anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Hotararea Sfantului Sinod privind formularea unui punct de vedere al Bisericii Ortodoxe Romane despre Cardul National de Sanatate

on January 21, 2015

Biroul de Presă al Patriarhiei Române, decembrie 2014:

La solicitarea Patriarhiei Române, Ministerul Sănătăţii a precizat avantajele generale, pentru pacienţi şi furnizorii de servicii medicale ale Cardului Naţional de Sănătate.

La rândul său, Colegiul Naţional al Medicilor din România a menţionat că, din punct de vedere etic, nu mai există nicio raţiune de a respinge cardul de sănătate. Singura problemă care trebuie rezolvată este elaborarea unei soluţii alternative pentru acei pacienţi care din motive de conştiinţă şi religie refuză cardul, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a promis că pentru astfel de persoane va căuta şi va propune o metodă alternativă.

În urma discuţiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale şi sociale, Sfântul Sinod a hotărât:

1. ia act de scrisoarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (nr. 13.486 din 19 septembrie 2014) adresată dlui. prof. dr. Vasile Astărăstoae, Preşedintele Colegiului Medicilor din România, şi dlui. Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătăţii, prin care se solicită un punct de vedere asupra impactului pe care implementarea Cardului Naţional de Sănătate îl are asupra unor credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de răspunsul că, „din punct de vedere etic, nu există nicio raţiune pentru respingerea cardului de sănătate” (dl. prof. dr. Vasile Astărăstoae).

2. aprobă ca Biserica Ortodoxă Română să susţină demersurile Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate.

3. aprobă ca ierarhii să îndemne clerul, monahii şi credincioşii ca, în contextul tulburării provocate de opiniile confuze şi contradictorii din mass-media cu privire la Cardul Naţional de Sănătate, să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, să cultive mai întâi sănătatea sufletească prin rugăciune şi fapte bune, şi să decidă raţional, nu emoţional, totdeauna cu calm şi înţelepciune. Prezenta hotărâre a fost comunicată tuturor eparhiilor din ţară şi străinătate în vederea adoptării măsurilor necesare pentru punerea în aplicare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: