O intalnire a Parintelui Teofil Paraian de la Sambata cu “omul care avea doar doua pacate” – Parintele Arsenie Boca

Vedere catre intrarea in Manastirea Brancoveanu de la Samabta se Sus

Parintele Teofil Paraian, duhovnicul orb de la Manastirea Sambata din tara Fagarasului, a avut ca model pe Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului, si a fost, la randul sau, model pentru o serie de ucenici ce duc azi mai departe darul din dar… – intre ei, cativa dintre vietuitorii tineri de la Manastirea Oasa: Parintele Staret Iustin si Parintele Pantelimon.

Parintele Teofil Paraian – desen de Gabriela Mihaita David (albastrude.wordpress.com)

Parintele Teofil s-a asezat la Manastirea de la Sambata in 1953, dar l-a cunoscut inainte de plecarea sa fortuita de acolo pe Parintele Arsenie, mutat la Manastirea Prislop in 1948. Prima intalnire s-a produs in 1942. Despre ea si despre sine, povesteste Parintele Teofil in felul sau original, in cartea “Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine – Covorbiri cu Arhim. Teofil Paraian“, redactata de Mitropolitul Ardealului Antonie Plamadeala (Ed. Andreiana, Sibiu, 2011). Din aceasta carte voi cita cateva pasaje, mai jos.

M-am intrebat de multe ori de ce Parintele Arsenie, intr-o vreme, cand se afla la Sambata, purta vesmant alb (din in si incins cu un brau de piele). Este obisnuit, si era si in vremea aceea, ca monahii sa poarte vesminte complet negre. In afara de Parintele Arsenie Boca, personal mai stiu un singur monah care a purtat intr-o vreme, nu demult, vesmant alb: Parintele Rafail Noica (astazi retras “din lume”, in Apuseni). Si cred ca intr-o filmare, si pe Parintele Teofil l-am vazut imbracat in alb. Este posibil ca ceea ce am citit in cartea Parintelui Teofil si voi reda mai jos, sa fie o parte din raspuns. Caci un raspuns “oficial” privitor la cazul sau dreptul de a purta strai calugaresc alb, nu am primit, desi am pus aceasta intrebare, si cred ca in loc potrivit. Am citit undeva (fara sa-mi amintesc acum, pe moment, unde) ca Parintele Arsenie ar fi revenit la straiul monahal negru in ziua cand Regele Mihai a abdicat. Cert este, ca in mai multe fotografii ale sale din perioada anilor ’42-’47, Parintele Arsenie Boca apare imbracat in vesmant alb.

Iata “povestea” primei intalniri dintre adolescentul – pe atunci, Parintele Teofil si Parintele Arsenie, de la Sambata, din 1942:

“... Si dupa aceea am avut posibilitatea sa ajung aicea, la Manastire, la sfarsitul lui august, in 30 august. Era intr-o zi de duminica dimineata cand am ajuns aicea. Dormisem la Sambata de Sus. Parintele era de rand la predica, sau nu stiu, poate predica in fiecare duminica. Insa atunci a vorbit Parintele. Si a tinut o predica politematica. Mi-aduc aminte si acuma foarte bine  de ideile pe care le-a expus Parintele si de felul cum le-a expus.  Era Evanghelia cu nunta fiului de imparat, dupa Evanghelia de la Matei, cap.22, 1-14. Si in legatura cu nunta fiului de imparat si mai ales cu ultimele versete din prezentarea Sfintei Evanghelii de la Matei, adica in legatura cu omul care a intrat la nunta fara sa aiba haina de nunta, Parintele Arsenie a spus ca el s-a poticnit foarte mult de aceste cuvinte ale Evanghelistului Matei, in legatura cu haina de nunta, si ca si-a vazut candva haina cu care era imbracat. Deci, haina care trebuia sa fie de nunta era murdara – zicea Parintele – “ca o spalatoare”. Si, bineinteles, a fost preocupat de a-si inalbi haina. Zicea ca ar fi fost dispus sa faca orice. Orice lucru inferior, spunea acesta, ar fi fost dispus sa-l faca, numai sa-si vada haina curata. N-a spus ce a facut, dar a spus ca a ajuns totusi sa-si vada haina curata. Si asta s-a intamplat aici, la Sambata, la Manastirea aceasta. Nu ne-a spus ziua, noaptea cand s-a intamplat, nici data, ci ca, mergand in biserica, stand in biserica, intre naos si pronaos, acolo unde se ingusteaza biserica, a vazut un copil care statea in aer. Si zicea Parintele ca nu era sprijinit de ceva, nu era sprijinit de pereti, ci statea in aer, ridicat de la pamant. Si a aratat cu mana spre Parintele. Parintele s-a uitat la el insusi, si-a vazut haina curata, alba, doar cu o pata. Cu o pata cam de o jumatate de metru. Acuma eu, ca unul care nu vad, totdeauna am gandit ca pata a fost o linie de o jumatate de metru si cineva mi-a spus ca petele nu sunt din linie, ci sunt asa, stiu eu cum sa zic, revarsate cumva. Si zicea persoana respectiva ca totusi a fost o pata destul de mare, daca a fost de o jumatate de metru, insa eu am gandit-o totdeauna ca pe o linie pe haina. Si Parintele spunea ca acea pata reprezenta un pacat. Nu ne-a spus care era pacatul, ci ca i s-a spus ca mai are unul. Si-acel unul pe care-l are ar putea fi pacatul ca a intampinat vedenia cu ‘Doamne’. Or, ‘Doamne’ nu se  zice decat adresandu-te lui Dumnezeu. Si, explica Parintele, nici Maicii Domnului nu-i zicem ‘Doamne, Maica Domnului’. Zicea Parintele ca copilul a zambit si Parintele si-a dat seama ca acela ar fi pacatul lui, care nu era prezentat ca vreo pata pe haina. Deci as putea zice ca eu m-am intalnit cu Parintele, cu omul care avea doar doua pacate. Insa niciodata nu m-am gandit la el in acest sens. Ca e omul care are doar doua pacate…”

Chilia in care a vietuit, pana la trecerea la Domnul in 2009, Parintele Teofil, la Sambata

Mormantul Parintelui Teofil Paraian, in cimitirul Manastirii de la Sambata

Mica bijuterie olteneasca: Manastirea Arnota

Cocotata pe munte, la 840m de altitudine, “ca un cuib de vulturi” singuratic,  am descoperit acest loc minunat, o bijuterie straveche cu adaosuri mai recente (corpul chiliilor), nu departe de mult mai cunoscuta Manastire Horezu, mai catre Ramnicu Valcea, Manastirea din Muntii Capatanii, ce poarta denumirea varfului pe care e pozitionata: Arnota. Si nu stiu daca Arnota nu-i chiar mai frumoasa decat Manastirea Hurezi (Horezu), prin duhul locului, printr-o binecuvantare ce razbate parca din zidurile groase si vechi ale micutei biserici de straja pe buza muntelui si intampina pelerinul luandu-l parca in brate nevazute si blande. Din comuna Costesti, se urca pe un drum de piatra, prafos (tot muntele este calcaros, si la nici 1km de manastire se afla un masiv de calcar in exploatare), in serpentine, cam 7km de la baza si pana la portile manastirii. Insa odata ajuns in fata lor, si mai ales dupa trecerea portii, restransul spatiu unde se gaseste bisericuta veche, ridicata de domnitorul Matei Basarab, intre anii 1633-1636, devine un mic paradis. Este greu sa descriu in cuvinte surpriza avuta dincolo de porti, odata intrata.

O parte din cele ce am vazut, am surprins in fotografiile de aici, insa numai calatorul poate primi acolo, in curtea de la Arnota, botezul bucuriei in curti manastiresti… Plutea miros de mancare buna in reteta romaneasca, in dupa-amiaza fierbinte de vara, in toata curtea; o maica din obste incepuse sa bata toaca in linistea luminoasa, incojurand bisericuta in ritualul stiut. Liniste, pace, bucurie…

*************************

*************************

Pictura Manastirii Arnota este pastrata in cea mai mare parte in forma ei originala (anul 1644). In pronaosul bisericii se afla doua morminte: cel al lui Matei Basarab, care a fost inmormantat mai intai la Targoviste si apoi adus in ctitoria sa, si a lui Danciu vel vornic, tatal lui Matei Basarab, mort in Transilvania in timpul luptelor lui Mihai Viteazul. Mormantul lui Matei Basarab, in marmura alba (foto mai jos), este opera sculptorului Elias Nicolai (1658-1659), cel mai reprezentativ artist al secolului al XVII-lea din Transilvania, un reper in evolutia sculpturii romanesti in piatra si singura marturie asupra echipamentului militar din acest secol. Inscrisul de pe piatra tombala a mormantului lui Matei Basarab spune: “Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu, odinioara stapan si domn al Tarii Romanesti, barbat intelept, indurator si milostiv, innoitor a multor biserici si manastiri, niciodata biruit, ci biruitor si a multor invingeri, invingator prea slavit, dusmanilor infricosat, pretenilor de folos, imbogatitor al tarii sale, cel ce cu multa bogatie si intru toate indestulat, in buna pace a domnit 23 ani, a adormit intru Domnul la cinstite batranete, in anul Domnului 1654.”

Imagini si gand sub soare

Trei feţe 
de Lucian Blaga

Copilul râde:
“Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”

Tânărul cântă:
“Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”

Bătrânul tace:
“Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”

 

Un nou popas fotografic la Manastirea Lupsa – incondeiat cu vers al Maicii Teodosia Latcu

“In drumul plin de sange si noroi,

Ti-am auzit, Stapane, pasii moi.

Cu raza coborata din senin,

Pluteai usor, cu mladieri de crin.

In jurul Tau, multime de norod,

Te pangarea cu sange si cu glod.

Si cum mergeam in urma Ta mereu,

Stropii si-asupra mea cu lutul greu.

Ci cand norodul, Doamne, Te-a lasat,

Intreg vesmantul alb Ti-era patat.

As fi cazut cu sufletul invins,

Ci-n mila Ta o mana mi-ai intins.

Genuni adanci, ca-n vis s-au luminat.

Atunci privii vesmantul intinat,

Ca-n inul alb vedeam cum inflorea

Din fiecare pata cate-o stea.”

Poezia de mai sus se numeste “Vesmantul“, a fost scrisa de Zorica Latcu (Maica Teodosia) si cuprinsa in volumul “Osana Luminii” – publicat prima oara in 1948. 

Parintele Hariton Negrea, urmasul Parintelui Justin Parvu la Petru Voda: mic profil

Parintele Hariton Negrea (extras dintr-o fotografie mai mare publicata pe site-ul Manastirii Petru Voda, iulie 2013)

La 28 noiembrie 2008, profesoara Gratia Lungu Constantineanu ajungea la Manastirea Durau, pentru a lua un interviu parintelui slujitor si duhovnic de acolo, Ieromonah Hariton Negrea. Profesoara Lungu lucra la cea de a doua carte a sa – avandu-l ca personaj central pe Parintele Justin Parvu, carte care avea sa apara la Editura Haritina, in 2009, cu titlul: “Parintele Justin Parvu. Ctitor si parinte duhovnicesc.”

In aceasta lucrare sunt adunate o seama de marturii si ganduri ale ucenicilor celor mai destoinici ai Parintelui Justin, imprastiati prin tara pe la diveste manastiri si schituri, si pentru a caror culegere Doamna Lungu Constantineanu s-a deplasat prin tara parcurgand peste 6000 de km spre a purta dialog, pentru a intervieva, pe fiecare in parte. In prefata cartii, autoarea nota: “O realitate cu totul aparte am aflat la Sfanta Manastire Durau, manastirea de metanie a Parintelui Justin, unde sfintia sa a trimis un ucenic foarte responsabil si vrednic de a duce mai departe osteneala de preot slujitor , misionar si duhovnic…”

La sfarsitul lunii mai 2013, cand Parintele Justin Parvu a numit pe cel ce dorea sa-i devina urmas ca staret al celor doua obsti de la Petru Voda, cu siguranta ca multa lume, mai ales dintre noi, mirenii, nu auziseram de Parintele Hariton. Gasind o sursa biografica foarte valoroasa in cartea Doamnei Gratia Lungu Constantineanu, amintita mai sus, o sa refac in rezumat profilul uman si duhovnicesc al Parintelui Hariton, asa cum rezulta din dialogul purtat cu dumnealui in toamna lui 2008 de Doamna Lungu.

Parintele Hariton Negrea s-a nascut in 1967 in comuna Tatarasti – jud. Bacau, unde a urmat scoala primara. Liceul l-a urmat in Adjud, unde in marea majoritate a timpului a locuit in internat. Provenind dintr-o familie credincioasa, avand ca parinti pe Gheorghe si Floarea Negrea, a primit de mic o educatie crestina adecvata, frecventand biserica, spovedindu-se si impartasindu-se regulat. Dupa liceu, a urmat o scoala profesionala in Bucuresti, unde, imediat dupa anul 1990 a cunoscut mai bine biserica ortodoxa prin intermediul organizatiei ASCOR, si a legat prietenii cu ucenici ai preotilor Nicodim Mandita si Visarion Iugulescu. Duhovnicul sau, Parintele Vasile Gavrila, era presedintele ASCOR Bucuresti, si, vreme de mai multi ani i-a calauzit interiorul spiritual. Acelasi duhovnic i-a dat ulterior binecuvantare pentru a ajunge la Petru Voda, la Parintele Justin Parvu. “Viata monahala a inceput din anul 1995, cand cunoscusem ceva despre Parintele Justin; si Parintele Justin, pana sa ma primeasca in manastire m-a tinut in faza de cunoastere, de consolidare a ideii de a ma intoarce catre viata monahala pana in luna mai 1996, cand am fost primit definitiv in viata monahala din obstea Manastirii din Petru Voda.”

A fost numit rasofor de Sf. Cuvioasa Parascheva, cam la 3 luni dupa ce a intrat in obste, cu numele Protasie, nume dat de insusi Parintele Justin, in legatura cu sarbatoarea acelei zile. A fost tuns in monahism la 14 aprilie 1998, de Sf. Mucenita Tomaida, si era chiar in saptamana patimilor. Numele sau, ca si a altor frati ce se tundeau in monahism, era ales cu grija de Parintele Justin, in masura in care fiecare se asemana cu un fost parinte din obstea de la Durau din vremea de  dinainte de intemnitare a Parintelui Justin (care a apucat sa vietuiasca la Durau, inainte de inchiderea sa din 1948, nu mai mult de 4 ani). “Dupa ce Parintele Justin ii dadea numele de calugarie fiecaruia in parte, implicit ii spunea si viata parintelui pe care l-a avut parintele din vechea obste a Manastirii Durau, pe care Parintele Justin l-a avut atunci ca un indrumator sau ca un exemplu demn de urmat. In cazul meu, imi aduc aminte de parintele ieromonah Hariton care a fost preot in zilele cand Parintele Justin era novice in Manastirea Durau; acel parinte Hariton era un foarte bun calugar care se evidentia in primul rand prin slujbe si prezenta in mijlocul oamenilor, deci slujbele facute pentru oameni, sfaturi date oamenilor si mai ales, cauta pe linia rugaciunii sa rezolve problemele lor de viata.” Ca nas de calugarie, Parintele Justin a ales pentru noul monah Hariton pe parintele ieromonah Chesarie, care in 2008 se afla la Urecheni (aproape de Targu Neamt), “si mi l-a ales prin faptul ca era ascet.” Monahul Hariton a fost hirotonit diacon in ziua de Sf. Haralambie, 1999, la biserica cu hramul Sf. Haralambie din Iasi.

In 1999, pe atunci IPS Mitropolit Daniel (azi Patriarh), a cerut Parintelui Justin sa detaseze cativa preoti de la Petru Voda la Durau. Unul dintre ei a fost Parintele Hariton Negrea, care a ramas acolo ca parinte slujitor si duhovnic, de atunci si pana la momentul prezent, al numirii ca staret la Petru Voda.

Parintele Hariton a vietuit la Petru Voda timp de trei ani. Dupa transferul la Durau, se spovedea saptamanal, apoi bisaptamanal si apoi lunar la Parintele Justin. In continuare, de-a lungul anilor, a pastrat legatura continuu cu Parintele Justin, cu care sa sfatuia oricand era nevoie.  In dialogul cu autoarea cartii, Gratia Lungu Constantineanu, pe mai multe pagini, Parintele Hariton rememoreaza cele mai importante evenimente din viata monahala, cele mai multe alaturi de Parintele Justin, invataturile primite. Extrag mai jos doar cateva pasaje, urmand ca cei interesati sa le citeasca pe toate direct in cartea citata, alaturi de o serie de alte dialoguri cu ucenici – astazi de seama, ai Parintelui Justin Pravu.

“Relatia cu Parintele Justin a fost cea mai puternica relatie cu un om din viata mea. Am cunoscut parintii care m-au crescut, am cunoscut parinti duhovnicesti atunci cand eram la studii in Bucuresti, printre care si Parintele Galeriu un mare duhovnic, Parintele Vasile Gavrila, duhovnicul la care eu ma spovedeam in zilele acelea; am cunoscut pe Parintele Sofian Boghiu, un mare duhovnic in momentul acela din Bucuresti si alti preoti de calitate si cu experienta de viata duhovniceasca care erau in Bucuresti in anii dupa 1990. Relatia cu Parintele Justin a fost si este cu totul speciala pentru ca era prezent tot timpul in obstea pe care dansul o supraveghea in calitate de staret. Ma spovedeam de doua ori pe saptamana, uneori si de trei ori pe saptamana la Parintele Justin. Primeam raspunsuri la problemele de viata duhovniceasca si implicit si pentru viata prietenilor mei, a parintilor, a rudelor mele, raspunsuri impecabile. Am cunoscut pe Parintele Justin in tot cat ne-a putut randui Dumnezeu sa descopar la Sfintia Sa, viata si trairile pe care ni le prezenta ca exemplu. Consider ca Parintele Jsutin a fost pe langa un mare duhovnic si un mare psiholog. Nu-mi amintesc niciodata sa ma fi certat cu ceva. Nu-mi amintesc sa nu fi gresit eu cu ceva. Stiam ca gresec si ca fac erori, dar Parintele Justin a avut suficient tact, atata experienta duhovniceasca incat sa indrepte lucrurile fara ca cineva sa-l fi influentat in privinta asta. Relatia cu Parintele Justin decurgea incontinuu dintr-o situatie imbunatatita intr-o situatie si mai imbunatatita. Consider ca am fost, ca si ceilalti calugari din Petru Voda, cei mai favorizatioamnei de pe fata pamantului. Spun lucrul acesta pentrtu ca sunt intr-o manastire de calugarite care nu au cunoscut atat de aproape un parinte de talia Parintelui Justin de la Petru Voda. Am vazut cu ochii mei minunile lui pe care nimeni nu poate sa mi le stearga vreodata. Am trecut prin toate ascultarile pe care Parintele Justin mi le-a oferit si nu-mi aduc aminte sa fi fost vreo ascultare pe care sa nu o fi facut si eu. Poate ca ascultarile prin care m-a trecut Parintele Justin nu le-am realizat practic cum trebuie, dar parintele a avut in vedere sa ma puna la orice ascultare din manastire. Consider ca mai mult m-a tinut la ascultarea de la brutarie, ascultarea de la prescurarie, ascultarea de la pangar, ascultarea de la paracliserie. Aceste ascultari se potrivesc ca durata. Consider cam patru luni pentru fiecare, celelalte ascultari prin care am trecut, inclusiv la oi, am fost si la vite, am fost si la ocolul padurii, am fost si la fan, am lucrat si la curatenia din cadrul manastirii. Dar la aceste ascultari m-a tinut ceva mai multdecat la celelalte. Nu am cautat o explicatie, dar in toate mi-am gasit pacea si linistea. Niciodata nu m-a lasat sa fac un lucru pe masura puterilor mele, ci intotdeauna mi-a spus ca inainte de toate sa-mi fac randuielile de rugaciune calugaresti si apoi sa implinesc lucrul mainilor mele. Daca implineam un lucru din cadrul ascultarii si nu-mi implineam randuielile mele de rugaciune, ziua aceea nu era considerata ca fiind realizata. De aceea, ne preciza inainte de a incepe o acultare, cat efort trebuie sa depunem in asa fel incat rugaciunea sa nu ne lipseasca si biserica si slujbele, la fel, sa nu ne lipseasca. Cand eram calugar cu ascultarea la brutarie, imi aduc aminte, ca eram cu Parintele Teodosie, un calugar de acolo, mai eram si cu alti parinti cu care faceam paine si imi aduc aminte ca intr-o primavara, aproape de vara, am ramas fara faina la manastire. Noi acolo ne foloseam de painea pe care oamenii o aduceau ca ofranda bisericii si din acea faina noi framantam si coceam la cuptor si ofeream pelerinilor care veneau acolo la manastire pentru inchinare si rugaciune si sfaturi duhovnicesti de la Parintele Justin. Asa s-a intamplat in momentul acela cand lazile noastre cu faina s-au golit. Oameni multi erau in manastire si cand ne-am dus la Parintele Justin si i-am spus ca am ramas fara faina in lazile noastre, Parintele Justin, mi-aduc aminte, ‘prefacut’ fiind, ne-a zis ca-l mintim. ‘Voi ma mintiti ca nu mai este faina in lazi si eu stiu ca faina este in lazile de la manastire.’ Si ne-am intrebat chiar unii cu altii daca fiecare a vazut bine lucrul acesta. Cand Parintele Justin ne-a dat porunca sa ne mai uitam inca o data daca este faina in lazile de acolo, cand ne-am dus, a fost minunea ca lazile erau pline cu faina pentru paine. N-o sa poata nimeni sa-mi stearga lucrul acesta din amintire. Era un moment de exceptie. Nu au intalnit calugari contemporani sau calugarii acestia tineri din secolul nostru, nu au intalnit o astfel de experienta si o astfel de traire. De aceea consider ca noi am fost privilegiati de Dumnezeu pentru ca noi am vazut cu ochii nostri acest lucru. Cine poate sa-l stearga vreodata? Voi merge in mormant si nu se poate uita asa ceva pentru ca l-am intalnit la un om cu totul deosebit.”

In incheiere mai extrag o fraza pe care Parintele Hariton a rostit-o tot in 2008, in cadrul interviului cu Profesoara Lungu Constantineanu, pentru legatura cu preluarea dificilei sarcini actuale:

“Cand Parintele Justin va trece la cele vesnice, consider, dupa parerea mea, ca moartea Parintelui Justin produce jumatate din moartea mea, deci atat de greu va fi de suportat.“

Manastirea de la Sambata, Parintele Teofil Paraian, Parintele Arsenie Boca…

Documentarul de mai jos prezinta succint istoria manastirii transilvanene de la Sambata de Sus (jud. Brasov) – Manastirea Brancoveanu, unde a vietuit o vreme (1939-1948) unul dintre cei mai mari duhovnici romani, Parintele Arsenie Boca. Filmul este unul mai degraba istoriografic si il are ca personaj principal, in cateva interventii, pe monahul cel mai iscusit de la Sambata, din perioada realizarii filmului (2001), Parintele orb Teofil Paraian. In 2009 Parintele Teofil a trecut la Domnul. Parintele Teofil apare in film recitand din versurile Zoricai Latcu (Maica Teodosia) – ea insasi o ucenica la Sambata, a Parintelui Arsenie. Filmul a fost realizat de studiourile Vertical Film si Antena 1 (dl. Mihai Visinescu)  in anul 2001. Parintele Teofil a ajuns la Sambata in 1953, la 5 ani dupa ce Sfantul Ardealului, Parintele Arsenie Boca, fusese mutat la Manastirea Prislop, insa l-a cunoscut. La randul sau, Parintele Teofil a fost lumina calauzitoare pentru o alta serie de monahi romani, astazi in plina forta duhovniceasca, asa cum sunt calugarii de la Manastirea Oasa – Parintele Iustin (actualul staret) si Parintele Pantelimon…

Intr-una din vizitele mele recente la Manastirea de la Sambata, am fotografiat coltul “Parintele Teofil Paraian” din pangarul manastirii:

Mai jos este fotografiata pictura din incinta manastirii ce reprezinta o imagine a ruinei Manastirii brancovenesti de la Sambata, asa cum se afla inainte de anii 1930, perioada incepand cu care Mitropolitul Nicolae Balan al vremii, a decis sa reorganizeze aici o viata manastireasca desavarsita. Astfel a ajuns mai tarziu aici, adus de Mitropolitul Balan, Parintele Arsenie Boca, cel care a sfintit pentru totdeauna prin harul sau neasemanat, acest loc minunat de la poalele Muntilor Fagaras. Dedesubt este o fotografie dupa ruinele pe care s-a construit bisericuta (actualmente “cea veche”) a manastirii, si pe care se observa, ca si in pictura, ca apucasera sa cresca brazii…

Primele exegeze eminesciene: perspectiva fostului Mitropolit al Ardealului, Antonie Plamadeala

Parintele Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului, Antonie Plamadeala (1926-2005), prezenta la Chisinau, cu prilejul festivitatilor “Eminesciana – ’90” o interventie cu titlul “Pasiunea pentru Eminescu este pasiunea tuturor” (cuprinsa apoi si in cartea sa “Basarabia“,  aparuta in 2003 – preluand un interviu acordat Emiliei Ghetu si aparut in ‘Columna’ – Revista de literatura, arta, cultura, analize, nr. I, 1992, pag. 52-53, Chisinau), in care amintea si despre primele exegeze eminesciene, aparute inca din timpul vietii lui Mihai Eminescu sau imediat dupa moartea sa. Este un comentariu foarte interesant si aduce la lumina lucruri putin cunoscute si chiar inedite. Parintele vorbeste despre primul exeget, Alexandru Grama, cu lucrarea ‘Mihai Eminescu. Studiu critic‘, (Blaj, 1891) si despre un inalt ierarh, Parintele Miron Cristea, ce va deveni primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939), care si-a sustinut teza de doctorat cu titlul ‘Mihai Eminescu. Viaţa şi opera. Studii asupra unor creaţii mai noi din literatura română’, la Universitatea din Budapesta (1895), in limba maghiara. Miron Cristea a fost un lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României, iar ca profesionist a fost publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (imediat dupa moartea Regelui Ferdinand si pana la revenirea pe tron a fiului sau, Carol al II-lea, respectiv intre 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog. Faptul ca s-a aplecat asupra operei eminesciene printr-o teza de doctorat, prima scrisa vreodata despre Eminescu,  in care a staruit asupra valorii de exceptie a publicisticii eminesciene (apreciind in mod deosebit articolele din ziarul ‘Timpul’), va reverbera ulterior, cu siguranta, si in propria sa activitate politica. Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18 decembrie 1919, să ocupe scaunul de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, pe vremea Regelui Carol al II-lea, intr-o perioada extrem de dificila pentru Romania, a fost prim-ministru al României.

Iata mai jos cum comenteza Mitropolitul Antonie Plamadeala al Ardealului, primele exegeze eminesciene, in articolul sus-amintit:

“Una din primele exegeze e o carte scrisa de canonicul Alexandru Grama din Blaj. Nu stiu daca ati auzit de ea. Sigur ca veti fi auzit. Eu am scris despre o carte foarte urata, este ‘herostratul’ culturii noastre, as zice. N-ar trebui nici sa-i pomenim numele. Stiti ca herostrat este cel care a dat foc templului Dianei din Efes. Si judecatorii nu l-au condamnat la moarte, dar au zis ca ii condamna la moarte pe toti cei care ii vor pronunta numele. Canonicul si-a facut un nume prost si sie si Blajului, care nu merita o asemenea carte. Pentru ca Blajul a fost orasul pe care l-a vazut Eminescu. Inca inainte de a ajunge in el – a zis: ‘Te salut din inima, mica Roma’. Din pacate, aceasta a fost printre primele exegeze din timpul vietii lui Eminescu. Dupa moartea poetului s-a scris cea dintai teza de doctorat asupra lui Eminescu, prezentata la o universitate straina, in Budapesta, la Facultatea de Litere si Filosofie, de catre Elie Cristea, intitulala ‘Viata si opera lui Mihai Eminescu’ si scrisa in limba maghiara. Acest Elie Cristea nu era altcineva decat viitorul patriarh al Romaniei. Era si absolvent al Institutului Sagunian Teologic-Pedagogic de la Sibiu. El a prezentat aceasta prima teza de doctorat in istorie asupra lui Eminescu si eu am tradus aceasta carte si am sa las aceasta carte ca s-o aveti (n.n. asupra acestei teze se poate citi aici). Interesant in aceasta teza a lui Elie Cristea e faptul ca tezele lui asupra valorii literare a lui Eminescu, explicatiile lui asupra pesimismului eminescian erau o tema care se discuta foarte mult in epoca. Critica literara eminesciana n-a putut infirma punctele de vedere ale lui Elie Miron Cristea asupra lui Eminescu. Pot sa va mai spun un lucru care, probabil, o sa va surprinda. Eu sper sa fie adevarat. Sintagma ‘Luceafarul poeziei romanesti’ ii apartine lui Elie Miron Cristea si poate fi gasita in aceasta teza de doctorat. O a treia carte, scrisa tot in secolul XIX, indata dupa moartea poetului, de un anume I.S. Ordeanu, cu un titlu foarte ciudat, foarte curios, ‘Eminescu, poet, filosof pesimist si economist’. Mi-a placut la Slobozoia cand domnul academician Stefan Pascu a spus ca despre Eminescu se poate vorbi ca despre un multilateral, ca despre un om total al culturii. Si atunci am inteles ca titlul acesta nu trebuie luat chiar in deradere. Daca veti gasi cartea aceasta, v-as ruga s-o cititi cu interes, pentru ca citindu-i marea opera poetica si marea opera jurnalistica, eu va atrag atentia, poate ca nici nu este nevoie de aceasta – Eminescu a fost jurnalistul nostru mare din toate timpurile. Jurnalistica lui ar trebui sa constituie un curs de jurnalistica la o facultate de specialitate. Acest domn Ordeanu incepe sa explice, sa faca orientarea politica a lui Eminescu prin prisma economicului. N-as putea pune mana-n foc ca e teza cea adevarata. Dar e o teza care merita si ea sa fie luata in consideratie, mai ales in lumina acestor afirmatii care s-au facut despre Eminescu – omul total al culturii romanesti.”

***********

Tot Parintele Antonie Plamadeala, adauga, in interventia sa de la “Eminesciana -’90” despre “vecinatatea” cu Eminescu de la Sibiu. Este si acesta un episod foarte putin cunoscut, pe care il redau aici din aceeasi sursa bibliografica citata mai sus.  Alatur mai jos fotografii ale locatiei despre care pomeneste mitropolitul (casa albastra din poze este a arhiepiscopiei, unde a locuit mitropolitul, iar casa mai mica, alba, este cea in care a locuit Mihai Eminescu si poarta doua placi comemorative, fotografiate separat; ambele case se gasesc chiar vis-a-vis de Catedrala Mitropolitana din Sibiu, pe Str. Tribunei):

“As mai putea sa adaug ceva, ca am un mic privilegiu, sa zicem, eminescian, ca locuiesc perete in perete cu Eminescu. In 1868 a facut doua calatorii la Sibiu si a locuit intr-o casa a mitropoliei. Casa, cand m-am dus eu mitropolit la Sibiu, am gasit-o darapanata, distrusa. Am refacut-o complet si din temelie, am facut in ea un muzeu de arta veche crestina, bineinteles, cu Eminescu pe frontispiciu. Casa are o placa pe ea. Si eu am intotdeauna bucuria ca sunt alaturi, nu gard in gard, ci perete-n perete, eu dorm aici si dincolo a dormit Eminescu, a locuit Eminescu cat a fost in Sibiu si unde s-a imprietenit foarte mult cu studentul in drept pe vremea aceea, Nicolae Densusianu. Dupa ce l-a tinut cateva saptamani in Sibiu, i-a facut cunostinta cu lumea culturala a Sibiului, sunt apoape convins ca l-a cunoscut si pe Saguna, locuind in spatele mitropoliei, fiindca dupa aceea Eminescu a scris despre Saguna lucruri foarte frumoase, spunand: “Saguna a fost nu numai mitropolitul romanilor din Transilvania, ci a fost si un om politic din crestet pana-n picioare’. Ganditi-va bine, la varsta aceea (n.n. 18 ani), Eminescu a putut intelege ce rol a putut avea Saguna in istoria Transilvaniei de la mijlocul secolului al XIX-lea.”

Pe Transalpina, cu magarusii de pe sosea…

Soseaua Transalpina,drumul rutier cu cea mai mare altitudine din Romania (max. 2145 m – in Pasul Urdele), este, cred, chiar mai spectaculos decat Transfagarasanul. Transalpina traverseaza Muntii Parang de la N la S si este cumva paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului, intre care se afla, legand comuna Saliste din jud. Sibiu de comuna Novaci din jud. Gorj. Drumul se poate incepe si din Sebes (jud. Alba) prin Sugag, asa cum l-am parcurs noi, trece pe langa Lacul Oasa si este de o rara frumusete! Printre cele mai frumoase momente a fost, pentru mine, intalnirea cu cardul de magarusi ce stationau in sosea, undeva aproape de zona cea mai inalta a Transalpinei, oprind pur si simplu masinile, asezandu-se in fata lor si nemaivoind sa plece. Vin catre masini si isi intind botul prin fereastra, cersind mancare de la calatori si mangaieri. Intalnirea cu cardul de magarusi de pe Transalpina este o bucurie, sunt blanzi si foarte obisnuiti cu masinile si oamenii, venind in graba spre masinile ce opresc. Mai jos inserez cateva fotografii de pe traseul Transalpinei. In unele poze se observa statiunea Ranca si telescaunul de deaspura partiei de ski.

“A scrie despre martiri și teroare în România este un mare curaj…”

Pe site-ul revistei editate de Manastirea Petru Voda, Atitudini, poate fi citit, incepand de ieri, un adanc articol privitor la un subiect extrem de sensibil: “România între martiraj, ocrotirea şi răsplătirea torţionarilor și teroarea ideologică” semnat de Parintele Mihai VALICĂ.

Daca azi multi dintre ierarhii bisericii ocolesc in tacere subiectul greu legat de ispasirea in inchisori a “faradelegilor” de a-si fi iubit tara si de a nu fi renuntat la credinta in Dumnezeu a romanilor din perioada 1948-1964 (dar si ulterior), inainte vreme, dupa primul razboi mondial, in ograzile manastiresti se ridicau troite de comemorare a celor ce si-au dat viata pentru neam. In curtea Manastirii Lupsa (jud. Alba) a ramas in picioare o asemenea troita veche de lemn, in amintirea celor ce s-au jertfit pentru intregirea neamului (foto mai jos) in timpul primului razboi mondial. Troita dateaza din jurul anului 1920, fiind ridicata in “al II-lea an…” de la intregirea Romaniei Mari, din 1918. In Transilvania, in Apuseni, (si nu numai…) comunitatile locale satesti au ridicat in curtea bisericilor, nu intamplator, cruci-troita de lemn, in amintirea celor dragi ai lor, cazuti  “pe campul de onoare”. Pe troita de la Manastirea Lupsa sunt incrustate cuvintele pe care le rescriu sub fotografii – pentru lizibilitate (vezi si foto), dar au fost extrase prin decupare cuvintele care se refereau la regalitate (Regele Ferdinand si Regina Maria).

Inscrisul de pe troita:

“Inaltata in al II-lea an (cuvinte lipsa…) in amintirea celor 196 ostasi din Lupsea, Geamana si Musca (n.n. numele celor trei sate vecine) morti pe campul de onoare in rasboiul pentru intregirea neamului“

In memoriam: Zorica Latcu (Maica Teodosia)

Astazi, acum 23 de ani trecea la Domnul poeta crestina Zorica Latcu (n. 17 martie 1917), devenita in 1948 Maica Teodosia, la Manastirea Vladimiresti (Galati). Ucenica a Parintelui Arsenie Boca, sustinuta  si crescuta spiritual de scoala de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, unde Sfantul Ardealului inraurea sute de tineri, absolventa de filologie la Cluj (greaca, latina, franceza), Zorica Latcu isi va gasi calea plecand la Vladimiresti in vara anului 1946. Avand un handicap sever de vorbire si de miscare, va fi si ea arestata si va face temnita comunista, timp de 3 ani, incepand din 1956. Poezia sa, de o inaltime spirituala inegalabila in versificatia crestin-ortodoxa romaneasca, va fi stransa in trei volume, de-a lungul anilor sai de tinerete: “Insula Alba” (1944), “Osana Luminii” (1948) si “Poemele iubirii” (1949). In afara de nenumarate traduceri de carti ortodoxe si dictionare la care a lucrat, a compus si a scris poezie pentru suflet ce impresioneaza profund. Ultimul volum aparut (ed. a 2-a, Ed. Sophia, Bucuresti 2008), aduna marea majoritate a poeziilor sale, dintre care am ales sa inserez mai jos una, pentru ziua de azi, cand cei care-i iubesc rima, o comemoreaza:

Pasăre de nea

de Zorica Lațcu – Maica Teodosia (1917-1990)

Colo, spre amurg
Ploi de aur curg.
Ceru-i o lalea:
– Tu de unde vii în zbor,
Răzlețită ca un dor,
Pasăre de nea?

 

– “Colo-n depărtări,
Dincolo de zări,
Este-un loc curat,
Larg și desfătat.
Unde ochi nu plânge,
Unde n-a curs sânge,
Unde glonț n-ajunge;
Unde nu străbate,
Geamătul de frate,
Plânsul de vădană,

Oful de orfană,
Unde prin fânațuri,
Nu-s curse, nici lațuri,
Unde-i numai floare,
Umbră și răcoare.

Că e loc curat,
Binecuvântat,
Plin de bucurie

Pana in vecie
Loc de veselie,
Care nu se trece,
Ci în veci petrece.

Unde nici o rază
Nu mai înserează.”

 

– Pasăre de nea,
Fă pe voia mea,
Dorurile mele,
Zboară tu cu ele,
Mai presus de stele,
În țările-acele!

 

– “Ba, că dorul tău
Mare e și greu!
Aripile mele,
Mări, sunt mititele,
Calea-i lungă foarte,
Și nu pot să poarte,
Aripi mititele
Doruri mari și grele!

Eu, de unde vin,
E numai senin
Și acolo nu-i
Dorul nimănui!”

Aspazia Otel Petrescu scria despre Zorica Latcu urmatoarele:

“Apariţia Zoricăi Laţcu în viaţa mea a fost providenţială pentru faptul că ea m-a introdus în raiul ce împresura Mânâstirea Brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, unde marele părinte duhovnic Arsenie Boca mi-a binecuvântat sfânt şi blând intrarea mea în gura iadului ce se deschidea flămândă pentru întreaga ţară. Ea m-a dus la Sâmbăta, a împărţit cu mine chilia din care a plecat direct în monahism. Handicapul fizic pe care îl avea a făcut din maica Teodosia cel mai frumos exemplu de viaţă creştină. Exemplul ei de viaţă mi-a arătat că suferinţa acceptată, însuşită şi purtată cu iubire în numele Domnului Iisus Hristos este cea mai sublimă dovadă de iubire şi singura capabilă să transfigureze în lumină şi bucurie întunericul unei suferinţe de neînlăturat. Era şi una din lecţile F.O.R.S. (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească)-ului.

Zorica era dăruită cu harul de a aduce prin arta sa şi pe alţii la întâlnirea cu Dumnezeu. Ea ştia să întindă cărări de simpatie de la o inimă la alta, adeverind că cel ce iubeşte poate multe. Poezia ei ne aşează în misterul iubirii, stilul său, inconfundabil este de-o frumuseţe clasică. Tot ce ne aduce versul ei este clar, simplu, limpede, inundat în frumuseţe. În poezia sa totul este cântec, splendoare şi mister.

Zorica Laţcu, în ipostaza sa de maica Teodosia, a trecut prin iadul închisorilor comuniste. Numai o doctrină scelerată ca aceasta a putut să supună supliciilor un trup deja chinuit. De sufletul ei însă nu s-au putut atinge călăii. Ea ştia ca nimeni alta să se aştearnă la picioarele singurului Mântuitor.“

***********

Un interviu video mai lung cu Aspazia Otel Petrescu despre Parintele Arsenie Boca, dar in care vorbeste mult si despre intalnirea cu Zorica Latcu, poate fi vizionat mai jos.

Iar ulterior, un interviu sonor, realizat in vremea comunismului (1987) cu fosta stareta a Manastirii Vladimiresti, Maica Veronica, la Roma (Italia), creioneaza in totalitate personalitatea remarcabila a Maicii Teodosia Latcu, care la vremea interviului era inca in viata, avand 70 de ani si locuind in Brasov.

***********

INTERVIUL CU ASPAZIA OTEL PETRESCU:

***********

INTERVIUL CU MAICA VERONICA (LA ROMA):

***********

UPDATE: din scrisorile Zoricai Latcu catre Parintele sau duhovnic, Arsenie Boca, pe blogul minunat al Parintelui Ioan Gansca, la amintirea zilei Maicii Teodosia, 8 august, in 2012 – link aici