anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Principesa Ileana – Maica Alexandra: spre monahism (I)

on August 19, 2015

In primele zile ale lunii ianuarie 1948, ultimii membrii ai familiei regale a Romaniei paraseau siliti tara, dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai (fiul fratelui principesei, fostul Rege Carol al II-lea). Intre ei – fiica mezina a Reginei Maria si a Regelui Ferdinand, Principesa (Domnita) Ileana. Povestea vietii ei, acoperita pe jumatate de amintirile cuprinse in exceptionala sa carte, “I live again” (“Traiesc din nou“) – scrisa in 1950-1951, si publicata de Reinhart and Co. in New York in 1951, a continuat si dupa renuntarea la viata laica, renuntare ce s-a petrecut lent, dar ale carei inceputuri au fost probabil sadite in adancul fiintei ei, inca din copilarie, cand a vazut Ingerii. Acea a doua parte de viata (de dupa 1960) este foarte putin cunoscuta public, dar se poate recompune partial. Este putin cunoscuta mai ales pentru faptul ca pe la sfarsitul anilor ’50 decizia interioara si apoi exterioara a Principesei Ileana a fost sa se retraga din orice mediu laic, in toate formele, asa incat in 1967 va ajunge sa fie monahie, calugarita pe seama unei mici manastiri din Franta, loc in care cu totala surprindere avea sa o intalneasca, in chiar acel an1967, si academiciana Zoe Dumitrescu Busulenga. Aceasta avea sa scrie: “In aprilie 1967, ma aflam pentru întaia oara la Paris, ca urmare a unei invitatii de a tine cateva conferinte la universitatile din Paris si Montpellier, respectiv la catedrele profesorilor Alain Guillermou si Louis Michel, amandoi mari prieteni ai Romaniei. A fost, fireste, prilej de a-mi reîntalni vechi si dragi cunostinte, ca, de pilda, Anina Radulescu Pogoneanu, mult iubita mea profesoara, si de a face altele noi, ca aceea cu regretatul Ioan Cusa, remarcabilul poet si editor, si mai cu seama cu stralucitul intelectual, parintele Andrei Scrima, fostul asistent al lui Anton Dumitriu. […] Intr-o dupa-amiaza, Ion ne propune o plimbare cu masina ca sa-l însotim pe parintele Andrei pana undeva, în afara Parisului, unde avea treburi urgente. Plecam, trecem prin padurea de la Fontainebleau (spre mirarea prietenilor, am recunoscut-o îndata, evident dupa tablourile lui Andreescu) si ajungem într-un orasel, Bussy. Mi se spune ca e o manastire ortodoxa rusa, condusa de maici batrane, din fosta aristocratie rusa. Intr-adevar, la intrarea într-unul din corpurile cladirii, o venerabila monahie (avea peste 90 de ani, era ducesa Serge) sedea într-un fotoliu comod. Mi-a întins mana sa i-o sarut, ceea ce am si facut, si a început o conversatie desigur conventionala. Prietenii mi-au facut semn sa astept. Parintele Andrei intrase în casa. Dupa cateva minute, se aud pasi grabiti coborand scara. Sprintena ca o ciuta, o maica ce parea foarte tanara se îndreapta spre mine si ma îmbratiseaza. Eu încremenesc. Incredibil! Si balbai, sugrumata de emotie: Domnita! Si ea spune razand: „Nu mai sunt domnita. Sunt Maica Alexandra”. Era principesa Ileana, cea mai draga noua, din familia regala. Si nu stiam ca se calugarise. M-a scos din uimire luandu-ma de dupa umeri si spunandu-mi: „Haide mai bine în chilia mea, sa putem sta de vorba în liniste!”. Si am suit în chilia „maicii”, care se afla în alt corp de cladire. Era o camera mansardata, îmbracata în lemn, careia cununi de ceapa si siraguri de ardei rosii atarnand de grinzi îi dadeau un fermecator aer rustic, de casa romaneasca de tara. Ici, colo, pe masa, printre icoane, stergare brodate în culori vii întareau amintirile de acasa. Ne-am asezat si am început sa vorbim. Intr-o romaneasca fara cusur, a prins sa ma întrebe despre cele de acasa. Stia tot, era destul de bucuroasa de momentul de deschidere care ne dadea un scurt respiro. Dar voia sa afle despre prietenele ei, despre Nissa Camarasescu, cea mai apropiata colaboratoare în organizarea Cercetasiei, si despre sora ei Anicuta, despre profesoara Tanti Georgescu, fosta directoare a Liceului „Domnita Ileana” si despre alte multe cunostinte comune. Asculta cu un interes extrem de viu, cerea detalii despre sanatatea lor, ca sa le poata trimite medicamente, dorea sa stie ce mai e pe la Bran, castelul ei drag, lasat ei prin testament de Regina Maria. Si cate alteleCititi intregul articol, aici….

Ileana82a

Principesa Ileana, SUA, 1953 – courtesy of Tom Kinter

Manastirea unde a intalnit-o scriitoarea Zoe Dumitrecu Busulenga (devenita la randul ei monahie – sub numele de Maica Benedicta, calugarita de Parintele Justin Parvu la Manastirea Petru Voda, si care a trait ultimii ani de viata la manastirea Varatec si este inmormantata la Manatsirea Putna) a fost mica manastire ortodoxa ‘Notre Dame de Toute Protection’ de la Bussy en Othe, Franta. Manastirea se gaseste la 160 km de Paris, este cea mai veche manastire ortodoxa din Franța si a fost fondată în 1946 de patru măicuțe – parte de origine greacă, parte de origine rusa – maicute care adunasera deja în jurul lor la acea vreme o mica comunitate și încearcau să isi stabilească un loc de asezare. În acel an 1946 ele au primit drept moștenire o casă mare în partea de nord a Burgundiei, la Bussy-en-Othe și s-au stabilit acolo. Desi foarte sărace, au lucrat cu un curaj remarcabil si, ajutate de prieteni și sustinute de rugăciunile liturgice, au pus început vieții monahale. Ospitalitatea locului a avut un rol predominant asa incat azi exista acolo 22 de surori.

arapova1

Asezamantul monahal de la Bussy en Othe – schita

 

 

bussy_eglise_Img_0987

Biserica manastirii de la Busy-en-Othe

La manastirea de la Bussy en Othe, Principesa Ileana a petrecut 6 ani. Decizia sa de a se calugari a devenit totala in 1959 (din 1950 se gasea in SUA), insa cel de al doilea sot, doctorul Issarescu (cu care se casatorise in 1954), se opunea acestei decizii. Divortul al doilea a fost dificil, si a fost necesar sa petreaca 6 luni in statul Nevada pentru a obtine apoi divortul legal. In 1960, dupa consultarea cu arhiepiscopul ortodox din America, parintele Valerian Trifa  – la Grass Lake in statul Michigan, Principesa Ileana a ales manastirea de la Bussy din Franta ca loc de acomodare si verificare a deciziei interioare de a se calugari; avea nevoie de un loc cat mai retras si linistit si de aceea probabil ca a ales mica manastire din Franta.

VA URMA.

***

Pentru cei interesati, recomand parcurgerea si a altor pagini electronice de pe blogul meu, avand ca subiect personalitatea si viata Principesei Ileana:


2 responses to “Principesa Ileana – Maica Alexandra: spre monahism (I)

  1. […] … Continuare de aici…       Principesa Ileana a imigrat la inceputul anului 1948, dupa expulzarea din Romania, intai in Elvetia si apoi in Argentina. In 1950, bolnava de artrita, i s-a permis sa plece pentru tratament in SUA, unde a ajuns numai cu cei 6 copii, in vreme ce sotul ei, arhiducele Anton de Habsburg nu a mai insostit-o, casnicia lor apropiindu-se de sfarsit. Principesa Ileana s-a stabilit deci in SUA in 1950. Divortul de arhiducele Anton de Habsburg s-a pronuntat in luna mai a anului 1954 si in acelasi an, in iunie, ea s-a recasatorit cu medicul patolog Stefan Nicolae Issarescu (n. 5 oct. 1906, Turnu Severin, Romania; d. 21 nov. 2002, Providence, Rhode Island, SUA) – un supravietuitor de origine romana al lagarelor de concentrare din timpul celui de al II-lea razboi mondial, stabilit ulterior in SUA. Acesta era medic angajat al Deaconess Hospital din Newton, Massachusetts, oras unde era stabilita si Principesa Ileana. Despre aceasta casatorie, fiul ei cel mai mare, Stefan, avea sa spuna dupa ani de zile, ca a fost o greseala. […]

  2. […] dupa emotionanta vizita in Romania a Principesei Ileana – Maica Alexandra din 1990,  respectiv la 23 septembrie 1990, eseistul Nicolae Stroescu Stînişoară realiza […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: