O duminica la Manastirea Petru Voda – popas fotografic (I)

Duminica ce tocmai a trecut, la 24 august 2014,  duminica la care se citeste Evanghleia cu pilda  datornicului nemislostiv, am ajuns si eu, catre sfarsitul slujbei, la manastirea ctitorita de marele nostru duhovnic, Parintele Justin Parvu de la Petru Voda. Nu mai fusesem acolo de luni bune, si dorul de Parintele Justin, de Parintele Gheorghe Calciu si de toata pleiada de frati intru Domnul ce odihnesc acolo si sfintesc cu duhul lor curat si mucenicesc acel loc, a izbandit peste cele vremelnice ale zilelelor noastre. Am ajuns la manastirea de calugari tocmai la vremea predicii. Lume multa, si in curte, si in biserica. Masini din judetele Neamt, Suceava, Iasi, Galati – formau majoritatea, dar si din altele, nelimitrofe – multime de masini… De la Dacii vechi si masini mai modeste si pana la (doar catvea) masini mai luxoase…  In pridvorul bisericii, cativa calugari faceau  slujba de pomenire, in vremea cat predica era catre final in biserica. Cuvanta in fata altarului Parintele staret Hariton Negrea (doua fotografii din biserica, in timpul predicii Parintelui staret, mai jos). Lumea din fata asculta, dar spre iesire, usor freamat de pelerini, intrand si iesind.

Nu m-am mai nimerit la Petru Voda duminica, cel putin nu de cand Parintele Justin nu mai este printre noi. M-am bucurat deci mult sa constat ca puhoilul de lume nu e cu nimic mai restrans decat cand traia acolo Marele Parinte. Oameni sarmani cu copii, aceasta era masa majoritara prezenta acolo, caci dupa predica, cand in cele doua locuri in care se serveste masa pentru pelerini s-au deschis portile, multimile au navalit, cu siguranta tare flamande. Facusera cozi la cele doua intrari in salile de mese inca devreme – din teama probabil, ca nu vor apuca sa manance ceva… Putin mai tarziu, trecand prin dreptul usilor deschise ale salilor de mese  am citit pe chipul multor meseni, strabatura de un fior interior, cat de mare bucurie reprezenta acea masa calda pentru multi din cei aflati inauntru. Desigur, nu au incaput toti la masa, insa cu siguranta calugarii au pregatit cat de mult au putut, stiind probabil cata lume vine acolo duminica. Este la Petru Voda, la manastirea de calugari, o atmosfera speciala, complicat de descris in vorbe,  poate tocmai fiindca  acolo mereu usa a fost deschisa tuturor, in egala masura, fara nici un fel de criteriu de selectare, si in acest spirit a lucrat Parintele Justin acolo, cu o dragoste cu adevarat fara limite. Acest spirit constat ca dainuieste si azi, si nu pot sa nu ma bucur stiind ca cel pe care Parintele Justin l-a ales si numit staret in locul sau, pe patul suferintei catre sfaristul zilelor sale Aici, este atat de vrednic, iubitor si respecta intocmai regulile predecesorului sau. Mai jos, cateva poze cu atmosfera de la Manastire, surprinse catre sfarsitul predicii si dupa terminarea slujbei, in biserica si in curte. Va urma.

 

Curcubeu imens si dublu…spectacular!

Aparatul meu foto nu a putut surprinde maretia celui mai mare si mai minunat curcubeu pe care mi-a fost dat sa-l vad in urma cu doua zile. Numai fotografia panoramica (ce poate parea trucata, dar nu este!) a putut surprinde imensitatea arcului sau complet. Pe o perioada, curcubeul s-a dublat pe toata lungimea arcului primului, dar aparatul foto nu a facut fata. Am fotografiat si cu aparatul, si cu camera foto a telefonului mobil. Cateva cadre care se apropie, insa timid, de fermecatoarea realitate a luminii spectrale in toata splendoarea, mai jos:

In urma Parintelui Arsenie Boca (I) – mormintele parintilor si surorii sale

Despre familia Parintelui Arsenie Boca am citit initial intr-o carte documentara valoroasa si inimoasa, “Copilaria Parintelui Arsenie Boca“, scrisa de un localnic din Vata de Sus (satul natal al Parintelui Arsenie), Iovu Mihut. Mai apoi, avand privilegiul de a face cunostinta si de a fi primita pentru o scurta vizita de unica ruda in viata a parintelui, nepoata sa, doamna  Zoe Daian, acum in varsta de 84 de ani, am fost introdusa o data in plus in cateva povesti “de familie”. Asa am aflat de existenta locurilor de veci ale parintilor Parintelui Arsenie, si am ramas cu gandul ca va veni o zi si voi ajunge sa le vizitez. Ziua aceea a venit cu mult mai curand decat ma gandisem, inainte chiar de a planifica ceva concret. Poate ca, asa cum se intampla deja multora dintre cei care il poarta in suflet ca ajutator, rugator si mijlocitor catre Dumnezeu pe Parintele Arsenie Boca, si mie mi s-a intamplat sa fiu condusa cu usurinta pe o cararuie insufletitoare si in-nadajduitoare… Astfel am ajuns de foarte curand, pe meleagurile natale hunedorene ale Parintelui Arsenie. Intre primele vizitate au fost orasul Brad si comuna Vata, in speta  satul Vata de Sus, in raza caruia s-a nascut si a copilarit Parintele. As fi vrut sa ajung si pe Dealul Bujoarei, locul in care, departe de vatra satului, se pare ca si-a trait primele luni sau chiar anisori din viata, micul Zian Valean Boca, alaturi de mama sa cu ochi albastrii, descrisa de doamna Zoe Daian ca o femeie de o frumusete remarcabila. Locul acela, Dealul Bujoarei, aveam sa aflu de la “trimisii” care sa ma dirijeze, este insa greu accesibil celor care nu cunosc locurile, desi domnul Iovu Mihut, in cartea sus-amintita, face o descriere cat se poate de amanuntita privind felul in care se poate ajunge acolo. Avand insa informatia “la cald” a celor doua gazde care ‘s-a intamplat’ sa fie exact cei care se ocupa de biserica din Vata de Sus, m-am multumit sa privesc la raspantie indicatorul catre obarsia urcarii pret de aproape doua ore pe jos (foto mai jos). Se apropia asfintitul, si noaptea m-ar fi prins cu siguranta in padure, cel putin la intoarcere… Poate ca, insa, la un 29 septembrie, zi in care se sarbatoreste anual de prin 2010 incoace, nasterea Parintelui Arsenie, acolo la Biserica din Vata de Sus si apoi se urca cu alai si preoti in Dealul Bujoarei, se va intampla sa ajung si acolo…

Indicatorul din satul Vata de Sus catre Dealul Bujoarei, locul natal al copilului Zian Valean Boca

 

Tatal Parintelui Arsenie, Iosif Boca, a murit cand Parintele Arsenie avea aproape 12 ani.  Mormantul sau se afla in cimitirul orasului Brad (jud. Hunedoara), pe dealul de deasupra bisericii ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” si se pare ca a fost mereu ingrijit de familie, respectiv de rudele sale de sange, asa incat nu a cazut in uitare ori necunoastere. Nu acelasi lucru s-a intamplat insa, cu mormantul mamei parintelui, pentru o anumita perioada de timp… Ca si la Vata de Sus, in curtea bisericii din Brad mi-a iesit ‘in intampinare’ chiar ingrijitoarea bisericii, pe care intreband-o de mormantul tatalui Parintelui Arsenie, ea a stiut imediat despre cine vorbesc si am putut afla orientativ unde se afla, instantaneu. Probabil nimeni altcineva nu ar fi putut sa ma ajute astfel, dar ea mi-a iesit in cale de cum am intrat in curtea bisericii… Am urcat deci dealul cimitirului, presarat cu sute de cruci, si, dupa indicatia femeii, m-am dus cam in zona unde ar fi trebuit sa fie mormantul. Nu il gaseam… Dar un barbat se ocupa in zona de un mormant si l-am intrebat pe el. Vorbind cu greu datorita unei infirmitati native,  m-a condus insa doar cativa pasi si a pus mana pe cruce, caci el se afla la un mormant exact vecin… Astfel am gasit cu cea mai mare usurinta, in tot acel cimitir, “mormantul tatalui Parintelui Arsenie Boca”, de care, sunt sigura, prea putini bradeni stiu.  Crucea si mormantul au fost renovate de foarte curand de o familie din Iasi (!). Am aflat acest lucru de la ingrijitoarea bisericii – la coborarea de pe deal; tot ea mi-a spus ca ei s-au ocupat de reconditionarea crucii si a placii cu scrisul (ramas inca destul de ilizibil) dar si de realizarea capacului de beton de peste mormant, care este nou, comandat si instalat pe cheltuiala celor doua familii iesene  de cca. doi-trei ani de zile. Ei vin de doua ori pe an aici sa aiba grija de locul de veci al tatalui Parintelui, trimisi si ei, de “Cineva”… Povestea lor nu o stim, insa cea a mormantului mamei Parintelui este tulburatoare, si a fost descrisa in amanunt in cartea sus-amintita, “Copilaria Parintelui Arsenie Boca“.

 

 

 

Asadar, mama Parintelui Arsenie a trecut la Domnul cu numele de Crestina Darau (recasatorita) in anul 1951, iar mormantul sau nu s-a mai stiut. Pana cand, in anul 2009 un clujean pe numele Ioan Oltean, a fost “trimis” de Parintele Arsenie sa reidentifice si sa ingrijeasca de mormantul mamei sale. Precum am amintit mai sus, aceasta poveste cu totul speciala si adevarata este prezentata in cartea lui Iovu Mihut. Astfel, mormantul Crestinei se afla in cimitirul satului Halmagiu, jud. Arad (la granita cu jud. Hunedoara) si este ingrijit precum vedeti in foto mai jos. Eu am intalnit acolo o femeie la 50 de ani impreuna cu fiul ei care suferea de un handicap. Ca si la Brad, cautam un mormant printre zeci de morminte raspandite in padurice, iar singurii prezenti erau aceasta mama si fiul ei, catre care m-am indreptat auzindu-i de la distanta, initial fara sa-i vad. Cand am intrebat de mormantul Crestinei Darau, mi-au zis imediat: iata, aici este! – caci ei aveau mormantul de care ingrijeau, la un pas de cel al Crestinei Darau… Altfel, mult si bine as fi strabatut eu acel cimitir, poate fara sorti de izbanda.  (Nu stiu daca aceste intamplari – de a gasi la moment exact oamenii care sa ma indrume, pot fi socotite ca apartinand hazardului, personal mi-e greu sa cred ca-i asa…). In capatul satului Halmagiu, in acel cimitir, in acel loc, va fi venit si Parintele Arsenie la capataiul mamei sale. Crucea a fost ridicata prin efortul financiar al domnului Ioan Oltean, cel care nu a stiut cine este Parintele Arsenie, si nici atat de mama acestuia, pana cand, in vis, nu a primit indrumarea sa se ocupe de acest loc…

 

 

 

In Vata de Sus, la biserica, pe care mi-au descuiat-o cei doi barbati care erau singurii prezenti in zona la ora aproape de asfintit cand am ajuns eu, am avut surpriza sa vad cel mai bizar mormant.  Sora mai mica a Parintelui Arsenie, moarta la cateva luni dupa nastere, in 1913, a fost ingropata intr-un loc devenit de o vreme parte din biserica extinsa a satului Vata de Sus. Initial inmormantata in cimitir, chiar langa peretele bisericii initiale, mai mica, locul de veci a fost ocupat ulterior de suprafata interioara a bisericii renovate, astfel ca acum curcea mormantului este  in interiorul bisericii, chiar sub stranele cantaretilor din stanga Altarului. Si acest mormant este ingrijit cu atentie de sateni si respectat. Gazdele care m-au intampinat mi-au aratat cu bucurie locul…

Astfel, cu o usurinta greu de imaginat, am primit privilegiul de a gasi rapid si simplu  locuri de care putini localnici stiu, si cu atat mai putini dintre cei din afara acestor arii. Daca Parintele Arsenie mi-a daruit aceasta bucurie, numai Dumnezeu stie, eu insa nu pot decat sa cred ca nimic nu este la intamplare in vietile noastre si sa afirm ca eu sunt dintre cei pe care rugaciunea catre Parintele Arsenie, in ultimii ani, mi-a primenit sufletul si viata!

Iconarul tacerii, iconarul smereniei: Ioan Irineu Protcenco (I)

Marturisesc ca reprezentarea picturala religioasa a celui ce multa vreme a fost chemat ca fratele Ioan, devenit cu numai cateva zile inainte de trecerea sa la cele vesnice  (intamplata la 20 august 1953) –  schimonahul Irineu Protcenco, m-a rascolit in adancuri. Intalnirea mea cu icoana pictata de cuviosia sa –  “Tanguirea Maicii Domnului” – pe care a realizat-o cel mai probabil in anul 1947, a declansat o impetuoasa dragoste de a-i cunoaste opera si de a-l descoperi ca misionar iconar. Nu este un lucru simplu sa identifici opera sa (care se pare ca este extrem de ampla dar si extrem de putin cunoscuta), fiindca Irineu Protcenco a iubit mereu tacerea, smerenia, singuratatea si anonimatul. Datele despre el sunt foarte putine, desi atat de multa lume a vazut si se inchina probabil la una dintre cele mai alese reprezentari ale Maicii Domnului… icoana cu numele de “Tanguirea Maicii Domnului”, care te intampina in reproduceri in majoritatea bisericilor sau in pangare, si totusi mai’ nimeni nu cunoaste autorul…  Poate ca nu este important sa stim cine a pictat aceasta icoana, dar poate si sa fie, caci opera defineste o persoana, o personalitate, si cand aceasta picteaza numai sub post si rugaciune, in logo-asceza si retragere dintre oameni, harul lui Dumnezeu se coboara si se transfigureaza in opera, cea care ramane in urma sa, in atemporalitate. Inserez aici fotografia dupa icoana cea mai raspandita a iconarului Ioan-Irineu Protcenco, realizata dupa originalul icoanei, ce se afla la Manastirea Sihastria.

Tanguirea Maicii Domnului – prima icoana pictata de Irineu Protcenco dupa sosirea sa la Manastria Sihastria, in 1947 – pictura in ulei pe panza

In cateva pagini de blog care vor urma, o sa prezint o parte mica din reprezentarile iconografice lasate in urma de Irineu Protcenco la Manastirea Sihastria Secului din Jud. Neamt unde si-a trait ultimii 6 ani de viata si unde a vietuit intre anii 1947-1953, pana la trecerea sa neasteptata in lumea dreptilor… Am avut sansa de la Dumnezeu sa pot surprinde fotografic, de curand, o parte a picturii sale din Paraclisul Sfintilor Ioachim si Ana de la Sihastria si sa gasesc si cateva date despre ascetul iconar. Una dintre icoanele sale care m-a  lasat fara grai a fost si aceasta – “Capul Sfantului Ioan Botezatorul” (foto mai jos). Va urma.

Pentru cei care vor sa afle mai multe despre Irineu Protcenco, am mai scris pe blog aici, aici si aici.

Capul taiat al Sfantului Ioan Botezatorul – pictura pe panza in ulei de Irineu Protcenco, cca. 1950, Manastirea Sihastria

 

 

Pentru intaia data, epitaful “Adormirea Maicii Domnului” – pictat de Parintele Arsenie Boca, a fost scos spre inchinare la Hramul de azi al Manastirii de la Sambata

Epitaful ADORMIREA MAICII DOMNULUI – pictat de Parintele Arsenie Boca in 1944 la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus

In Muzeul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, din Tara Fagarasului, se gaseste, din 2012,  epitaful “Adormirea Maicii Domnului” – pictat de Parintele Arsenie Boca, cel al carui nume este atat de legat de acest loc.  In vremea cat a vietuit la Sambata (1939-1948), Sfantul Ardealului a pictat mai multe icoane. Epitaful a fost pastrat la vechea staretie de la Sambata, langa cancelarie, si expus acolo timp de cel putin 25 de ani (dupa o marturie a Parintelui monah Teofil Paraian). In Muzeul Manastirii a fost expus publicului abia in cursul anului 2012, initial fara vreo indicatie privitoare la autor… Asa l-am vazut eu. Abia din 2013 sub el a aparut inscriptie lamuritoare, cu privire atat la autor cat si la anul pictarii, 1944. De cateva luni de zile epitaful pe panza, atat de minunat pastrat, a fost incadrat in rama lata de lemn.

Ieri dupa amiaza, la slujba de vecernie de dinainte de Sarbatoarea de azi a Adormirii Maicii Domnului – hramul manastirii, epitaful a fost adus pe brate de monahi  si depus pe masa din Altarul din Padure, refacut si el de cativa ani, exact dupa felul cum a fost realizat de Parintele Arsenie, care cuvanta aici incepand din 1945. In padure s-a slujit aseara si in padure se va sluji si azi… Este pentru prima oara cand o icoana pictata de Parintele Arsenie Boca este cinstita in acest fel, si mai ales, la manastirea atat de draga sufletului sau si in locul in care Parintele lacrima slujind pe Dumnezeu in mijlocul multimilor de la Sambata de Sus…

Azi – intru amintirea Adormirii Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului – pictura murala in tempera in Biserica din Draganescu – realizata de Parintele Arsenie Boca

MAICA CRINILOR

de Maica Teodosia (Zorica) Latcu

Tu stai învăluită în lunga Ta tăcere,
În poală porţi pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiţi
El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviţi,
Şi peste Fiul curge în val a Ta durere .

Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini
Doar mâna Ta grăieşte cu rănile din palmă,
Şi mai grăieşte fruntea cea netedă şi calmă,
Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini.

Fiinţa Ta întreagă grăieşte către Dânsul:
“Şi Eu am fost pe Cruce cu Tine, Fiul Meu
Şi coasta Mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu,
Şi faţa Mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul.

Şi port şi Eu pe frunte cunună ca şi-a Ta
Şi din burete iată şi eu am supt oţetul,
Şi Mi s-a scurs şi Mie viaţa pe încetul
Ca lumii întregi viaţă cu Tine să pot da.

Ci Crinul Meu cel dulce, căzut în sfâşiere,
Şi Eu gustat-am iată paharul cel amar,
Şi-acum îmi dă, Stăpâne, şi negrăitul dar
S-ajung să văd în faţă Slăvita Înviere.”

Şi aşa cum stai grăind cu crinii Tăi
Parcă mireasma lor sorbind-o toată,
Te pleci spre poala Ta înmiresmată
Tu însăţi, ca un crin înalt din văi.

Şi-mi vine aşa să-mi plec genunchii-n taină
Cu mintea uluită de copil,
Şi apropiindu-mă cu pas umil
Să-Ţi sorb miresmele de crin din haină.

…” Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s’au înspăimântat, zicând că este nălucă”…

Desen de Gabriela Mihaita David:    Iisus prinzand mana lui Petru care s-a indoit in credinta de a putea pasi pe mare precum facea Invatatorul sau…

Invatam in fiecare zi cat de putin credinciosi suntem!… Si noi, si toti oamenii, precum a fost si Petru, devenit sfant, pe cand insotea pe Mantuitorul in lucrarea sa pamanteasca. Una dintre cele mai edificatoare evanghelii s-a rememorat astazi – cea despre putina credinta, chiar si a celor ce L-au inconjurat indeaproape pe Iisus si au fost martorii directi ai supra-umanului din Fiinta Sa. O evanghelie despre scufundarea noastra, in lipsa trairii in adancimea fiintiala a Adevarului si a Crezului in Divinitate:

“In vremea aceea Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Şi dând drumul mulţimilor, S’a suit în munte, ca să Se roage în deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s’au înspăimântat, zicând că este nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicând: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă“. El i-a zis: „Vino!“ Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit la Iisus. Dar văzând vântul puternic, s’a înfricoşat şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!“ Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“ Şi suindu-se ei în corabie, vântul s’a potolit. Iar cei din corabie I s’au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ Şi, trecând marea, au venit pe uscat în Ghenizaret. “(Evanghelia de la Matei, XIV, 22-34)

Sa privim Luna…

Manastirea Oasa si imprejurimile – fotografii

In completarea celor scrise si fotografiate anul trecut in aceeasi perioada, la Manastirea Oasa de la poalele Muntilor Sureanu din judetul Alba, cateva fotografii de astazi, mai jos. Sunt luate cu si in interiorul bisericutei de lemn, in pridvorul ei cu vedere catre biserica cea noua – in constructie, si cu Lacul Oasa din vecinatatea manastirii:

Fotografiile zilei…