„Piatra smereniei și piatra dragostei”
Un om săpa odată cu un târnăcop și o lopată o groapă adâncă, adâncă de tot.
– Ce cauți, omule? întrebă un trecător cu inima bună care purta un toiag de trestie subțire și ușoară, căruia i se făcu milă de dânsul.
– Caut piatra smereniei.
– Și de când sapi? Că văd că groapa este adâncă foarte și lată bine, cred că de câteva luni bune te nevoiești?
– Da, mă nevoiesc de mulți ani neîncetat.
– Nu-i acolo unde sapi tu, zise trecătorul. Dacă binevoiești, ieși din groapă și sapă mai încolo.
Făcând ascultare, omul nostru ieși din groapă și săpă dincolo, unde îi zise călătorul. Și minune mare, după două lovituri de târnăcop, găsi îndată piatra smereniei, strălucind simplă în lumina umilinței și a pocăinței.
-Vai de mine, dar urâtă mai este, își spuse ca pentru sine. Așa de ștearsă, de cenușie…
View original post 387 more words
anomismia 
Leave a Reply