Marturii despre parintele Arsenie Boca ale PS Irineu Duvlea, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America:

In scrierea ‘Părintele Arsenie Boca “Sfântul Ardealului” – 25 de ani de la trecerea la cele vesnice‘, articol aparut in Revista SOLIA (publicatie a Episcopatului Roman Ortodox din America), numarul din noiembrie-decembrie 2014), parintele Irineu Duvlea rememoreaza intalnirile sale cu Parintele Arsenie Boca de la Sambata si Draganescu. Preiau mai jos textul semnificativ din revista citata:

Fantana din lemn sculptata dupa un model desenat de Parintele Arsenie Boca – ramasa la manastirea de la Sambata si recent expusa public in parcul memorial al Manastirii

“Am avut bucuria şi binecuvântarea să-l cunosc pe Părintele Arsenie în primul an când am intrat ca frate de mănăstire la Sâmbăta de Sus, unde părintele a început activitivitatea sa ca lider şi îndrumător de suflete. Era în toamna anului 1980 în postul Crăciunului când părintele a trecut în taină pe la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, era în haine civile cu barba scurtă căruntă, deosebit de curat şi cu acea privire de Crist care te pătrudea până în adâncul sufletului. Era însoţit de Maica Zamfira şi ea tot civil îmbrăcată împreună cu alte două persoane, deoarece erau urmăriţi tot timpul de forţele de securitate în perioada de tristă amintire care stăpânea atunci România.

Această primă întâlnire cu Părintele Arsenie mi-a marcat viaţa pentru totdeauna şi m-a întărit să merg pe drumul călugăriei şi a slujirii lui Dumnezeu cu toată fiinţa şi viaţa mea. Eram de rând la brutăria mănăstirii şi venise la mine bunul şi blândul nostru duhovnic Părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii, şi deodata o femeie care lucra la bucătăria mănăstirii vine la noi puţin speriată şi zice: “veniţi repede, este aici Părintele Arsenie”; sincer, pentru început mi-a fost frică, deoarece auzisem de Părintele că este clarvăzător şi cine ştie ce-mi va spune, aveam aşa… o reţinere. Părintele Serafim a plecat spre Sfinţia Sa, l-a îmbrăţişat şi stăteau de vorbă în curtea mănăstirii. Părintele Calinic Morar m-a încurajat şi m-a tras de mână să mergem să luăm binecuvântare de la Părintele Arsenie şi atunci Părintele Serafim mă prezintă: “uite, am aici un ucenic al meu”. Părintele mi-a dat mâna, m-a privit pătrunzător şi mi-a zis: “îi bun de mută munţii, dar să vedem cum îşi mută muntele că încă n-a gustat din el”, apoi a continuat zicând: “mai vorbim noi, să mă mai cauţi”. A fost ultima vizită a Părintelui Arsenie la Sâmbăta, de atunci nu am auzit să mai treacă vreodată până a trecut la cele veşnice.

A trecut un timp, şi Părintele Stareţ Veniamin vroia să mă călugărească. Eu eram aşa de tânăr şi nu eram întru totul decis ce este mai bine pentru mine, pentru viaţa mea, pentru viitorul meu, şi mulţi m-au sfătuit să merg la Părintele Arsenie la Drăgănescu unde picta o biserică şi să-i cer sfatul. Iau trenul spre Bucureşti ajung dimineaţa pe la ora 7, încă nu era ziuă şi intru în biserica din Drăgănescu şi văd în altar lumină şi cineva lucra, era Părintele Arsenie, mă cuprinsese frica, ce să fac, ce să-i spun. La un moment dat mă aude şi zice cu voce autoritară: “ce vrei mă? ce cauţi aici?”. Părinte am venit să va cer un sfat, zic eu; uitaţi, Părintele Stareţ vrea să mă călugărească, ce să fac oare, e bine să fac acest pas aşa devreme? Părintele uitâdu-se spre mine a zis; “fă-te mă, dar un singur lucru îţi spun: să faci şcoală şi să păzeşti voturile monahale, sărăcia, ascultarea şi fecioria; dacă le îndeplineşti ajungi la desăvârşire”. Atunci eu am adăugat: “Dar… ştiţi părinte, aş vrea să fiu şi diacon”. Atunci mi-a profeţit Părintele un lucru pe care nu l-am înţeles, decât numai după ce am ajuns în America: “mă, o să ajungi mai mult decât diacon şi vei sluji Biserica şi Neamul peste o apă mare, dar să ai îngăduinţă faţă de neputinţa omenească”. Aceste cuvinte ale Părintelui s-au împlinit după 20 de ani de şedere şi slujire la Sâmbăta. A văzut viitorul meu, a văzut soarta mea, un om luminat de Dumnezeu cum nu am mai întâlnit niciodată în lumea aceasta şi nici nu cred să mai întâlnesc.

Toate aceste lucruri despre care Părintele Arsenie mi-a vorbit, s-au întâmplat aici, în America, unde slujesc Biserica şi Neamul nostru Românesc risipit pe acest continent. Sigur, au fost şi alte discuţii care mă privesc pe mine personal, şi pe care am avut şansa să le discut cu Părintele timp de câteva ceasuri cât am stat doar eu cu Părintele în Biserică. La plecare m-a întrebat: “ce mi-ai adus de la Sâmbăta?”. Adusesem nişte nuci şi miere de albine pe care mi-a zis să le duc la casa parohială de peste drum şi să le dau Doamnei Preotese Bunescu. Am plecat, am tot bătut la poartă, dar cum nu a răspuns nimeni, am intrat în curte, Părintele Bunescu avea doi câini foarte răi care dormeau în pragul casei parohiale, am ajuns în dreptul lor, am păşit peste ei şi am intrat în casă. Doamna Preoteasă când m-a văzut, să cadă jos: “cum ai intrat şi nu te-au sfâşiat câinii?”, mă întreabă ea. Eu zic: “Părintele Arsenie m-a trimis”. După câteva discuţii mă întorc la biserică din nou, trec peste câini, şi când închid uşa la poartă, atunci au început să latre şi să mă atace. Vin în biserică speriat, iar Părintele care ştia toate cele ascunse ale mele, îmi zice: “te-au speriat câinii, mă”? Am zis: “nu ştiu Părinte ce se întâmplă că nu mi-au făcut nimic, doar când am ieşit au început să latre şi să mă atace, dar era prea tarziu că deja ieşisem din curte!”. Atunci Părintele mi-a zis: “mă, ai văzut ce înseamnă ascultarea?, ţi-am dat o lecţie de ascultare”. Deci Părintele avea aşa o putere încăt putea să stăpânească şi firea animalelor. 

Am avut bucuria să-l mai întâlnesc încă o dată pe Părintele la Biserica din Drăgănescu împreună cu Părintele Timotei şi Părintele Calinic, şi ultima dată cred prin 1984 în casa fratelui Maicii Zamfira din Bucureşti pe strada Aviator Iliescu, iar după această perioadă Părintele a avut mari probleme de sănătate şi a stat retras la Sinaia, la metocul Maicilor de la Prislop unde şi-a dat şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. În acea perioadă, în Noimbrie 1989, mă aflam la Mănăstirea Ghighiu unde am participat la înmormântarea Părintelui Gherman, un alt ales a lui Dumnezeu, înmormântare care a avut loc Sâmbătă, şi parcă ceva mă îndemna să ajug acasă mai devreme. Am plecat cu ocazie până la Braşov şi de acolo cu alta pănă la Făgăraş şi într-un târziu ajung la mănăstire, acolo toţi supăraţi, şi aflu că Părintele Arsenie ne-a părăsit şi a trecut la cele veşnice. Părintele Stareţ Veniamin plecase deja la Prislop unde a doua zi Luni, avea loc înmormântarea Părintelui Arsenie. Într-un trâziu de noapte am găsit şi noi un binevoitor care ne-a ajutat cu maşina să ajungem la Mănăstirea Prislop unde am stat toată noaptea şi l-am vegheat pentru ultima dată pe Părintele Arsenie. A doua zi, cu nevrednicie, în drum spre cimitir mi s-a încredinţat să duc crucea Părintelui, care şi astăzi îi străjuieşte mormântul, iar Maica Filoteia care trăieşte şi astăzi îmi spune: “Părinte Irineu o să ai crucea Părintelui Arsenie, Dumnezeu să te întărească”. În momentul când am plecat de la Sâmbăta, m-am gândit la ce mi-a spus Maica Filoteia, că am să trec şi eu prin încecări şi cruci, aşa cum a trecut Părintele Arsenie care de fapt a şi spus când era încă în viaţă că: “nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta”.

Peste toate acestea s-au aşternut doar amintiri, noi toţi care ne-am împrăştiat unde ne-a chemat Dumnezeu si biserica, ne întorcem cu recunoştinţă şi dragoste faţă de cel ce a fost o mare personalitate a monahismului românesc şi în acelşi timp contemporan cu noi. Ne-am bucurat de binecuvântările sfinţiei sale, de sfaturile şi de tot ce Dumnezeu l-a înzestrat ca ales al Său, să dăruiască lumină şi dragoste celor din jurul său. Nu mă îndoiesc de faptul că Biserica Ortodoxă Română va împlini la vreme toate cele cuvenite pentru ca Părintele Arsenie să fie trecut în rândul sfinţilor.

Mă voi opri doar la un singur lucru pe care Părintele l-a spus de multe ori celor care-l căutau, ceea ce de altfel mi-a spus şi mie: “Mă, toată viaţa m-am străduit să-l schimb pe om şi nu am putut”. Părintele Arsenie a zis o vorbă cât lumea de mare – ba mai mare decât lumea asta, şi anume: “Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare pâcătos; şi-l aşteaptă; şi vrea să-l primească; şi aleargă înaintea lui, după cum citim în pilda cu fiul risipitor unde se spune că tatăl când l-a văzut pe fiul că se întoarce nu l-a mai ţinut locul; a alergat înaintea lui ca să-l primească, să-l îmbrăţişeze, să-l sărute, să-l ajute, să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. Pentru că din inima lui, fiul n-a plecat niciodată. El a rămas în inima tatălui aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depărtaţi am fi, oricâte rele am face. Până trăim în această viaţă, Dumnezeu nu ne părăseşte. Noi putem să părăsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi. Cu o astfel de afirmaţie, Părintele Arsenie ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi păcătoşii, căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, că mila lui Dumnezeu este tot aşa de mare, tot aşa de infinită cum este de infinită şi mărirea Lui, de vreme ce se spune: “Căci precum este mărirea Ta, aşa este şi mila Ta”. Cuvântul spus de Părintele Arsenie în formularea de mai sus, ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul prin cuvintele: “Cât e de sus cerul deasupra pământului, atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e răsăritul de Apus, atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe copiii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul” (Ps.102,10-13).”

+IRINEU Episcop Vicar

---