Ce te clatini, omule,
Fără reazem, fără scut,
Cu nădejdea la pământ?…
Doamne, de ce nu m-aș clătina,
Dacă trece viața mea,
Ziua-i scurtă, noaptea crește,
Moartea-n umbră mă pândește.
Și de ce să nu plâng, Doamne?
Fiindcă diavolul m-adoarme,
Păcatele mă biruiesc,
Plăcerile m-ademenesc.
Vin ispite, mă doboară,
Cele rele mă-mpresoară,
Gândurile mă robesc,
Faptele mă înjosesc.
Și mă lasă pustiit,
Rătăcit și dezgolit,
Și cu sufletul stingher,
Și cu răni adânci în el…
Elena J. (adaptare după „Ce te legeni, codrule?” de Mihai Eminescu)
anomismia 
Leave a Reply