anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Dan Puric – recunoastere si recunostinta in Basarabia (martie 2015)

on May 1, 2015

La inceputul lunii martie 2011 actorul, regizorul si scriitorul Dan Puric  a prezentat la Chişinău şi în alte localităţi din Basarabia o serie din conferintele cu care a itinerat si in Romania: “Omul Frumos“, “Cine Suntem” dar si “Spiritul Răsăritean“. In acea perioada, invitat la redacţia ziarului TIMPUL din Chisinau, a dat un interviu “Clubului Elitelor Cronos” (filmarea – mai jos). La dialog au fost prezenti preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova – Mihai Cimpoi, fostul ministru al Culturii – Ion Ungureanu si redactorul-şef al revistei “Literatura şi Arta” din Chişinău – Nicolae Dabija.

Despre istoria Basarabiei, Dan Puric stia deja din unele carti, dar inca din 2010 a inceput sa se implice intr-un proiect mai larg, care includea si sustinerea culegerii-inregistrarii de material documentar, inclusiv filmat, cu fostii detinuti politic basarabeni inca in viata. Practic, alaturi de medicul Pavel Chirila, in 2010 Dan Puric a coagulat ideea pe care imediat monahul Moise Iorgovan de la Manastirea Oasa a pus-o in practica, idee care a condus la aparitia seriei de carte dar si film pe CD, “Sa nu ne razbunati! Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia” (Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2012).

In martie 2015, Dan Puric a revenit in Basarabia – la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), ediţia a XIV-a, 23 martie 2015 – la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chisinau, unde a fost rasplatit cu unul dintre cele 30 de premii acordate la gala, si anume cu “Premiul de excelenţă pentru intreaga activitate”. In interviul de Pastile 2015 dat la B1TV jurnalistului Cătălin Striblea – la emisiunea “Ultimul cuvant”, l-am auzit spunand ca adevaratul romanism il regaseste ramas in Basarabia.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: