anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Un interviu al actorului Valentin Zorila din Chisinau, despre sufletul romanesc din Basarabia de azi…si… “meseria de actor e o meserie de oglindă”

on November 2, 2016

poza-revista-002-1Interviul de mai jos a fost luat de jurnalista Irina Nechit actorului Teatrului National “Mihai Eminescu” din Chisinau, Valentin Zorila, imediat dupa Pastile anului 2016. Interviul a fost publicat in revista “Sud-Est cultural” nr. 2/2016, in Republica Moldova, si avem acordul reproducerii integrale aici.

Un articol mai recent (8 octombrie 2016), cu titlul “Îi recunoști vocea cu siguranță! Cine a dublat telenovelele de la Moldova 1 / VIDEO” ne arata cum “actorul Valentin Zorilă a fost vocea postului național de televiziune pentru mai bine de 15 ani“. In interviul din primavara lui 2016, actorul si romanul Valentin Zorila, vorbeste insa, la un moment dat despre tara Republica Moldova si problemele ei, dar si despre credinta si omul crestin. Am subliniat cu rosu in text, modul sau de a vedea si trata astfel de subiecte delicate, complexe si arzatoare totdata.

Intre activitatile sale profesionale recente, se detaseaza si o alta, de exceptie!!! La 15 septembrie 2016 a avut loc premiera spectacolului „HAMLET  – PROCES” în curtea Penitenciarului nr. 17 Rezina, din Republica Moldova. Socant, dificil si uluitor! Intre voluntarii artisti s-a aflat desigur si Valentin Zorila, care a lucrat cot la cot cu detinutii, deveniti actori de conjunctura. Aceasta deoarece din distributie, in premiera absoluta (probabil europeana ori chiar mondiala),  au facut parte mai mulți deținuți condamnați la detenție pe viață in aceasta inchisoare, condamnati care au invatat rolurile si jocul de la actorii profesionisti implicati in acest proiect unicat… Premiera spectacolului a fost transmisa in direct pe site-ul privesc.eu, realitateaLive.md, dar și pe ecranul din scuarul Catedralei Sf. Theodora de la Sihla din Chișinău, si in Curtea Liceului Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi” din capitala basarabeana. Inregistrarea spectacolului regizat de Luminița Țâcu se poate viziona aici.

***

“– Dragă Valentin Zorilă, cât de mult îi iubești pe spectatori? Sau te temi de oamenii din sală? Cum îi cucerești? Ești ca un dresor care trebuie să îmblânzească tigri?

valentin-zorila-8.jpg

Actorul Valentin Zorila, Chisinau, 2016 (sursa foto – aici)

Îi iubesc pe spectatori atât cât sunt în stare să-i iubesc pe cei, pe care – în mare parte – nu-i cunosc, dar cu care sunt într-un raport direct de Comunicare – şi comuniune – emotivă reciprocă, şi cu care re-trăim acelaşi eveniment cultural-artistic. În mod normal, relaţia dintre actor şi spectator e una de familie, prietenie şi chiar de Echipă – căci spectatorul deseori se identifică cu unul dintre personajele actorului, iar actorul totdeauna ţine cont de starea spectatorului. Această relaţie – e şi o Stihie destul de zbuciumată, pe care eşti dator s-o îmblânzeşti spre a fi stăpân pe situaţie. Teamă mi-i de oamenii din sală doar atunci, când sunt deranjat de careva Incertitudini – psihologice sau tehnice, în rest, într-adevăr, evenimentul scenic poate fi comparat cu o confruntare dintr-o arenă sau un ring de luptă. Cu siguranţă spectatorul trebuieşte cucerit, în caz contrar el se răzbună şi te devoră – căci asta sunt tigrii: răzbunători şi nemiloşi. Comparaţia e dură, dar valabilă, căci arta e – şi ea – o luptă!

– Cât de importante sunt turneele pentru Teatrul Național ”Mihai Eminescu”? Cum ți-au părut spectatorii polonezi? Dar cei de la București? Ce impresii ți-a lăsat publicul din Iași? Peste tot se aplaudă la fel sau diferit?

Turneele, în general, sunt o mare şi benefică Necesitate tocmai pentru testarea calităţii produsului artistic nu doar acasă, ci şi în alte centre sau periferii culturale ale Ţării şi din străinătate. Polonezii au o tradiţie teatrală foarte puternică şi exigenţa lor ca spectatori este firească. Iar dacă la aceasta mai adaugăm şi multa generozitate a lor şi bunăvoinţă descoperim un elevat consumator de artă teatrală. Bucureştenii sunt o lume aparte: duri, dar şi rafinaţi, critici, dar şi îngăduitori, moralişti, dar şi foarte sensibili. Evident, Bucureştiul reprezintă un nivel înalt, un spaţiu cultural de referinţă, o foarte serioasă probă de calitate. La Iaşi, în general, suntem la noi acasă, deşi personal mă simt foarte bine şi în zonele de vest ale României: Sibiu, Timişoara, Cluj Napoca. Ieşenii sunt un spectator cult, receptiv şi călduros, în compania cărora te simţi nu doar bine, ci foarte bine. Aplauzele sunt o reacţie firească emotivă ale spectatorului şi ele variază doar în dependenţă de Prestaţia actorilor, dar şi de Cultura spectatorilor.

– Teatrul rămâne un templu sau e altceva, în ziua de azi? Teatrul pentru tine e un loc de muncă sau un loc sfânt? 

Teatrul este perceput ca Templu din considerentele organizării evenimentelor scenice pe baza unor Idei înalte cu forme clare ale unui Ritual. Însă ritualul teatral – trebuie s-o ştim – nu este unul religios, ci social-Artistic; spectacolul nu este o Slujbă divină, ci o manifestare artistică Lumească; opera de artă – chiar dacă e o capodoperă – nu este un produs de Cult, ci de Cultură, şi asta nu este deloc puţin. În asta constă diferenţa – esenţială, pe care trebuie să o sesizăm, să ne-o asumăm şi s-o respectăm. Teatrul nu este Biserică, pentru că nu este un tărâm mântuitor. Teatrul poate doar să orienteze sau să dezorienteze, să sensibilizeze sau să demoralizeze, să cultive sau să vulgarizeze, şi nici asta nu este deloc puţin. Artiştii au o foarte mare Răspundere – faţă de sine, faţă de oameni şi – evident – faţă de Dumnezeu! Desigur, teatrul este un loc de muncă, însă unul neobişnuit – de muncă Creativă. Tocmai de aceea teatrului deseori i se atribuie această conotaţie de sacralitate, care totuşi nicidecum nu este – şi nici nu poate fi – Sfinţenie, pe care o poţi dobândi nu în teatre, nici pe stadioane şi nici în parlamente, ci doar în Biserica mântuitoare Ortodoxă! Şi încă ceva: oamenii de teatru nu sunt şi nici nu trebuie să fie – slujitori ai Melpomenei – zeiţa păgână a tragediei antice, ale distracţiilor si patimilor amăgitoare, ci slujitori ale virtuţilor, nobleţei şi frumuseţei, slujitori ai dragostei, înţelepciunii şi al adevărului, slujitori ai vieţii şi a nemuririi!

– Mergi la biserică înainte de un spectacol, înainte de o premieră? Cum se împletește credința cu rolurile tale, cu personajele din sfera grotescului, a satirei, a absurdului?

Indiferent de activităţile noastre profesionale, la Biserică merg – când sunt disponibil – ori de câte ori e Slujbă. Frecventarea Bisericii nu este un hobby sau o formalitate, ci-i o Datorie fundamentală, dar şi o Necesitate a sufletului Botezat! Frecventarea Bisericii nu este un act de laudă de sine, trufie sau slavă deşartă, ci-i un asumat act de smerenie, pocăinţă şi iubire – pntru Creator şi creaţia Sa – omul! Pe toate acestea noi le ştim, însă nu le împlinim desăvârşit, ci doar parţial, deşi contează – evident – nu atât cunoştinţa în sine şi nici vorba, ci Fapta conştientă! Credinţa este în primul rând o stare Lăuntrică – parte a universul interior al omului, care bineînţeles se manifestă şi-n exterior. Iar activitatea profesională este mai mult o stare de Suprafaţă, din lumea concret istorică în care activăm, dar care – evident – porneşte şi ea din rădăcinile lumii interioare ale omului. Mult contează, însă, să fie bine definite şi delimitate Priorităţile din viaţa fiecărui om. Lucrând într-un anumit domeniu, cel mai important este ca omul să îşi facă mai întâi de toate Datoria. Astfel, actorul interpretând diferite personaje – pozitive sau negative – nu se abate de la principiile sale fundamentale, nu-şi ştirbeşte lumea sa interioară, nu deviază de la crezul său spiritual! Aşa, în orice caz, trebuie să fie, spre asta trebuie să tindem, aceasta este regula vieţii pe care ferm trebuie să o respectăm cu toţii. Meseria de actor e o meserie de Oglindă. Adică: ea Reflectă viaţa aşa cum e-n realitate – prin mijloacele artistice şi tehnice disponibile, comprimând-o-n timp şi spaţiu – cât permite scena, şi neapărat redându-i în final Esenţa. Formele sunt şi ele foarte variate: de la cele groteşti şi satirice până la cele poetice şi eroice, dar toate sunt în fond Dramatice! Căci viaţa omului pe acest pământ nu este o tragedie absolută, care să-l predispună doar la bocete şi lacrimi, şi nici o comedie absolută, care să-l predispună doar la râs şi desfătări. Viaţa omului pe acest pământ vremelnic este o mare Dramă, care îl impune să Lupte necontenit cu răul spre a dobândi fericirea – veşnică! Reieşind din toate acestea, ne construim, trăim şi interpretăm – aşa cum reuşim – atât rolurile noastre-n scenă, nu neapărat contopindu-ne şi identificându-ne cu ele – mai ales cu cele negative, cât şi rolurile noastre-n viaţă, pe care ni le dorim doar pozitive!

– Câte roluri joci acum la Teatrul Național? Care din ele te reprezintă?

Joc acum în teatru în peste vreo 10 spectacole – de la figuraţie, apariţii episodice până la personajele din anturajul celor titulare. Nu sunt un actor de top – având destule neajunsuri şi metehne profesionale, dar nici nu mă exploatez eu însumi mai din plin ca să creez valori durabile de calitate. Deaceea-mi vine greu să scot acum în evidenţă ceva mai reprezentativ. Atâta doar că deseori mă simt mai bine-n roluri negative tocmai din cauza că răul lucrează intens în lume, e foarte activ şi expresiv, deaceea poate este mai uşor, inspirându-te din cele rele, să le redai relativ bine, decât, inspirându-te din cele bune, să le redai la fel de bine, memorabil şi convingător – ceea ce cu siguranţă e mai greu.

– Felicitări cu ocazia celor 50 de ani împliniți! De câți ani ești pe scenă?

Mulţumesc foarte mult pentru această felicitare, care tot atât de mult mă şi emoţionează, fiind conştient, că la această vârstă n-am reuşit prea multe-n viaţă, în scenă fiind deja mai mult de 20 de ani.

– Cum s-a schimbat, cu vârsta, viziunea ta asupra artei actorului? Acum, actoria pentru tine e mai ușoară, mai clară, mai simplă decât altădată?

Cu vârsta doar mi-am reconfirmat convingerea că arta actorului nu este doar o artă distractivă – cum eronat se crede, ci una complexă, viguroasă şi solidă, o artă răscolitoare, zbuciumătoare şi cutremurătoare, o artă cu un puternic impact asupra oamenilor, a conştiinţei şi mentalităţii lor. Actoria astăzi pntru mine nu e mai uşoară, dar a devenit în schimb mai clară şi poate chiar mai accesibilă, pntru că în timp lucrurile se aranjează, gândurile se limpezesc, realitatea se cristalizează. Am mai înţeles că sunt foarte limitat în posibilităţile mele personale, că nu de orice lucru trebuie să mă apuc, că nu de orice lucru sunt în stare, ci doar de ceea ce mi-i dat şi care trebuieşte doar perseverent exploatat – la maximum – şi fructificat.

– Cum te menții în formă? Faci mult sport, frecventezi saloane Spa?

Menţinerea în forma fizică – şi psihologică – este obligatorie şi fiecare face – evident – ceea ce poate. Nu practic sportul, dar toată tinereţea mea am jucat fotbal şi volei, alergam cu succes la distanţe mari şi câteva luni am boxat într-un club de cartier. Nici saloanele Spa nu le frecventez, în schimb Înotul, care pur şi simplu mă fascinează, l-aş practica oricând.

– În afară de actorie, mai cânți în cor? În ce spectacole apari și ca solist vocal?

În ultimii ani am frecventat în timpii liberi un curs de Canto academic la un profesor de mare valoare academică de la Conservatorul chişinăunean dl Valeriu Vdovicenco. Mă simt mult atras de arta vocală şi din când în când mi se întâmplă să şi cânt, dar – evident – nu la nivel concertistic. Recent m-am alăturat unui cor bisericesc- preoţesc, condus cu mare măiestrie de dna regent Lorena Bujor. E un domeniu – muzica corală bărbătească – cu totul deosebit, nobil şi înălţător! Nu sunt un cântăreţ de performanţă, dar – cât şi când pot – cânt. Nu, însă, la spectacolele noastre, unde, totuşi, mai puţin se cântă, căci, oricum, suntem un teatru dramatic, nu liric, deşi avem o foarte valoroasă orchestră de cameră şi un veritabil potenţial vocal al actorilor noştri.

– Care spectacole de la Teatrul Național, după părerea ta, au un impact asupra mediului social actual?

Amorul dănţuie şi Feste joacă; Hronicul găinarilor; Zgomot în culise; Copiii foametei; 12 scaune; Panică la Grand Hotel; Cântec de leagăn pntru bunici; Filumena Marturano; Pomul vieţii; Tache, Ianche şi Cadâr; Storcătorul de fructe… Lista nu e completă – am înşirat spectacolele pe care le cunosc mai bine şi care au fost deja testate în timp şi apreciate de public. Sigur, calitativ oricând e loc pntru mai bine şi, chiar dacă gusturile diferă, Valoarea oricând rămâne valoare. Spre asta tindem, pntru aceasta lucrăm şi cu aceasta trăim.

– Totul merge prost în Republica Moldova. Dar în teatru e o activitate intensă, există șanse de evoluție? Cum rezistați când sunt rețineri de salarii? Lucrați și prin alte părți?

Totul – sau aproape totul – merge foarte prost în R.Moldova, mai ales în domeniul Culturii şi al Conştiinţei naţionale! Tocmai de aceea situaţia internă-n ţară e atât de gravă. Lucrul în teatru,totuşi, merge, mari reţineri de salarii – slavă Domnului – nu avem şi sperăm ca această şubredă stabilitate să se menţină şi în viitor. Evident, că mulţi actori au activităţi suplimentare pntru o supravieţuire decentă şi elementară. Eu astfel de activităţi acum nu am, fiind total în solda Teatrului Naţional şi, deci, fiind un tipic bugetar în statul R.Moldova. Mai mulţi ani am colaborat cu RadioTeleviziunea Moldova 1, sonorizând diverse filme traduse în limba română. Acum, însă, a intervenit o pauză şi colaborarea deocamdată s-a întrerupt. Dar nu ne oprim aici şi cu, Doamne, ajută! mergem înainte spre a ne menţine pe linia de plutire în această învolburată mare a acestui stat captiv, lipsit de Identitate şi de aceea şi falit! Şanse de o redresare a situaţiei, de o evoluţie a societăţii spre normalitate bineînţeles că sunt. E nevoie doar nu atât de o revoluţie externă socială, cât de una internă personală – a fiecăruia! Şi tocmai aici au un cuvânt greu de spus – durabil şi convingător – oamenii de artă şi mai ales de Cultură – ca revoluţia să devină Evoluţie şi nu invers.  

– Rep. Moldova e un stat în prăbușire? Mai putem salva ceva?

Statul R.Moldova este în prăbuşire pentru că este Dezbinat – teritorial, lingvistic şi spiritual! Dintre toate problemele existente în Basarabia-R.Moldova cea mai gravă este cea a limbii – a limbii Române! 

Trei Valori supreme determină Unitatea, Stabilitatea şi Prosperitatea unui neam, societăţi şi ţări: 1, Terestră, 2, Socială şi 3, Divină! Valoarea terestră a unei ţări este Teritoriul ei; cea socială este Limba; şi cea divină este Credinţa. Ca să distrugi un popor nu este neapărat nevoie să-l extermini fizic. Trebuie doar să-l dezrădăcinezi, dezmoşteneşti şi să-l deznaţionalizezi – proces anevoios, dar eficient! Asta este realitatea Basarabiei din ultimii 200 de ani!

Şi astăzi Basarabia e în plin Război – fie el şi nevăzut, indirect, şi nedeclarat: război împotriva fiinţei româneşti ale basarabenilor din R.Moldova, un război teritorial, etno-lingvistic şi spiritual! R.Moldova-Basarabia este bântuită de Secte confesionale şi politice. Ia amploare Prozelitismul spiritual. Rătăcirea duhovnicească e în plin proces de desfăşurare. Degradarea sufletească este un fapt de netăgăduit! În toate timpurile Dreapta Credinţă a fost persecutată, dar a supravieţuit şi aşa va rezista până la sfârşitul veacurilor. Cu atât mai mult, în Basarabia Ortodoxia este împărtăşită majoritar de către minorităţile conlocuitoare – motiv de o convieţuire armonioasă între etnii!

Marea durere, însă, a Basarabiei este Teritoriul ei – rupt din trupul Ţării şi înstrăinat! Cauza nu sunt numai popoarele conlocuitoare, care – ocult – dezbină poporul băştinaş, ci-i dezbinarea din interiorul însăşi a basarabenilor. Separatismul teritorial devine o politică de stat, promovat agresiv la nivel guvernamental de stânga antinaţională, încurajat de exponenţii şovinismului rusesc, şi riguros controlat de forţele oculte din Kremlin.

Dar ceea ce e cel mai grav în Basarabia este indiscutabil statutul practic al limbii Române, persecutată şi marginalizată până la o eventuală suprimare a ei – definitivă! Exemplu ne este Transnistria şi alte enclave separatiste mai din toate oraşele mari şi provincii basarabene! Există cu siguranţă un plan malefic de Deznaţionalizare a Basarabiei prin rusificare! Şi nu limba rusă e de vină, ci cei care o folosesc ca instrument de exterminare demografică a unui popor. Tocmai de aceea este atacată, persecutată şi ostracizată limba Română pe teritoriul propriei ei ţări.

Toate problemele R.Moldova se rezumă la una singură: Limba Română!

Tocmai de aceea lupta pentru limba Română este o luptă pentru supravieţuirea etnică a basarabenilor, e o luptă pntru unitatea teritorială a Ţării, şi e o luptă pentru Credinţa mântuitoare Ortodoxă! Numai aşa putem să ne salvăm Credinţa, Ţara şi toată fiinţa noastră cea spre fiinţă – salvând Limba Română!

Acest pasaj este cel mai patetic din tot dialogul nostru – ceea ce-mi displace, dar o altă formulă n-am găsit. Cel mai important e să fiu sincer, onest şi binevoitor – cu toată lumea, dacă asta e posibil.

– Cum te simți în fața spectatorilor-copii (de exemplu, în ”Peppi Ciorap Lung”)? La ce te gândești privind niște ochi de copil?

În faţa spectatorilor-copii mă simt ca un monstru în faţa unor îngeri! Copiii reprezintă sinceritatea întruchipată, pe când maturii – mai ales artiştii – pot şi s-o mimeze. Copiii sunt fiinţe pure, pe când maturii sunt mai întinaţi. Copiii au inteligenţa lor şi maturii este bine să nu o desconsidere. Ochii copiilor te dezarmează, dar şi te fortifică.

– Care e mesajul tău pentru spectatorii Teatrului Național?

Să vină la teatru nu ca la biserică, şi să meargă la Biserică nu ca la teatru! Să îşi iubească Neamul, apărându-l, neurându-i, totodată, pe străini! Să fie Maturi în viaţă, Înţelepţi şi Nobili, dar şi Neprihăniţi – ca pruncii!

Dragă, Irina, cam asta-i – mă opresc aici. Înţeleg, e mult – nu ştiu ce se va alege din toată povestea asta. Încercăm să ne lămurim pe parcurs. Te salut. Pe curând.

  • Multumesc mult, astept, cu tot binele, Irina Nechit

HRISTOS A ÎNVIAT CU ADEVĂRAT ŞI PNTRU CEI VII, ŞI PNTRU CEI RĂPOSAŢI, PE CARE ASTĂZI ÎI POMENIM DE PAŞTILE BLAJINILOR! Fug la Cimitir.”

 


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: