anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Profesorul Nichifor Crainic despre gandirea “parintelui filosofiei mistice” – Dionisie Areopagitul

on July 25, 2015

Paragrafele de mai jos sunt extrase din eseul  “Dionisie Areopagitul” – publicat de profesorul Nichifor Crainic in revista GANDIREA, nr. 4-5, aprilie-mai 1944, pag. 185-196 si cuprins in cartea “Cursurile de mistica” – de Nichifor Crainic, Ed. Deisis, Sibiu, 2010 sub ingrijirea teologului diacon Ioan I Ica jr. Fotografiile despartitoare sunt din colectia personala.

***

DSC06877

“Dionisie Areopagitul e părintele filosofiei noastre mistice. Opera lui, învăluită în mister nepătruns, şi nelegată încă de un timp anumit, a fost menită să vorbească la fel oricărui veac, ca un glas ce vine parcă de dincolo de timp şi de spaţiu. Autor necunoscut cu o operă arhicunoscută, am putea spune că el realizează omeneşte o înălţătoare asemănare cu Dumnezeu, pe care nu-l vedem şi nu-l cunoaştem în fiinţa sa intimă, dar îl ghicim resfrânt ca într’o oglindă în făptura sa, care e lumea unde trăim. Tocmai despre acest Dumnezeu necunoscut, despre care apostolul Pavel spune că locuieşte într’o lumină inaccesibilă minţii omeneşti, ne vorbeşte Dionisie Areopagitul şi despre căile revelate în scriptură ca să ajungem la lumina lui mântuitoare. […] Dionisie Areopagitul e un om excepţional de învăţat, care cunoaşte toată filosofia păgână şi creştină, şi care stăpâneşte Biblia, până în amănunţimile ultime, cu o exemplară siguranţă. […]

DSC06893

Dionisie cunoaşte tot tragismul acestor încercări şi, raportându-le la certitudinea revelaţiei creştine, le vede limitele şi mizeria organică. Cugetarea omenească lucrând autonom poate fi o expresie a dorului firesc de Dumnezeu, dar nu o cale de ajungere la adevărul absolut. Dionisie nu dispreţuieşte filosofia păgână, dar ia dintr’însa singurul lucru necesar unui filosof creştin şi anume: tehnica gândirii, partea formală a ei. Căci dacă, în neputinţa noastră de a ajunge la Dumnezeu, Dumnezeu singur ne vorbeşte despre sine prin revelaţie, această revelaţie e măsurată de înţelepciunea divină ca un conţinut convenabil pe cât cu putinţă facultăţilor noastre omeneşti. Tehnica filosofică e, prin urmare, un lucru necesar expunerii sistematice a revelaţiei. E latura cu care omul participă la cugetarea divină ; e ca un vas omenesc în formele căruia se varsă conţinutul revelat. Neoplatonismul observabil în filosofia dionisiană nu se referă la fondul ei, ci la forma tehnică. E limba filosofică a vremii, adecvată la cugetarea creştină.  Dincolo de această înrâurire formală însă, filosofia lui Dionisie e substanţă pur creştină, inspirată din Sfânta Scriptură, din părinţii bisericeşti cari l-au precedat şi din tradiţia tainică la care se referă adeseori. Trebuie să spunem limpede şi răspicat ca uriaşa lui viziune despre univers in raport cu Dumnezeu se razimă, într’un Cuvânt, pe revelaţia divină. Revelaţia e „canonul adevărului”.

DSC06812

[…]  In domeniul cugetării, creştinismul a adus un adevăr cu desăvârşire necunoscut antichităţii păgâne şi anume că inteligenţa omenească e un lucru creat ca şi purtătorul ei, omul. Condiţia de creatură eliberează mintea omenească de iluzia puterii ei absolute, o limitează la propriile ei posibilităţi reale şi o face să se cunoască pe sine însăşi ca atare. […] Limita fiinţei e limita cunoaşterii — iată adevărul revoluţionar, pe care l-a adus creştinismul şi care călăuzeşte cugetarea lui Dionisie Areopagitul şi a tuturor filosofilor creştini ! […] Astăzi în nici un domeniu de activitate spirituală nu se fantazează mai mult decât în filozofie. Sub aparenţa sistemelor de construcţie logică, imaginaţia vagabondează mai fără frâu în spaţiul metafizic decât în artă unde e locul ei. A filozofa Însemnează a ne juca în mod gratuit de-a inteligenţa, fără nicio legătură cu destinaţia omului. Dar acest joc gratuit a pierdut calitatea primordială a filosofiei, care e aceea de a fi o înţelepciune a vieţii. Pentru filosofii din epoca lui Dionisie Areopagitul, chiar dacă aceştia erau păgâni, a filosofa înseamnă a căuta formula unei discipline de viaţă, justificată în transcedent. Scopul adevăratei filosofii, adică al unei filosofii care vrea să fie înţelepciune, nu este acela de a cunoaşte pentru a cunoaşte, ci acela de a recunoaşte în realitatea ultimă modelul universal şi etern de desăvârşire a omului. Acesta e sensul filosofiei creştine a lui Dionisie Areopagitul.

DSC06942

Dar, dacă în condiţia noastră de creatură, limita fiinţei e limita cunoaşterii, cum putem noi să înfrângem această mărginire pentru a găsi realitatea ultimă şi a funda în ea dorul de desăvârşire ? Realitatea ultimă e inaccesibilă minţii omeneşti,  dar această realitate ultimă e Dumnezeu însuş, care singur ni se revelează în Scriptură, unde ne spune : „Eu sunt cel ce sunt”.  Adică : Eu sunt fiinţa supremă şi absolută, din care decurge tot ce există. Ştiinţa noastră despre Dumnezeu, atât câtă o avem, e deci un dar al lud! Dumnezeu, o revelaţie. Insuficienţa cunoaşterii omeneşti, care a dibuit veacuri dearândul pe Dumnezeu, căutându-1 cum caută raza unui proector prin norii văzduhului, îşi găseşte întregirea şi odihna în revelaţia creştină. Revelaţia e principiul oricărei înţelepciuni. Fără ajutorul ei nu se poate filosofa cu adevărat. Presupunând insuficienţa tragică a cunoaşterii pur omeneşti, Dionisie îmbrăţişează cu entuziasm sacru adevărul revelat. Acceptarea revelaţiei e un act de credinţă totală, a cărei intensitate şi înflăcărare e cu atât mai mare cu cât suntem mai conştienţi de insuficienţa noastră proprie. Este aceasta o abdicare, este aceasta o diminuare pentru filosof ? Dar eu întreb : întrucât e mai demn să cred, cum fac atâţia cugetători de seamă pe un Aristotel, pe un Descartes sau pe un Kant decât pe Iisus Hristos, prin care ni s’a dat revelaţia lucrurilor ultime, aşa cum niciun geniu omenesc n’a putut-o face? Cine dintre filosofi a săvârşit minuni, cine a schimbat faţa lumii, cine a devenit centrul istoriei omeneşti, cine ne-a vorbit despre tainele cerului şi despre destinele omului dincolo de moarte? Cine a făcut viaţă nouă din cuvântul lui ? Cine a făcut sfinţi din carnea şi din sângele lui ? Acceptarea ‘ revelaţiei divine, ca un element ce dilată personalitatea umană până la dimensiunile sfinţeniei, dă omului o demnitate nouă, pe care niciun gânditor n’a visat-o măcar : demnitatea de fiu adoptiv al lui Dumnezeu şi mai mult decât atât: demnitatea teandrică  de colaborator al lui Dumnezeu la opera de desăvârşire a făpturii. Dacă Dumnezeu lucrează în lume prin legile universului, el lucrează cu deosebire între oameni prin sfinţii săi, cari i-au realizat chipul şi asemănarea în plinătatea creştină.”DSC06884


One response to “Profesorul Nichifor Crainic despre gandirea “parintelui filosofiei mistice” – Dionisie Areopagitul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: