anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Viitorul apropiat al creștinismului va depinde de cum adepţii acestuia vor percepe învățăturile lui Iisus: drept o simplă doctrină a iubirii sau mult mai mult de atât?”

on May 15, 2016

mohaLa Editura Sophia, a aparut foarte recent (mai 2016) cartea lui Constantin Virgil Gheorgiu, “Viata lui Mahomed”. In prezentarea cartii (preluata de aici), s-a notat:

Confruntați cu o adevărată invazie musulmană în Europa, dispunem astăzi de puține studii de specialitate pe tema islamului. Iar marea parte a celor existente e mai mult decât aridă. Lipsa aceasta este suplinită în mod remarcabil de ambiția marelui scriitor Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) de a nara o viață și, totodată, de a dezvălui semnificația mesajului pe temeiul căruia o întreagă civilizație – una dintre cele mai bogate din istorie – s‑a răspândit în lume.
Om cu un temperament profund religios, pasionat de tot ceea ce ține de credință, C.V. Gheorghiu este, totodată, un teolog abil, care dispune de deschiderea de spirit necesară pentru a înțelege și a descrie profilul spiritual al oricărei religii pe care ar aborda-o, descriind resorturile interioare ale acesteia, climatul în care a apărut și s‑a dezvoltat, forma mărturisirii de credință.
O carte a erudiției pline de răbdare, animată de acea căldură care conferă o autentică sete de cunoaștere. Carte a unui poet și vi­zionar, Viața lui Mahomed este o frescă a condiției umane dintre deșertul celest și deșertul nemărginit al nisipului. Conectați ast­­fel la fluxul captivant al evenimentelor – prigoane, exiluri, intrigi, războaie –, prin acel lirism violent, consacrat deja, sub expresii diferite, în celebrul roman Ora 25, descoperim una dintre cele mai pasionante povești de aventuri, prezentată într‑un mod cât se poate de original: povestea islamului.

***

Astazi, 15 mai 2016, revista Q Magazine a publicat un articol reprezentativ si sintetic, semnat de Lucia Craciun, in fapt un dialog cu  Martin Mawyer, fondatorul și președintele Christian Action Network, “despre cum se poate apăra Europa de radicalismul musulman“. Articolul se deschide prin intrebarea-cheie:  “Închide Occidentul ochii în faţa unui conflict religios?” si continua:

Actuala ciocnire este rezultatul natural al unei competiții, extrem de divergente, între perspectivele asupra lumii. Cu toate că multe ideologii concurează pentru mințile, sufletele și direcția omenirii, în lume există patru combatanți principali: umanismul secular, islamul, creștinismul și iudaismul. La rădăcina acestui „război” se află întrebarea dacă Dumnezeu există și dacă îndatoririle laice şi religioase ale oamenilor decurg din credință sau din lipsa acesteiaIslamul consideră că toate comportamentele laice și religioase ar trebui să fie ghidate, indiferent de națiune, de un lider suprem numit Calif…” (cititi continuarea articolului   “Martin Mawyer, președintele Christian Action Network: Între Cruciadă şi Jihad“)


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: