anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Manastirea Petru Voda catre laicatul ortodox roman, la 14 noiembrie 2015

on November 14, 2015
DSC09726

Biserica Manastirii Petru Voda si in latura ei mormantul Parintelui Justin Parvu, septembrie 2015

“Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. Şi al cincilea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit. (Apocalipsa 16:9-11)

Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, nevrednicilor Lui rugători, că ţinta evenimentelor care au avut loc în ţara noastră în ultima vreme este aruncarea poporului în apostazie făţişă.

După ce au văzut, vreme de sute de ani în care poporul nostru a îndurat înrobirea, că izvorul tăriei acestui neam este credinţa în Dumnezeu, văzând apoi că chiar şi în cele mai cumplite condiţii de viaţă, precum temniţele comuniste, oamenii au rezistat tot prin aceeaşi pârghie sufletească, credinţa în Dumnezeu, şi, în sfârşit, mai văzând şi că la toate încercările de inducere a unei apostazii mai puţin evidente, dar implicite, care vin printr-o avalanşă de măsuri laice în aceşti ani, românii iarăşi rezistă tocmai prin puterea credinţei, care îi fereşte de toate aceste primejdii asupra sufletului şi a trupului, duhurile rele care conduc şi stăpânitorii văzuţi ai acestei lumi au pus la cale alte metode de inducere a apostaziei: apostazia prin deznădejde, apostazia prin teroare emoţională şi apostazia ortodocşilor prin… necunoştinţa ortodoxiei.

Efectul imediat al apostaziei (lepădării de Duhul Sfânt) este căderea în păcat, oricât de grav şi vulnerabilitatea totală în faţa păcatului. Acesta este scopul cel mai dorit de cel viclean şi de slujitorii lui de pe pământ. Efectul cel mai grav al apostaziei este demonizarea (posedarea), iar dacă puterea de pocăinţă rămâne nelucrătoare, din starea de demonizare se nasc crima, dezumanizarea sau chiar sinuciderea.

Depărtarea de Dumnezeu nu este şi nu va fi niciodată vreo libertate, ci o cădere totală, o înrobire, o înlănţuire sub puterea diavolului şi a slugilor sale, o sclavie ce poate deveni veşnică. Între Dumnezeu şi diavol nu este loc pentru altceva sau altcineva; depărtarea de diavol şi de lucrările sale nu îşi poate atinge scopul decît prin întoarcerea la Dumnezeu, altfel riscul este de a schimba doar tipul de stăpânire demonică. Adevărata libertate este doar în Hristos Dumnezeu, Care a spus: “Fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioann 15:5). Pentru aceea un mare sfînt al închisorilor, Valeriu Gafencu, a rostit acea frumoasă rugăciune: “Dă-mi, Doamne, robia care mă eliberează şi ia de la mine libertatea care mă robeşte!” Însuşi Mântuitorul Hristos a spus: “Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului, iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. Deci, dacă Fiul [lui Dumnezeu] vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.” (Ioann 8:34-36)

Intenţia duhurilor rele care au insuflat ultimele evenimente tragice a fost cu mai multe tăişuri: să terorizeze populaţia (să instaureze starea de groază; şi au reuşit), să inducă ideea că indiferent de efort (de proteste, de legi, de lacrimi, de cuvinte), nu se mai poate face nimic, şi prin urmare sclavia spirituală şi totală trebuie acceptată ca imbatabilă (cucerirea prin demoralizare), să blasfemieze cât mai mult (judecarea preoţilor, hulele asupra Bisericii şi batjocorirea lui Dumnezeu au spurcat atât sufletele care le-au rostit, cât şi auzul tuturor). Acestea au fost intenţii de natură spirituală (care, din păcate, au reuşit în mare parte). Intenţiile materiale sunt şi ele multiple: să se dovedească poporului că, indiferent câtă dreptate ar avea, nu are nici o putere, să se înlesnească totalitarismul ateu, şi, ca efect economic, să se implementeze legile de exploatare totală a resurselor umane şi naturale ale ţării. Şi aceste intenţii sunt aproape de reuşită.

Un om care huleşte pe Dumnezeu pierde omenia, respectul semenilor, ajutorul îngerilor şi harul lui Dumnezeu. Amăgit să hulească, bietul om ajunge prada uşoară a celui rău, văzut sau nevăzut. Domnul şi Dumnezeu nostru Iisus Hristos să ferească sufletele noastre ale tuturor de ispită!

Pregătirea fiecărui creştin şi a fiecărui om pentru întâlnirea cu Dumnezeu, în această viaţă sau în viaţa de apoi, devine, în acest context, cu atât mai importantă cu cât e mai iminentă. În istoria credinţei celei drepte, ori de câte ori păcatele, înmulţindu-se, au atras pedeapsa lui Dumnezeu asupra poporului, oamenii au atras din nou harul şi iertarea lui Dumnezeu prin pocăinţă şi prin mijlocirea preoţilor, fără de care nu e posibilă primirea iertării, nici în Vechiul Testament, nici în Noul. Importanţa preotului în viaţa omului este atât de mare, încât oricâte păcate ar avea preotul, afară de apostazie (de propovăduirea de învăţături greşite, străine de Dumnezeu), el poate asigura mântuirea – veşnicia fericită – a credinciosului. Atât de mare este taina pe care a dat-o Dumnezeu preotului.

Ştiind acestea, vrăjmaşul omenirii tocmai în credinţa în Dumnezeu şi în evlavia faţă de preot loveşte cel mai puternic, ca astfel să lase pe om fără nici o apărare, pradă tuturor relelor şi pierzaniei totale.

Iar pentru că pericolul hulei împotriva Duhului Sfânt e cel mai mare păcat, care nu are iertare în veac, orice alt aspect al celor întâmplate în ultimele săptămâni păleşte în faţa acestuia şi are un efect mai puţin grav asupra veşniciei sufleteşti şi asupra supravieţuirii ca neam a fraţilor noştri români. Orice păcat – şi poporul nostru a făcut în 25 de ani mai multe decât în toată existenţa sa! – are iertare, dacă este părere de rău; dar păcatul răzvrătirii împotriva Duhului Sfânt nu are nici scuză, nici iertare. Nu credincioşii au făcut acest păcat.

Căderea unui popor întreg într-o asemenea ispită – chiar dacă hulitorii au fost puţini, duhul lor a fost predominant, până ce s-au apucat rugătorii să-l contracareze – nu s-ar fi îngăduit de Dumnezeu dacă nu L-am fi alungat pe Duhul Sfânt dinainte, prin păcate nepocăite, prin minciunile în care încă trăim, prin lipsa de rugăciune, de vorbire cu Dumnezeu cu dragoste, sinceritate şi dăruire, prin nemulţumirea şi cârtirea de care suferă românul nostru, prin lipsa de recunoştinţă faţă de tot ce ne-a dat Dumnezeu.

Vina pedepsei lui Dumnezeu asupra noastră ca neam o purtăm fiecare dintre noi prin păcatele noastre necurmate, nemărturisite la Spovedanie, neplânse şi neschimbate prin dragostea şi frica de Dumnezeu care odinioară împodobeau sufletele tuturor românilor şi care dădeau vieţii româneşti bucuria tainică, farmecul, intimitatea cu Dumnezeu, tăria în răbdarea vitregiilor istorice.

Priviţi în jur: lumea se clatină din temelii şi se sfărâmă sub ochii noştri, răutatea e numită bunătate, iar necredinţa virtute. E ceasul vaiului care s-a împlinit.

E ceasul plânsului cu inimă zdrobită către Dumnezeu, cerându-ne iertare pentru toate cu câte L-am mâniat, şi mai ales pentru că nu-L iubim pe Cel ce ne iubeşte.

E ceasul schimbării adevărate a inimilor noastre – metanoia.

E ceasul mărturisirii cuvintelor Lui, cuvintele vieţii celei veşnice care sunt comorile ortodoxiei. Drept aceea găsim că nu poate fi amânată nici smerita noastră mărturisire de credinţă, prin care căutăm să împlinim testamentul părintelui nostru Justin: unitate (sobornicitate întru ortodoxie), pocăinţă (lepădare de lume şi permanentă privire către Dumnezeu), rugăciune (neîncetat chemând Numele Domnului) şi ascultare (tăierea voii căzute şi urmarea Predaniei).

Pentru că nici virtutea, nici mucenicia, n-ar putea mântui dacă nu sunt izvorâte din dreapta credinţă, nimic nu e mai de trebuinţă omului în această viaţă decât cunoaşterea ei. De aceea încercăm să punem înaintea Bisericii Soborniceşti predaniile aşa cum le-am primit şi le-am înţeles, nădăjduind într-o împreună-glăsuire cu Ea, iar dacă greşim, să fim îndreptaţi, spre slava Duhului Sfânt şi mântuire.”

Sursa textului preluat integral mai sus este ecrierea de azi de pe blogul Manastirii Petru Voda: “Ca din partea Parintelui Justin Parvu


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: