodnăraş şi Chivu Stoica.
Presedintele Romaniei raportandu-se la epoca comunista
Citatele de mai jos sunt extrase, in ordine cronologica, de pe blogul si de pe pagina de Facebook ale Presedintelui Romaniei, dl. Klaus Johannis, si fac referire la punctul de vedere si viziunea sa cu privire la comunism si atitudinea prezenta:
16 octombrie 2014 (“Ziua 14 – Locuri ale memoriei” – vizita in timpul campaniei prezidentiale…):
“La Sighet, am întâlnit o mulțime de tineri frumoși, dar despre ei și mișcarea lor voi vorbi cu altă ocazie. Acum vreau să aduc în discuție două locuri pe care le-am văzut pentru prima oară: Memorialul Victimelor Comunismului și Casa memorială a lui Elie Wiesel. Două locuri ale memoriei, în care tragedia tulburătoare și povestea splendidă a rezistenței se contopesc. Am rămas profund emoționat.
Tot la Sighet am văzut cum arată suferința pentru o cauză, trădarea aproapelui, dezumanizarea și viclenia oarbă. Am ajuns după-amiază și la fostul cimitir al săracilor din localitate, unde au fost înhumați, aruncați în gropi fără cruce, în bezna nopții, deținuții politici care au decedat aici în anii ‘50. Cine încă mai crede că regimul comunist a construit blocuri trainice, a oferit locuri de muncă pe perioade nelimitate, a adus pacea și fericirea, ar trebui să meargă la Sighet. Elitele României precomuniste nu se odihnesc într-un “Père Lachaise”, ci sub pământul ud de la marginea țării, sub iarba unui cimitir al săracilor, aruncați la grămadă în locuri rămase astăzi necunoscute. La Sighet au fost închise elitele României interbelice: militari de carieră, oameni de litere, oameni politici, lideri religioși, avocați de prestigiu, scoși peste noapte din casele lor și aruncați în acest bastion al terorii. Te cutremuri citind numele afișate pe pereții închisorii: patru foști prim-miniștri, cinci foști guvernatori ai Băncii Naţionale, un fost președinte al Academiei Române, președinţi de partide politice, liderii marcanți ai Bisericii Catolice, cei mai importanţi episcopi greco-catolici, iar lista ar putea continua. Gheorghe și Dinu Brătianu, lideri ai PNL, au dispărut în această chinuitoare temniță.
Pentru partidul pe care îl conduc și care a avut lideri importanți morți în închisorile comuniste, membri de partid arestați, torturați, hărțuiți, traumele comunismului nu se vor şterge niciodată. Noi, liberalii, de ieri și de azi, știm că lecția trecutului este fundamentală.”
***
17 decembrie 2014 (inainte de investitura ca Presedinte al Romaniei):
“România are nevoie de un mare muzeu naţional al comunismului care să inspire proiecte educaţionale mari, să inspire teme privind diversitatea, nevoia de toleranţă, de responsabilitate civică. În calitate de preşedinte al României, voi pleda pentru construirea unui astfel de muzeu, pentru că preşedintele trebuie să vegheze la cultivarea și protejarea memoriei naţiunii sale.”
***
22/23 decembrie 2014 (imediat dupa investirea oficiala ca Presedinte al Romaniei):
“Foştii deţinuţi politici reprezintă repere de moralitate pentru tânăra generaţie. Domnul Octav Bjoza a fost condamnat pe nedrept, fiind obligat să cutreiere nu mai puţin de 14 locuri de detenţie, a fost persecutat, dar acest lucru nu l-a împiedicat să militeze pentru idealurile de libertate şi democraţie. Prin decoraţia oferită astăzi domnului Bjoza, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, recunosc şi onorez sacrificiul şi curajul de care au dat dovadă femeile şi bărbaţii care au suferit pentru libertate.”
O altfel de poveste de Craciun…
Cred ca sunt mai bine de doi ani, de cand am descoperit – nu stiu cum – pe Internet, un site vizual de care, instantaneu, nu m-am mai putut dezlipi: “albastrude.wordpress.com“. Am intalnit acolo desene uimitoare, realizate cu pixul – un fel unic si inedit de a reda imagini – marea majoritate portrete. Tehnica aceasta de desen in pix nu permite reveniri, retusuri, corectii, iar eu priveam uimita atatea chipuri – de sfinti, de laici, de artisti sau de stari interioare, si ma intrebam cat talent si mai ales cata ardere interioara se afla dincolo de fiecare desen. Imi placeau teribil trasaturile acelea albastre, unele fine, altele apasate, tremurande ori degajate, calde ori manioase, care se ingramadeau in anume fel incat sa redea cu o expresivitate adesea desavarsita figuri, fete, profile umane sau supraumane. Dupa ce am descoperit site-ul, am “scotocit”, evident, in arhiva atat de bogata, si nu ma mai saturam sa descopar nenumarate personaje pe care le recunosteam instantaneu. Iar personajele necunoscute nu erau altele decat partea de reprezentari ce avea sa creeze lumea speciala a starilor si trairilor omului ce re-crea lumea, cu pixul fermecat: omul se numea Gabriela Mihaita David.
In decurs de cateva saptamani, atunci la inceput, in toamna-iarna lui 2012, m-am bucurat nespus de explorarea site-ului vizual, care se imbogatea zilnic si din care ma infruptam si eu cu starile omului si artistului creator. Ma infruptam este numai un fel de a spune, caci seria de desene “lupta cu patimile” ma punea si pe mine adesea in introspectii grele si adanci, asa cum probabil le traia, lucrandu-le, autoarea. Am intrat deci intr-o lume in care regaseam chipuri si modele dragi si iubite de oameni in fata carora ma inchinam de admiratie, regaseam apoi studii dupa mari artisti, chipuri de sfinti si sfinte, desene dupa icoane si sinaxarele zilei, si cate altele… Pe site-ul Gabrielei Mihaita David era o liniste manastireasca, insa un tumult interior a carui complexitate o intuiam. Uneori simteam o oarecare pace, ori impacare, dar adesea era doar multa liniste si multa smerenie. Se intampla rareori ca vreun desen sa apara insotit de versuri albe, si le parcurgeam, incercand sa inteleg ce este dincolo…
Cred ca era decembrie 2012, si am inceput sa impartasec celor foarte apropiati entuziasmul si bucuria mea in fata multora dintre desenele pe care eu le-am socotit, si la fel le socotesc si astazi, neasemuite… Intre timp, probabil citind chiar pe site, aflasem ca Gabriela Mihaita David canta la vioara in filarmonica din Ploiesti. Mult mai tarziu am aflat ca aceasta este “profesia” ei, deja de 35 de ani. Si tot mai tarziu aveam sa aflu ca deseneaza de cand se stie, dar nu a facut niciodata studii de specialitate…
Intr-un fel sau altul, noi doua am intrat la un moment dat in “dialog” electronic. Asa s-a intamplat mai apoi, sa aflu cate ceva din spatele trairii artistului si sa inteleg bucatele din flacaruia ce mistuia sufletul sau. Dupa cateva luni, la sfarsitul lunii mai 2013 a avut loc o “intalnire” speciala a desenelor si indirect a sufletului artistei, cu Parintele Rafail Noica, despre care Gabriela Mihaita mi-a destainuit ulterior: ‘E adevarat, cel mai frumos si binecuvantat moment din viata mea a fost acea “intalnire”.’ Aceasta deoarece dupa acel moment, in viata artistei a aparut o schimbare totala de situatie, despre care nu cred ca gresesc afirmand ca a fost un miracol…
Apoi, pe traseul timpului de pana azi, ne-am intersectat ideatic si spiritual, in alte cateva randuri. E adevarat, tot de la distanta, dar pare ca aceasta nu e deloc importanta intre noi. Niciodata insa in conjuncturi facile, mereu in situatii dificile, dramatice chiar. A fost un fel de a impartasi si de a primi una de la alta ceea ce puteam oferi bun si linistitor. Mi-e la fel de drag si dor azi, ca si in urma cu mai bine de doi ani, sa consult aproape zilnic, tot ceea ce expune pe noul sau site, “gabimihaita.wordpress.com” artista Gabriela Mihaita. Este o lume atat de sensibil transpusa, si atat de vie, incat sustin ca in acel simplu monocolor albastru, eu am gasit una dintre cele mai frumoase lumi vizuale posibile. Razbate atata umanitate din ridicarea ochilor si inimii artistului catre Cer si Dumnezeire, in toate desenele Gabrielei Mihaita! Miile de linii albastre, de dare de pix, ce compun lumea vizuala a Gabrielei Mihaita, ma fascineaza… Este motivul pentru care am ales si aleg mereu, cu acordul artistei, sa ilustrez unele pagini din site-ul meu.
Asa cum a facut-o mereu, cu o infinita bunatate, am primit si de asta data acordul, si ii multumesc iarasi acum Gabrielei Mihaita, sa asez mai jos trei desene realizate de ea pentru o pre-comanda, pregatite special in trasaturi negre, avand ca tema reprezentari evanghelice care se pot constitui in ilustratii de carte cu tematica Nasterea Domnului. Asa imi imaginez eu povestile de Craciun, cu oameni ce daruiesc mereu, cu bunatate si dragoste…
Bunavesire – desen de Gabriela Mihaita David, 2014
Cei trei pastori – desen de Gabriela Mihaita David, 2014
Nasterea Domnului – desen de Gabriela Mihaita David, 2014
anomismia 