anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Minunate pilde si invataturi ale Maicii Siluana Vlad pentru noi…

on August 21, 2015
MaicaSiluana_rem

Maica Siluana Vlad, 2013 (sursa fotografiei, aici)

Textul de mai jos este preluat integral, cu multumiri, de aici. El este o transcriere partiala dupa fisierul audio al cuvantului “Propovaduirea Evangheliei astazi“- dat la Saint Croix en Dordogne, Franta, in august 2013, de Maica Siluana Vlad de la Centrul de Formare si Consiliere Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Iasi.

“- Femeia tace in Biserica Ortodoxa, dar eu sunt o femeie care a primit porunca de la Dumnezeu sa spun: “Du-te, si spune-le ce ti-a facut tie Dumnezeu”

–  Eu cautam sa inteleg ce sens are viata si sa gasesc un raspuns valabil pentru mine. Durerea mea crestea din ce in ce mai mult, si intr-o zi am simtit ca o sa mor daca o sa mai indur acea durere. Dar de fapt ma durea impotrivirea la durere. Si cand am spus ca daca mai dureaza am sa explodez, am sa crap, vocea mea din adanc a spus: crapa! Si s-a facut lumina… Atunci m-am intalnit cu Dumnezeu si am cautat o forma sa ma inchin Lui.

– Prietenii mei mi-au spus: “Ai nevoie de un duhovnic”. “De ce?”. “Ca sa-ti spovedesti pacatele”. “Eu n-am pacate! Eu am facut numai bine, altii au facut pacate asupra mea, eu n-am!”. “Totusi hai sa mergem”. Si m-au dus, din vreo patru directii, la Parintele Galeriu. L-am recunoscut ca este cel care m-ar fi dus mai departe, ca-l visasem odata.  Dumnezeu stia cat sunt de mandra, si mi-a dat un semn sa nu ma impotriviesc. Si cand am inceput sa vorbim i-am spus ca “eu sunt filozof, si va rog sa-mi explicati ca unui filozof, si sa nu ma luati cu d’astea cu matanii si cu coliva”. Si Parintele a zis: “O, cata suferinta e in inima filosofilor!” Si m-am uitat asa, sa vad de unde stie. Si mi-a zis: “Si eu sunt un fel de filosof!”. Si asa a inceput mersul meu spre credinta. Mi-a dat canon sa zic: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!” si sa citesc volumele 7 si 8 din Filocalie. Si, cand aveam vreo intrebare, el imi spunea mereu: “Rugaciunea este cea care te invata!”. O rugaciune atat de scurta sa iti raspunda la asa de multe intrebari si asa de complicate?!…

Eu eram intr-o localitate, Parintele la Bucuresti, si l-am rugat sa ma trimita la cineva care sa ma ajute sa inteleg, totusi, mai multe despre ce inseamna sa fii ortodox practicant. Si mi-a dat numele unui Parinte din orasul meu, si m-am dus acolo. I-am spus ca m-a trimis Parintele Galeriu, ca sunt incepatoare. S-a uitat la mine [si m-a intrebat]: “esti maritata?”. “Nu”. “Bine, da-mi patruzeci de lei, ne rugam patruzeci de zile si te mariti. Dar sa nu lipsesti de la biserica”. “Dar eu nu vreau sa ma marit!”. “Ei, nu vrei!”. N-am avut ce sa fac. M-am dus 40 de zile la biserica si m-am rugat: “Doamne, fa ceva, dar sa nu ma marit!”. Si atunci am invatat pe unde se intra in biserica, unde se sta. Foarte multe femei misionare imi spuneau: “nu sta acolo, stai jos, ridica-te, nu pune mana, acopera-te, descopera-te”. Si ma miscam de colo-colo tot timpul, si am descoperit ca aceste miscari sunt un adevarat ritual si ca au sens si ca e bine sa stii cum sa te porti. Le port o mare recunostinta acelor misionare, si Dumnezeu a facut ca acum eu sa fiu misionara lor, si sa le spun sa nu mai fosneasca pungile si sa nu mai tortureze tineretul. Si suntem chit.

Cuvinte de la Parintele Calciu despre sensul suferintei…  Reusisem sa traiesc cu Dumnezeu durerea mea, nu ma mai impotriveam. Am trait minunea ca fusesem scoasa din durere, cu durere cu tot. Durerea era chiar viata mea care invata sa devina bucurie, pentru ca la capatul acestei dureri era si este Dumnezeu. Dar acum incepuse sa ma doara durerea lumii. Si, vorba prietenei noastre Sara, care a zis ca eu credeam ca o sa ma ia in brate si o sa ma mangaie, acuma mi-a dat mai multa durere.  Si intr-o zi, cand traversam o strada cu trei benzi incolo si trei incolo, si in mijloc un mare spatiu cu trandafiri, i-am vazut pe oameni, le-am vazut fata asta ranita si stiam, vazusem ca dincolo de fata asta, e chipul lui Dumnezeu pe care eu l-am vazut cu ochii astia, si m-a coplesit o durere si m-am oprit. Si am vrut sa-i spun: “Doamne, cine ne scapa de durerea asta?”. Atunci am simtit ca este durerea Lui pentru oameni, durerea Lui pentru noi. Am simtit ca Dumnezeu a luat trupul nostru ca sa ridice durerea noastra in trupul Lui, si ca atata timp cat eu sunt in carnea in care El intra cu carnea Lui indumnezeita, durerea Lui este si durerea mea si durerea mea este si durerea Lui.  In cuvinte este imposibil de spus ce s-a intamplat. Raspunsul pana la urma a fost – eu va spun in cuvinte, eu l-am primit atuncea ca un altfel de inteles – nu putem sa scapam de durerea aceasta, decat scapand de trupul acesta. Si daca nu mai am acest corp, nu mai sunt eu. Si ce vom face, ce e de facut? Si raspunsul a fost: “lasa-te mangaiata si mangaie”. Si cand am ajuns de partea cealalta [a drumului] eram misionara.

– Mi-am dat seama ca singura cale de vindecare este calea filocalica, calea isihasta,  pentru ca Mantuitorul nostru este Vindecatorul nostru, El ne da harul vindecator, care patrunde in carnea noastra care e ranita de pacat si de nestiinta, si ca noi, acuma, trebuie sa invatam cum sa lucram cu aceasta noua realitate, cu acest nou trup din noi, si sa nu o mai luam pe calea cea veche. Am invatat “pe mine” ca nu ajunge Liturghia. Ajunsesem sa doresc sa ma impartasesc mereu, la fiecare Liturghie pentru ca simteam ca sunt bolnava, ca mor, si ca am nevoie de Dumnezeu in carnea mea. Si realitatea nu se schimba fundamental, pentru ca nu stiam cum sa folosesc harul si biruia obisnuinta sau puterea raului din mine. Si atunci m-a ajutat Dumnezeu, si am descoperit ceea ce numesc “liturghia dupa Liturghie”.

Parintii spuneau ca “liturghie dupa Liturghie” este sacramentul fratelui. Eu am descoperit-o ca fiind sacramentul sinelui, acea liturghie permanenta a omului care intrupeaza harul in viata lui, in gesturile lui, in orice simtire si in orice atitudine.  Asa a inceput lucrarea noastra de terapie [vindecare], care cuprinde trei etape, sa punem in practica ceea ce am fagaduit la Sfanta Liturghie: “pe noi insine, unii pe altii, si toata viata noastra, lui Hristos Dumnezeu sa o dam”. “Pe noi insine” ne dam prin pocainta si invatand ce este pocainta. Cei care vin la noi, la cursuri, invata ce este pocainta ca metanoia, si nu pocainta ca “Uf, ce-am facut!”. Al doilea pas: “unii pe altii” – prin iertare. Aici am avut mult de lucru pentru ca noi confundam ierarea cu o bunavointa psihologica, sufleteasca, sentimentala de a spune: “te iert”. Si Parintele o sa spuna: “ti se pare”. Si cea mai mare piedica este intelegerea iertarii ca uitare. As muri de frica daca as sti ca Dumnezeu ar uita ce am facut. Mi-as zice: si daca o sa-si aminteasca. Ori, iertarea este acel zambet iubitor al lui Dumnezeu care spune: “ti-aduci aminte ce traznaie ai facut atunci, si atunci, si atunci?”. Si confirmarea este viata si atitudinea Sfintei Maria Egipteanca, care la intalnirea cu Parintele Zosima, i-a povestit toata viata ei, nu ca sa se spovedeasca – Dumnezeu o simtise, si ea se spovedise cand a trecut Iordanul – ci ca sa ne arate noua, prin parintele Zosima ce face Dumnezeu cu pacatosii. Totul devine spre slava lui Dumnezeu, care se revarsa si in mine. Asta ma ajuta foarte mult in lucrarea noastra cu cei care vin la noi cu suferintele lor.

Pentru foarte multi viata lor este un roman tragic, o telenovela, de cele mai multe ori, si de multe ori le cer sa transforme aceasta poveste in viata unui sfant. Si sa vedeti ca se poate face o capodopera dintr-o telenovela. Pe masura ce invatam sa iertam, descoperim, cand ajungem la un anumit stadiu al ietarii, ca ne vindecam de invinovatirea celuilalt: de a acuza Partidul Comunist, tata, mama, bunicul. Pentru ca iertarea este o lucrare divino-umana, si tot ce facem noi il duce pe cel care lucreaza sa traiasca asta. Si atunci intelegem neputinta celui care m-a ranit. Atunci Dumnezeu ne ajuta sa patrundem si mai adanc in tiparele acestea cu care traim, si care ne formateaza, si descoperim ca noi am intrupat nu doar propia existenta ci si a intregului nostru neam: parinti, bunici, pana la Adam. Mai mult decat atat, intrupam maniera in care lumea din jurul nostru traieste. In acest moment imi privesc marea de pacate, oceanul de pacate pe care l-am facut. De fapt este o intrupare, o traire, o aducere la nivelul vazut al vietii pe care am primit-o. Si daca devin constient mai devreme, si invat sa-i dau lui Dumnezeu asta, cu atat procesul este mai putin dureros si de mai scurta durata.

Si aici ma despart de psihoterapiile seculare, care vor sa patrunda in suferinta omului pana la memoria celulara, sau pana la incostientul omului, pentru ca Dumnezeul nostru foloseste niste stratageme, niste mici trucuri, si iti aduce la nivelul constiintei un pacat mic, ca sa nu te sperii, si iti da darul pocaintei, daca tu primesti, si se vindeca tot sufletul. Rugaciunea isihasta, si rugaciunea, cum ne vorbesc Sfintii Parinti, curata adancul inimii. Pe masura ce implinim poruncile descoperim in ce masura inima noastra este bolnava, si primim noi si noi puteri, ca sa lucram, sa mergem mai departe.  Noi suntem oamenii de pe urma, de la sfarsitul vremurilor. Si eu sunt un calugar, dar daca ma compar cu Sfantul Siluan, sau [cu un alt calugar] de la inceputul monahismului, deznadejdea e totala.

Dar un Parinte, care s-a gandit la mine, mi-a zis ca daca ea o sa faca putinul pe care eu, daca nu-l implinesc nu ma mantuiesc, se va mantui. Am incercat dar nu prea a mers. Si atunci ce-i de facut? Cum sa ma prezint eu in acelasi loc cu Sfantul Siluan, al carui nume il port? Facand tot ce pot in micimea mea, si sa contam pe interventia lui. In Rai se intra cu pile. Am inteles si am vazut asta cand Parintele meu mi-a spus ca o sa predice la Patriarhie, si sa ma duc acolo sa ma impartasesc. M-am dus, am fost fascinata de ce frumos era… Si nu vazusem niciodata toate ornamentele cu care erau impodobiti episcopii, nu vazusem niciodata Patriarhul in persoana. Si cand ne-a chemat la Sfantul Potir nu mai era nimeni. Aveam emotii, lumanarea mea se indoise de caldura, nu puteam sa-mi misc picioarele. Parintele se uita pe langa Patriarh si striga: “Eugenia, unde esti?”. Patriarhul intra in Sfantul Altar cu Potirul, si Parintele meu ii spune: “nu plecati, o sa soseasca”. Un diacon a venit langa mine cu un sfesnic cu trei lumanari, m-am impartasit si am ramas asa. Si am zis: “Aha, deci asa o sa intru in Rai. Trebuie sa raman mereu aici in biserica, si daca cineva va intreba unde sunt, sa zic: aicea sunt”.

Apoi, etapa urmatoare, dupa iertare, este sa invatam sa traim aceasta liturghie permanenta, sa invatam sa traim adancul acesta din noi, si care eu o numesc liturghia launtrica – care consta intr-o etapa de pregatire: rugaciunile incepatoare, Psalmul 50, asezarea in fata lui Dumnezeu ca intr-o intalnire de dragoste. Cineva mi-a zis: “dar eu nu simt ca ma iubeste [Dumnezeu]”. Si am zis: “te rog sa-i spui: A zis Maica Siluana ca ma iubesti. Ajuta-ma sa simt”. Dupa o luna a simtit ca il iubeste, deci a practicat asta timp de o luna. Apoi multumim lui Dumnezeu pentru ce am trait in acea zi, iertam pe cei care ne-au intristat, cerem iertare pentru greselile noastre. Apoi stam si oferim lui Dumnezeu ceea ce simtim in trup. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca sfintii si-au desprins sensibilitatea de pofta si de imaginatie, si le-o dau lui Dumnezeu. Si simtirea devine organ de cunoasterea a iubirii lui Dumnezeu in loc sa devina un organ de cunoastere rationala, care e foarte buna, dar nu atunci. Asta ne ajuta sa unim mintea cu inima, ocolind partea inflamata a sufletului, a inimii, unde traim cu entuziasm, cu sentimente – o mare piedica in calea celor care vor sa creasca. Majoritatea oamenilor cauta inima acolo unde sunt sentimentele sufletesti pozitive. Or acestea sunt impulsurile inimii prelucrate deja de tiparele prin care noi privim lumea: imi place – nu-mi place. Va dau un exemplu: daca va place fotbalul, si aveti o echipa preferata, veti avea sentimente pozitive cand echipa dumneavoastra baga gol, si negative cand pierde, dar la fel de frumos a fost si colo si colo.

Atata timp cat noi traim viata duhovniceasca la acest nivel afectiv, sufletesc, nu putem inainta, pentru ca mereu apare cineva care sa faca altfel de cat imi place mie. Ai vazut cum canta acolo? Deci nu mai aud rugaciunea pentru ca de fapt, cu aceste sentimente pozitive, eu de fapt imi hranesc egoul. Ori egoul are deja tipare, are trei axe prin care el priveste: imi place, nu-mi place, nu ma intereseaza. Si constiinta noastra lucreaza doar cu 40 de impulsuri de informatie pe secunda – partea constienta- iar subconstientul meu percepe 40 de milioane de informatii pe secunda. Deci ma intereseaza doar 40 de impulsuri, din care unele imi plac, si altele nu-mi plac, si aleg ce-mi place, si celelalte nu ma intereseaza. De aceea acceptam cuvantul lui Dumnezeu, ca placerea este dusmanul nostru, si care ne separa de Dumnezeu. Nu e vorba de placerea pe care o simt prin papilele gustative, ci placerea care ma face sa zic: “Oh, carnati!”. Deci placerea imi ingusteaza privirea. Iar o anumita placere ma orbeste total. Cine ghiceste care este aceasta placere? E pentru barbati intrebarea🙂 Ramane valabila si pentru calugari – care poate ca au visat ceva si tot stiu. Placerea plecarii semintei barbatesti in trupul femeii este placerea culminanta care-l desfiinteaza pe om, se uita pe sine – partenera a uitat-o de la inceput, putem sa o schimbam, ca el nu stie ca e alta🙂 ; ma iertati, de la dumneavoastra stiu asta, ca eu nu am de unde-, si unii merg pana acolo ca o numesc extaz mistic. Este vorba doar de placerea barbatului. Chiar daca femeia participa cu placere la imbratisarea dinte barbat si femeie, ea nu-si pierde mintile, constiinta; ratiunea si-o mai pierde dar nu-si pierde constiinta. Asa suntem dupa cadere. Deci pacatul este uitarea lui Dumnezeu, si nu placerea [resimtita].

Cei care au luptat impotriva placerii ne recomanda sa mancam tarana, cenusa, … mai ales cand e vorba de placerea intima dintre barbat si femeie. Dar Dumnezeu nu cere asta, ci dimpotriva, ne cere la Cununie sa ne veselim unul cu altul: “sa te veselesti ca Abraham cu Sara”. Un om m-a intrebat: “adica sa ne asteptam la un film de comedie? Adica, daca Biserica nu imi cere sa ma veselesc cand ne imbratisam, ce sa fac, sa ma uit la filme ca sa ne veselim impreuna?”. Si atunci am invatat eu sa ma gandesc la sexualitate, si la placere, ca sa pot raspunde. Si cand am inteles ca pacatul este uitarea lui Dumnezeu, am descoperit ca multe placeri ne fac sa-L uitam pe Dumnezeu si ca asceza, postul, generarea placerii, nu este decat o pregatire ca sa traim deplinatatea placerii, asa cum a gandit-o Dumnezeu in noi. Placerea este calea prin care omul poate sa se sinucida si pentru care ucide. Intr-o experienta de laborator i s-a implementat unui sobolan un cip in centrul placerii, si cand sobolanul apasa pe o pedeala se activa cipul, si el simtea placere. A invatat sa faca asta, si apoi a renuntat sa manace, sa-si uite consoarta si puii, si a ajuns la epuizare. Daca nu se oprea experimentul, murea. Cam asa facem si noi cand devenim dependeti de placere. E mai complicat, dar tot asa. De aceea Dumnezeu a coborat la noi si ne-a invatat sa postim.  Semnul ca Mirele este cu noi este prezenta Duhului Sfant si prezenta luminii necreate. Pana atunci sa postim serios, pentru ca ajungem sa ne schimbam carnea rugaciunii.

Rugaciunea, spun Sfintii Parinti, trebuie sa fie in carne, incarnata, sa aiba propia ei carne. Sfantul Vasile de la Poiana Marului are cateva cuvinte foarte lamuritoare in aceasta privinta. Sfintii Parinti filocalici vorbeau despre carnea rugaciunii ca foamea postului, ce simte carnea mea cand flamanzeste. Si Sfantul Vasile de la Poiana Marului adauga ca putem folosi orice simtire a trupului pentru a  face carne a rugaciunii. Sa zicem ca eu sunt un baiat de 25 de ani si ca vad o fata de 18 ani foarte frumoasa, si intreaga mea fiinta tresare. Zic: Doamne, ce frumoasa e! Sufletul suspina, inima bate si trupul reactioneaza ca atare. El poate sa zica: ma duc dupa ea, o prind si o pup. Sau zice: ah, ce-as imbratisa-o, daca nu e un pacat. Si duhovniceste sa ia aceasta miscare dinlauntrul fiintei sale si sa-L cheme pe Dumnezeu in aceasta miscare: Doamne, miluieste-ma, vindeca-ma, imbunatateste-ma, fa tot ce vrei cu aceasta miscare. Asta este viata mea, ti-o dau Tie. Eu nu sunt vinovat ca simt asta, eu sunt viu si vreau sa traiesc asta cu Tine, in Duhul Sfant. Si sa vedeti ce se intampla. Nu am experienta asta, dar o am pe cea cu furia. Maicutele mele nu vor sa faca ce le spun eu, si ce le spun eu le ajuta sa se indumnezeiasca. Si intr-o zi am zis: “le omor, le duc in Rai, eu ma duc in Iad, dar macar le-am bagat acolo”. Ele m-au anuntat ca ma iubesc atat de mult ca or sa vina cu mine. Atunci m-am hotarat: Doamne ce sa fac cu furia asta? Si mi-a zis: in niciun caz sa nu te stapanesti, da-mi-o Mie. Si nu exprimarea furiei, ci presiunea furiei. Daca facem liturghia aceasta de care vorbesc, dimineata si seara, toata ziua putem sa-i dam lui Dumnezeu orice senzatie, orice simtire, orice impuls. Daca imi place ceva si spun: “Doamne ce bun e, iti multumesc!”, si ii ofer aceasta vibratie a vietii mele, care apare cand imi place si cand e bine; cand e ceva rau, ma rog sa ma apere, daca ma inhata vrajmasul ma rog sa ma scape, si daca n-am scapat, si am facut raul pe care nu-l vreau, atunci cer iertare si, oricum ar fi, tot cu Dumnezeu suntem si nu deznadajduim.

Iadul e inlauntrul meu. Am uitat sa va spun: Imparatia Cerurilor este in interiorul meu. Am pornit intr-acolo si am ajuns in iad, si acolo L-am intalnit pe Hristos cel viu pentru mine. Pentru ca El S-a intrupat luand tot ce e in trupul meu, tot ce am mostenit, tot ce am facut, tot ce e in trupul meu de la Adam incoace. Acesta este Adam ipostatic de care vorbeste Parintele Sofronie. Ce este important, este ca sa nu intram in iad ca sa ramanem acolo. Cineva spunea ca iadul este un loc de trecere. Pentru mine este un loc de intalnire. Si am avut o mare bucuire cand Parintele Rafail Noica a spus ca “omul, Adam, l-a pierdut pe Dumnezeu in Rai, si L-a regasit in iad”. Orice alta intalnire cu Dumnezeu este acolo unde mi-a zis mie Parintele ca mi se pare ca sunt. Putem medita, putem sa cultivam bucuria, si pacea, si virtutile, atat cat e posibil omului – pentru ca este posibil, caci omul este dupa chipul lui Dumnezeu – dar pana nu coboram in iadul din noi, ca sa ne asumam omenitatea, nu ma intalnesc cu Hristos care a coborat sa se intrupeze. Nu a venit sa-mi dea sentimente si nici sa ne spuna ideologi.

In cursurile noastre folosim ideologii ale psihologiei contemporane, ca sa-l ajutam pe cel care vine la noi sa vada cat este de bolnav. Aceste instrumente sunt ca un ecograf, care iti arata cat esti de bolnav, dar nu te vindeca. Eu pot sa ma duc la doctor si sa-i spun: “ma doare aici”, dar pot sa nu ma mai duc si sa zic: “ei, poate nu ma mai doare maine, poate inghit ceva si lasa, ca-mi trece”. “Uite, pe ea o doare mai tare si nu ma duc”. Dar daca ma duc la ecograf si-mi spune: aveti o tumora asa de mare, ma duc repede la doctor. Aceasta este misiunea pe care o facem noi: ajutam pe cei bolnavi sa vada cat de grav bolnavi sunt, le spunem cine-i vindeca, si de ce maniera ne vindeca, si apoi il trimitem la infirmierii Vindecatorului.

Astazi am fost invidioasa pe Parintele Philippe [Dautais] pentru ca este barbat🙂 Si barbatul are privilegiul de a fi preot, de a fi duhovnic, si nu trebuie sa caute un preot pentru cei pe care i-a descoperit si i-a hranit. Dar apoi mi-am dat seama ca tot eu stau mai bine. Cel care mi se plange, sau care intra in relatie cu mine, intra in carnea mea, in sangele meu. Ma doare casa vietii mele, si inteleg ce inseamna mila lui Dumnezeu din maruntaiele Lui. Si va spun eu, noi femeile semanam mai mult cu Dumnezeu decat barbatii, (🙂 ) pentru ca noi ne dam pe noi insene de mancare. Intai sangele in burtica, apoi laptele, apoi zilele. “Mi-a mancat zilele” [spun femeile]. Barbatii spun: “oh, mi-a mancat banii”.

Mi se reproseaza uneori in tara, ca fac prea multa psihologie, si ca omul n-are nevoie de psihologie. Si am zis ca daca eliminam psihologia si psihismul o sa ramaneti singuri in biserica. Toti suntem oameni sufletesti, toti ne ducem cu viata noastra care functioneaza doar pana la nivelul psihismului. Inca nu ne-am nascut in duh toti, si avem treaba cu acest vas in care intra Duhul Sfant. [Omul vine in Biserica cu sufletul lui, si trebuie sa ascultam acest om psihic, interior, care vine la Dumnezeu, caci mai are mult de lucru pentru a se naste in duh. Nota – IPS Iosif]. Si Duhul vine in vasul acesta psihic, in viata omului sufletesc si tot ce este in mine se converteste, se induhovniceste, nu dispare, se transforma. Apoi, un alt repros care mi se face este ca ma ocup prea mult de sexualitate. Unul mi-a zis ca sunt profesoara in sexualitate. Da, pentru ca este partea cea mai ranita din sufletul omului, si cea mai atacata de satana, pentru ca pe acolo vine viata, pe acolo venim la viata, si vrajmasul uraste viata. Cand ne vindecam aceasta energie, cand primim harul sa ne vindecam, abia atunci suntem asezati in relatie sanatoasa cu Dumnezeu. Astazi exista mult desfrau si placerea trupeasca a devenit metoda de consum si de a-l inrobi pe om. Astazi tot mai multi copii sunt dependenti de placerea erotica, inca de la nastere. Ei se masturbeaza inca din primele luni de viata si psihologii de astazi spun ca este normal, dar nu este normal. Avem multe lucruri din punctul asta de vedere, dar sa nu deznadajduim, daca asta este realitatea. Dumnezeu ne-a spus ca o sa fie cu noi pana la sfarsitul lumii si a stiut ca a va fi asa. Singurul pacat este de a refuza vindecarea Lui si maniera in care ne-o ofera.”


2 responses to “Minunate pilde si invataturi ale Maicii Siluana Vlad pentru noi…

  1. Sandrina says:

    Conferinta relativ noua a Maicii Siluana (iunie 2015)…

  2. Sandrina says:

    Inceputul acestei conferinte ar putea sa faca istorie. Nici nu stii ce sa faci, sa razi sau sa plangi…Mai intai razi, dar apoi nu ti mai vine sa razi…Alt moment esential de la min 30 …are o autoironie maica de te pune jos : https://youtu.be/kxeYnKlnZeE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: