anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Nichifor Crainic, Basarabia, Rusia…: O scrisoare din luna mai 1931 adresata profesorului Nichifor Crainic, ca director al revistei GANDIREA

on May 1, 2016

INTRO: “Este cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii. A fost profesor universitar, academician şi ziarist. Opera sa poetică este completată de opera eseistică şi mistică. Prelegerile sale universitare îi înălţau pe auditori la ceruri.” (Extras din micul medalion Nichifor Crainic realizat in cartea lui Ioan Ianolide – “Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă”, Ed. Bonifaciu, 2012, pag. 305):

NC

Profesorul Nichifor Crainic (sursa foto: aici)

In decembrie 1930 se implineau zece ani de existenţă a revistei româneşti “Gândirea” condusă de poetul si teologul Nichifor Crainic. D-l Dimitrie Remenco, pe atunci redactor basarabean la revista rusească “Drumul” a lui Nicolae Berdiaiew – ce aparea la Paris, şi colaborator al revistei Gandirea, trimitea următoarea  scrisoare (preluata in intregime din revista GANDIREA, no.6-7-8, iunie 1931, pag. 322-323):

Mult stimate şi iubite Domnule Crainic,

Au trecut câteva luni de când toată intelectualitatea românească a sărbătorit acel fecricit eveniment în istoria culturei române contimporane, care este jubileul de 10 ani al revistei „Gândirea”. Toate conştiinţele curate, necontaminate de politică în general, şi în forma cea mai urâtă a ei — materialistă, în particular, au remarcat acest eveniment ca o isbândă eminamente spirituală a intelectualităţii româneşti în aceste vremuri de după răsboiu, când cultura cea veche s’a arătat zguduită până la temeliile ei, iar cultura cea nouă n’a fost creiată încă. Revista „Gândirea” deci ni se arată ca un simbol şi garanţie a renaşterei spirituale a poporului român.

Permite-mi, te rog şi mie — unui străin de neam şi frate după credinţă şi idei — să-ţi spun şi eu câteva cuvinte de admiraţie pentru acea revistă care, cea dintâiu, mi-a deschis ochii asupra chipului adevărat al poporului român. Dacă pentru dumneata şi confraţii dumitale de spirit revista „Gândirea” este o scară de înălţare spirituală, pentru mine ea era — cel puţin în primele momente — o portă prin care am intrat în grădina culturei române ; dacă pentru gruparea „Gândirii” această revistă este însăşi creaţia culturală, apoi pentru mine ea era isvor de cunoaştere a unui suflet nou — sufletul poporului român. In această privinţă, „Gândirea” a avut asupra mea o înrâurire profundă şi hotărîtoare. Prima întâlnire a mea cu poporul român a fost pe frontul delà Mărăşeşti, totuşi primele idei ale mele despre acest popor, sufletul lui şi cultura lui s’au format în anii de pace, dacă poate fi numită pace lupta crudă şi sângeroasă între stihia revoluţionară a Basarabiei şi statul român în anii 1918 şi 1919. Nu trebue să fii om politic (deşi dumneata ai fost deputat!) ca să înţelegi acele condiţiuni psihologice de atunci, care au determinat cristalizarea aci în Basarabia a unei stări sufleteşti cu totul deosebite. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât în lupta lui cu revoluţia, singur statul uneori se contamina de psihologia revoluţionară, devenind tot aşa de crud şi nemilos ca şi revoluţia. N’am evitat nici eu influenţa fatală a anilor 1918 şi 1919 şi nu-ţi voi ascunde că primele idei ale mele despre sufletul românesc au fost colorate în dezamăgire, pesimism şi chiar disperare.

Aceasta era starea mea sufletească atunci când am făcut cunoştinţă cu „Gândirea”. Nu ţiu minte când s’a întâmplat aceasta, dar în colecţia mea a revistei păstrez exemplare chiar şi din anul 1921, când abia am început să învăţ mai serios româneşte. îmi aduc aminte că două curente în „Gândirea” m’au impresionat adânc : în primul rând interesul sincer şi profund pentru cultura rusească, mai ales pentru filosofia ej religioasă, şi în al doilea rând : afirmarea înfocată a autohtonităţii spirituale a poporului român. E natural interesul şi simpatia mea pentru primul curent ; şi s’ar părea nenaturală — din prima vedere cel puţin —• adânca mea simpatie pentru ideile de autohtonitate a culturei româneşti, care idei au culminat în articolul dumitale „A doua neatârnare”, zic, s’ar părea nenaturală, dacă această simpatie n’ar fi avut un substrat religios şi deci n’ar fi devenit într’un anumit sens supranaturală ; şi aci se manifestă rolul ortodoxiei în apropierea mea de sufletul român, şi — sunt convins — rolul ei în apropierea viitoare între poporul român şi cel rus.

Pentru gruparea „Gândirei”, autohtonitatea poporului român nu e un fapt biologic sau etnic, deşi se afirmă deosebirea de rasă a acestui popor, ca o ramură a rasei latine ; substanţa culturală a unui popor constă nu în calităţile biologice ale sângelui lui sau în deosebirile anatomice ale corpului lui, ci în calităţile lui spirituale. Temelia spirituală a culturei române este credinţa ortodoxă a purtătorului acestei culturi. Această temelie spirituală predomină în istoria poporului român întrupându-se în faptele lui de cultură. Cultura, poporului român, deci, este eminamente ortodoxă. Aceasta este teoria culturei ortodoxe române pe care o desvoltă „Gândirea”. Cel puţin aşa o înţeleg eu. Şi de aci se poate trage o concluzie importantă, care deşi în operele scriitorilor din gruparea „Gândirei” nu este revelată de loc, mie însă îmi este foarte scumpă : că ortodoxia este un teren de apropiere a poapoarelor mult mai superior şi mai real decât terenul etnic şi de rasă. Ortodoxia însă nu înseamnă nimicirea rădăcinei etnice a poporului şi desfiinţarea deosebirilor lui de rasă. Din contra, ele îşi păstrează toată realitatea lor în această lume de multiplicitate şi devenire. Ortodoxia însă le spiritualizează şi le transfigurează : ele devin un mijloc de revelaţie al ei şi această revelaţie în procesul istoric devine cultura, şi anume : cultura ortodoxă ; fiecare cultură naţională ortodoxă, deci, revelează un aspect oarecare al ortodoxiei, care în adâncimea ei mistică rămâne una şi aceeaşi ; de aici isvorăşte caracterul absolut al ortodoxiei — ecumenicitatea ei. Ortodoxia este acea cupolă ecumenică ce adună pe toţi credincioşii, unifldu-i în adevăr şi iubire.

Şi, nu credeţi oare, domnule Crainic, că intrăm într’o epocă, când ortodoxia noastră trebue să-şi reveleze ecumenicitatea ei, într’o măsură mult mai puternică decât până acum? Omenirea suferă de o sete enormă de unire ecumenică. Ce sunt Liga Naţiunilor şi Internaţionalele socialiste sau fasciste, dacă nu un avânt spre unirea universală a popoarelor civilizate? Şi Biserica ortodoxă trebue să satisfacă acest dor de unire prin ac­ ţiunea de înfrăţire a tuturor credincioşilor, absolut în toate direcţiile şi pe toate tărâmurile. Sunt convins că a venit ceasul, când ortodoxia trebue să iasă din ograzile bisericelor naţionale şi distrugând internaţionalele ateiste sau chiar anticreştine, să construiască templul adevăratei ecumenicităţi, care este Biserica ecumenică ortodoxă. Aceasta nu înseamnă, desigur, că lupta pentru ecumenicitatea este ceva nou în Biserica ortodoxă, căci toată istoria ei este o sforţare eroică de a preface adevărul absolut al ecumenicităţii într’o realitate istorică. Viaţa tuturor sfinţilor ortodocşi nu e oare o întrupare vie a ideei ecumenice?

Şi probabil ţii minte de o convorbire recentă a noastră, când ţi-am povestit de dorinţa mea de a scrie o lucrare despre marele stareţ al mănăstirei Neamţu -Paisie Velicicovschi, a cărui viaţa a fost un caz de întâlnire a poporului rus cu poporul român, un act de unire desăvârşită a două popoare sub cupola Bisericii ortodoxe ecumenice. Şi sunt convins că epoca noastră necesită revelarea şi întruparea maximală a ideei ecumenice.

Vezi, domnule Crainic, că prea mult vorbesc de Biserica ortodoxă şi caracterul ecumeniè al ei. Dar îţi mărturisesc că tocmai ideea aceasta, pe care o susţine şi desvoltă revista dumitale, îmi este în deosebi scumpă pentru că în ea, în ideea ecumenicităţii, păstrându-şi individualitatea, se unesc şi se contopesc „eu” şi „tu”, se petrece acea minune logică, când multiplicitatea devine unitatea şi vremea devine veşnicie. Şi aceasta o face iubirea creştină. Iubirea! Acest sentiment e mai puternic decât toate teoriile religioase şi fără de el aceste teorii n’ar fi avut nici o valoare. In cartea sa „Varietatea experienţei religioase” filosoful american W. James, spune că realitatea sentimentului religios se oglindeşte în voinţa morală a omului ; dacă lipseşte această voinţă, sentimentul religios este o simplă iluzie.

Şi eu cred că adevărul unei filosofii religioase se cunoaşte după sentimentul de iubire pe care-l trezeşte ea în inima omului. Dacă inima omului rămâne nemişcată, aceasta înseamnă că teoria religioasă este un simplu lanţ de sofisme, lipsite de adâncimea mistică a adevărului religios şi acele sentimente de iubire faţă de poporul dumitale, pe care le-a trezit în inima mea revista dumitale „Gândirea”, cred eu —sunt un semn neîndoelnic, că în activitatea dumitale şi a grupării „Gândirei” suteţi conduşi de Mâna lui Dumnezeu, că în teoriile voastre religioase luminează Adevărul dumnezeesc adevărat. Activitatea dumitale e o slujire Bisericii Ortodoxe. In graniţele unei ţări slujeşte ideei economice, şi aceasta este misiunea naţională pe care o îndeplineşte revista „Gândirea”.

Cu dragoste intru Hristos

Al dumitale Chişinău,

DIM. REMENCO

30 Maiu 1931.”

 

CITITI SI:  În culisele Istoriei: Pe valurile memoriei cu Nichifor Crainic – un articol semnat Iurie Colesnic si publicat online in iulie 2015 in ziarul “Timpul” de la Chisinau, articol ce a fost cuprins si in cartea „Biserica basarabeană. Chipuri de neuitat.”, Ed. Cultura, Chisinau, 2015, pag. 93-98. Articolul cuprinde si o fotografie inedita cu Nichifor Crainic si sotia sa Aglaia – ca nasi la o nunta din Orheiul basarabean cat si o fotocopie dupa o scrisoare a profesorului Crainic din 1968.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: