anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor” – de Svetlana Alexievich, premianta Nobel pentru literatura a anului 2015

on November 1, 2015

La 8 octombrie 2015 s-a decernat Premiul Nobel pentru literatura de anul acesta scriitoarei de origine ucraineana (in prezent cetatean al Republicii Belarus) Svetlana Alexievich. Nascuta la  31 mai 1948, la Ivano-Frankivsk (Ucraina) a fost rasplatita anul acesta pentru “scrierile ei polifonice, dedicate suferintei si curajului din timpurile noastre” (orig.:”for her polyphonic writings, a monument to suffering and courage in our time.”) Bio-bibliografia sintetica  a scriitoarei, in engleza – aici.

alexievich_s

Scriitoarea Svetlana Alexievich (sursa fotografiei: aici)

In luna iulie 2015, una dintre cartile ei ceva mai vechi (din 1999), “Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor” a fost tradusa si publicata si in Romania de Editura Corint. Cartea fusese premiata cu National Book Critics Circle Award in 2005 – la sectiunea carte de nonficţiune si cu Premiul pentru Pace Erich-Maria-Remarque in 2001.  Volumul aparut la noi in vara aceasta va fi reeditat, după ce primul tiraj, de 2.000 de exemplare, s-a vândut în aproximativ două luni de la publicare.

In interviul telefonic realizat de Julia Chayka cu scriitoarea Svetlana Alexievich imediat dupa anuntul premierii sale cu Nobel-ul de la 8 octombrie 2015, aceasta puncta modalitatea de identificare a subiectelor si cea de exprimare (traducerea in romana  a intreviului este postata mai jos, si multumesc Sandrinei H. pentru sprijin – dupa transcriptul in engleza difuzat aici).

Prelegerea la inmanarea oficiala a premiului Svetlanei Alexievich va avea loc la 7 decembrie 2015, la sediul Academiei Suediei din Stockholm.

***

Interviul telefonic cu Svetlana Alexievich, dupa anuntul premierii cu Premiul Nobel pentru literatura pe anul 2015  (transcriptul dupa care s-a realizat traducerea in romana, este traducerea in engleza a dialogului efectuat telefonic in limba rusa):

“Julia Chayka: Buna ziua. Ma numesc Julia Chayka si va telefonez de la Nobelprize.org, site-ul official al premiului Nobel. Sunt onorata sa va felicit cu obtinerea premiului Nobel de anul acesta.

Svetlana Alexievich: Va multumesc mult!
 
J.C: Probabil ca deja cunoasteti ca ati fost distinsa cu acest premiu….
 
S. A: Da, stiu….dar inca mi-e greu sa cred ca este adevarat (rade).
 
J.C:  Stim ca va pregatiti sa sustineti o conferinta de presa chiar acum…
 
S.A: Da, ma asteapta un taxi…
 
J. C: Din fericire, ati gasit cateva minute ca sa ne raspundeti la cateva intrebari. Acest interviu va fi inregistrat si mai tarziu va putea fi gasit pe site-ul nostru alaturi de interviurile altor laureati ai anului.
 
S.A: Da, desigur.
 
J. C: Am dori sa va intrebam despre reactia avuta, care sunt emotiile dvs. in legatura cu premiul? Sau este prea devreme sa va pun asa o intrebare?
 
S. A: (rade) Da, intr-adevar… Dar va pot spune cum ma simt in acest moment. Desigur ca este o bucurie. Ar fi nepotrivit sa ascund. Dar ma si face sa ma simt anxioasa deopotriva, fiindca a reinviat toate aceste mari figuri: Soljenitin, Bunin, Pasternak, toti laureatii rusi ai premiului Nobel pentru literatura. Republica Belarus nu a primit niciodata un premiu. Am desigur un sentiment de neliniste cand realizez ca de-acum nici oboseala, nici dezamagirea, nu imi vor mai permite sa cobor stacheta. A fost un drum lung, o munca imensa, si ma asteapta lucruri noi.
 
J. C: Va multumesc pentru aceste frumoase cuvinte! Acum referindu-ne la stilul dvs. de a scrie. Pot sa va intreb ce v-a influentat cand ati ales acet gen de abordare jurnalistica in lucrarile dvs.?
 
S. A: Totul se petrece atat de repede si intens in lumea moderna incat nicio persoana, nici intreaga cultura nu e capabila sa priceapa. Este pur si simplu prea rapid, din pacate. Nu este timp sa stai si sa meditezi prea mult, asa cum a facut Tolstoi, ideile caruia maturizandu-se in decursul anilor. Oricine, la fel ca si mine, poate reusi sa cuprinda cu mintea doar o mica parte a realitatii, aceea conjuncturala. Uneori extrag doar 10 randuri din 100 de pagini de text initial, alteori o singura pagina. Si toate impreuna aceste piese le unesc apoi intr-un ansamblu, un colaj de voci umane in fapt, incercand sa creez imaginea cuprinzatoare a timpurilor noastre, si povestind ce ni se intampla.
 
J. C: Ati facut chiar acum uz de o metafora uluitoare,  si urmatoarea intrebare este in legatura cu ea. Ati fost martora unor suferinte enorme, si ati cercetat dovezi terifiante in munca dvs. A influentat aceasta felul in care vedeti fiinta umana?
S.A: Mi-ar putea lua ceva timp sa raspund la aceasta intrebare, dar trebuie sa spun ca apartin unei culturi care are constant aceasta trasatura, aceasta temperatura dureroasa. Ceva ce este de neinteles si de netolerat pentru alte culturi, este o stare normala pentru noi. Noi traim in ea, este mediul nostru. Tot timpul traim printre victime si executori. In fiecare familie, in familia mea…anul 1937, Chernobylul, razboiul… Ne pot spune multe, nimanui nu-i sunt  straine astfel de istorii… Fiecare familie va poate povesti acest roman al durerii. Si nu e vorba ca eu as avea acest punct de vedere sau ca imi place cum gandesc oamenii in asemenea situatii. Nu, pur si simplu asa este viata noastra! Imaginati-va o persoana care a iesit dintr-o casa de nebuni si scrie despre asta. Ar trebui oare sa-i spun: ‘asculta, de ce scrii despre asta?’ La fel ca Primo Levi care a scris despre lagarele de concentrare si nu se putea desparti de ele, sau Chalamov care a fost depasit si omorat de lagar, el pur si simplu nu putea scrie despre nimic altceva. Eu insami ma intrebam cine suntem, de ce suferinta noastra nu poate fi preschimbata in libertate. Este o intrebare importanta pentru mine. De ce mereu predomina constiinta de sclav? De ce ne vindem libertatea pe beneficii materiale? Sau sa ne temem, asa cum am facut inainte?
J. C: Pentru cine scrieti?
S. A: Cred ca daca as putea eu insami sa-mi raspund unor asemenea intrebari mi-ar fi usor sa-i vorbesc oricui. Totdeauna pe scena, sau cand scriu, mi-as dori sa am sentimentul ca ma adresez celor mai apropiati prieteni. As dori sa le spun la ce concluzii am ajuns in viata asta. Niciodata nu am acceptat rolul de judecator, nu sunt un cronicar la moda. Inima mea este mereu acolo, implicata in ceea ce fac. Intrebarea care ma ingrijoreaza este cat  de mult mai putem inainta pe acest drum al ororii, cat de mult mai poate indura fiinta umana? Iata de ce arta poetica a tragediei este importanta pentru mine. Este important cand cineva spune ca a citit astfel de carti terifiante si totusi la final se simte mai bine, ca cititorul a lacrimat si ca aceste lacrimi au fost purificatoare. Trebuie sa ai in minte toate aceste aspecte cand scrii  si nu doar sa-l coplesesti pe om cu ororile intamplate.
J. C: Va multumim si va rog acceptati felicitarile noastre inca o data. Ne vom bucura sa va intalnim aici la Stockholm in luna decembrie!
S. A: Va multumesc! La revedere.
J.C: La revedere!”

cernobil 1


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: