anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Mihai Eminescu: chestiunea Basarabiei la 1878. Revendicarea romaneasca… tezaurul Romaniei de la Moscova.

on January 6, 2015

In ianuarie-februarie 1878, Mihai Eminescu publica o serie de articole in ziarul “Timpul“, cu privire la controversata – si atunci, situatie a Basarabiei. Din acel set de articole pretioase care au facut si fac istorie (!),  extrag mai jos cateva pasaje revelatoare.

Mai apoi, inserez numai una dintre filmarile realizate si publicate foarte recent de jurnalistul Victor Roncea la Ziaristi Online (le puteti vizualiza pe toate – aici), cu ocazia exprimarii punctelor de vedere ale unor specialisti, cu prilejul publicarii recente a volumului  “Tezaurul României de la Moscova” (Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2014) – autor Profesor univ. Ioan Scurtu. Cartea  trateaza si situatia negocierilor (in perioada 2004-2012) pentru returnarea partii de tezaur romanesc nereturnata de Rusia, Romaniei.

Intrucat subiectele Basarabia si returnareaTezaurului Romaniei sunt interdependente, va invit la un popas de cugetare romaneasca…

***

Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 25 ianuarie 1878:

Astfel dar am pierdut 15000 de oameni şi cîteva zeci de milioane cheltuieli de război, am ajutat pe ,,mandatarul Europei” în Basarabia întreagă a fost a noastră pe cînd Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pămînt drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă şi pînă în veacul al nouăsprezecelea.

Mandatarul Europei vine să mîntuie popoarele creştine de sub jugul turcesc şi începe prin a-şi anexa o parte a unui pămînt stăpînit de creştini, în care nu-i vorba de jug turcesc? Ciudată mîntuire într-adevăr.

Cuvîntul nostru este: De bunăvoie niciodată, cu sila şi mai puţin.

_____

 Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 28 ianuarie 1878:

N-avem nici un schimb de făcut cu Rusia în particular şi nu-i dăm nimic ei, precum nu pretindem nimic de la ea în special decît ca să consfinţească cuvîntul împăratului ei. Numai toţi semnatarii Tratatului de Paris, care va servi de bază a deliberărilor Congresului, ne pot da ceva — lua nu ne pot nici ei nimic;prin Tratatul de la Paris: integritatea şi neatîrnarea teritoriului nostru actual.

_____

Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 10 februarie 1878:

Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român.

Puternicul împărat Alexandru II stăruieşte să cîştige cu orice preţ stăpînirea asupra acestei părţi din cea mai preţioasă parte a vetrei noastre strămoşeşti.

Inţelegem pe deplin această stăruinţă, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale şi materiale, orice stat face tot ce-i stă prin putinţă: Rusia este o împărăţie mare şi puternică, iară noi sîntem o ţară mică şi slabă; dacă dar ţarul Alexandru II este hotărît a lua Basarabia în stăpînirea sa, pentru noi, Basarabia e pierdută.

Dar dacă ne dăm bine seamă, nici nu e vorba să pierdem ori să păstrăm Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra.

Nenorocirea cea mare ce ni se poate întîmpla nu este că vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute; putem să pierdem chiar mai mult decît atîta, încrederea în trăinicia poporului român.

În viaţa sa îndelungată niciodată poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi, cînd cinci milioane de români sînt uniţi într-un singur stat.

Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpînirea sa trei ţări şi să pregătească întemeiarea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dînsul să se prăbuşească. […]

Dacă vom cîştiga de trei ori atît pămînt pe cît avem şi vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricît de întins, va deveni o creaţiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place şi pierderile ne vor fi trecătoare.

Astăzi e dar timpul ca să întărim, atît în români, cît şi în popoarele mari ale Apusului, credinţa în trăinicia poporului român.

Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ : noi nu primim nici un preţ.

Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic !

____

Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 14 februarie 1878:

Iată în fine că sosi generalul Ignatief, pentru a ne spune nouă tuturor că Dumnezeu a făcut lumea la 1812 şi că pentru Rusia numai aceea e drept ce s-a făcut de atunci încoace. Deci, fiindc-au anexat Basarabia la 1812, trebuie să reanexeze astăzi părticica ce-am recăpătat-o noi cu mare greu la 1856.

Ştiindu-se că lumea nu-i făcută la 1812 şi Basarabia a fost a nostră din veacul al patrusprezecelea, ba poartă chiar numele celei mai vechi dinastii româneşti, a dinastiei Basarabilor, care luase partea de loc de la tătari într-o vreme în care nu prea era vorba de împărţia rusească şi fiindcă guvernul nostru ştie importanţa împreunată  cu această cucerire a lui Mircea cel Bătrîn era natural ca guvernul nostru … să nu ştie nimic, absolut nimic despre intenţia Rusiei, ba, mai mult încă, atît era de neştiutor asupra acestui punct, pe care celelalte puteri îl ştiau înaintea trecerii Dunări[i] a armatelor ruseşti, încît au intrat şi în război pentru ruşi. Ca să arătăm cîtă dreptate avea guvernul că nu ştie absolut nimic reproducem pasagele de mai jos din nota pe care contele Şuvalof a comunicat-o lui Lord Derby deja la 8 iulie 1877.

  1. Cestiunea Basarabiei, care poate fi pentru Rusia o cestiune de onoare militară, deşi după a noastră părere rău înţeleasă, este pentru noi nu numai o cestiune de onoare, ci una de existenţă. România, pierzînd pămîntul ce dominează gurile Dunării, devine un stat indiferent, de-a cărui existenţă sau neexistenţă nu s-ar mai interesa absolut nimenea.

Acest interes ar fi indiferent dacă am fi destul de puternici sau dacă cel puţin am avea noi margini naturale spre vecini cari să ne înlesnească apărarea. Dar, cu ţara deschisă spre nord şi faţă cu un vecin cu precovîrşire puternic, tăria noastră nu poate consista decît în interesul economic pe care Occidentu-1 are pentru drumul pe apă al Dunării şi Mării Negre. Deci pentru acest petec de pămînt în stînga Dunării, care-a fost al nostru de la 1300 începînd şi pe care Rusia nu 1-a posedat decît 44 ani, nu există nici un echivalent.

  1. Presupuind că din parte-ne n-ar fi decît amor-propriu (ceea ce, în treacăt vorbind, nu e), nu înţelegem de unde ziarul rusesc ia ciudata teorie că un popor de 4—5 milioane trebuie să aibă mai puţin amor-propriu decît unul de 80 de milioane? Statele, ca personalităţi politice, sînt egale de jure şi deosebirea facto stă numai în puterea pe care o dezvoltă într-o stare neju-ridică şi anormală de lucruri, adică în război, şi în înrîurirea pe care o esercită prin frica ce inspiră cu ameninţarea puterei fizice. Dar dacă e vorba ca puterea fizică a statelor să domnească, atunci nu mai e vorba nici de amor-propriu, nici de neamor-propriu, ci pur şi simplu de care pe care va bate. Dacă Rusia vrea să ia cu de-a sila ceea ce i se refuză de bunăvoie, vom rezista, ne va bate şi va lua ceea ce e al nostru, dar cel puţin nu ni se va putea imputa că am fost atît de decăzuţi încît, de bunăvoie şi cunoscînd limpede una din principalele noastre condiţiuni de viaţă, am dat-o de înjosiţi ce sîntem în mînile Rusiei pentru … bani sau altele. […]

4. Cît despre graniţele naturale ale Rusiei, să ne deie voie confraţii noştri să le-o spunem că cu teoria graniţelor naturale departe mergem. Graniţe naturale îi trebuiesc unui stat slab ca România, ce are nevoie de ajutorul configuraţiunii teritoriale spre a se apăra. Dar ce graniţe naturale îi trebuiesc puternicei Rusii contra periculoasei si ameninţătoarei Românii? Iar graniţele naturale ale sistemului de stepe de peste Nistru sînt Carpaţii şi Dunărea, adică România întreagă. Dacă Rusia voieşte într-adevăr să realizeze teoria graniţelor naturale, atuncea ar trebui să anexeze toată România, daca cerinţa de graniţe naturale ar fi… un drept. Noi ştim că sub pretextul de-a avea graniţi naturale s-ar putea cuceri universul întreg.

_____

Mihai Eminescu in ziarul “Timpul” – la 19 februarie 1878:

Basarabia in 1812 făcea parte integrantă din Moldova, de care fusese alipită în curs de mai bine de patru sute de ani. Ea a urmat pînă la 1812 soarta acestui principat, a cărui a const[it]uit aproape jumătatea. Independentă la început, ca Moldova, şi sub dinastia Bogdanilor, a susţinut acea luptă eroică şi disproporţionată în contra isla-mismului învingător a cărei culme strălucitoare au fost victoriile lui Ştefan cel Mare, lupta care, cu mult înainte de apariţiunea politică a Rusiei pe scena lumei, a oprit la Dunăre, parte prin arme, parte prin înţelepte tractate, progresele spăimîntătoare ale Semilunei. În sfîrşit, împreună cu Moldova, a intrat cu înalta Poartă în acele relaţii rău definite pe care diplomaţia modernă, în lipsa de alte cuvinte, le-a caracterizat prin numirile împrumutate dicţionarului feodalităţei, de suzeranitate şi vasalitate, dar care în drept constituiau mai mult un fel de independenţă a celui slab protegiată de cel tare, în schimbul a cîtorva îndatoriri precise. Se va zice poate că în limbagiul Porţei otomane, la acea epocă ,Valahia şi Moldova formau parte din Imperiul otoman cu toate privilegiurile şi imunităţile lor. Este adevărat. Dar nu trebuie a se uita că atunci padişahul lua titlul de împărat al împăraţilor şi considera tot pămîntul cunoscut ca fiind proprietatea sa, cel puţin în drept dacă nu în fapt. Orişicum, în 1813, ca în tot cursul istoriei sale, Moldova cu Basarabia împreună formau un stat deosebit, cu legile şi prinţul său, şi se aflau supuse numai la ceea ce diplomaţia a numit impropriu suzeranitatea Porţei Otomane. Basarabia fiind în această situaţiune în 1812 a fost, în actul oficial de cesiune, dobîndită de către Rusia de la Poarta, otomană, dar în realitate răpită de la legitimul şi adevăratul său proprietar, care era Moldova, şi transmisă de către acel ce nu avea drept s-o cedeze la acel ce nu avea drept s-o ia. În nici un caz n-a fost cucerită, căci Rusia, atuncea chemată îndărăt de invaziunea napoleoniană, se retrăgea în grabă, şi încă si mai puţin cucerită de la populaţiunea musulmană-tătărască locuind sub corturi.

Se poate ca în sudul Basarabiei, precum în Crimeea şi sudul Rusiei, precum în Dobrogea, să se fi aflat pe atunci cîteva pîlcuri de bandiţi nesupuşi, tătari musulmani ce înfruntară autoritatea guvernelor regulate ale acestor localităţi, care era, atunci ca şi acum, Moldova, Poarta otomană şi Rusia. Însă se poate oare serios susţine că de la dînşii Rusia a cucerit Basarabia, dacă este vorba de cucerire? Şi că dînsa revendică această provincie astăzi ca legitima lor moştenitoare? Populaţiunea musulmană-tătărască locuind sub corturi, formînd o entitate politică în mijlocul Europei si la începutul secolului al XIX-[lea],este o ingenioasă descoperire a corespondentului ,,Nordului”, pentru care ar trebui să solicite un brevet de invenţiune.

În orice caz, dacă se aflau în mlaştinile Deltei Dunărei cîteva triburi vagaboande de tătări, imensa majoritate a populaţiunei era compusă de români agricultori cu portul, cu limba, cu tradiţiunile române. Chiar astăzi ei formează în Basarabia rămasă rusă o populaţiune compactă de aproape 700 000 locuitori.

Iată pentru ce susţinem că mica parte de Basarabie pe care o poseda România a fost într-adevăr restituită legitimului sau proprietar. Iată răspunsul nostru în privinţa dreptului României asupra Basarabiei. […]

Ţara noastră a fost călcată de vreo patru-cinci ori în acest secol de către Rusia; din această cauză comerciul şi agricultura noastră au trebuit să sufere nişte catastrofe aproape periodice, cari la fiece zece-cincisprezece ani ne fac a pierde tot fructul muncei noastre. Noi sîntem baza de operaţuni a Rusiei în contra Imperiului turcesc. Noi îi servim de grînar, de cazarmă, de poziţiune înaintată. I-am dat în atîtea rînduri bogăţia noastră, fructul muncei noastre; de astă dată i-am dat şi sîngele nostru.

Daca s-ar trage o socoteală, nu ştim care ar rămîne dator, marea Rusie, sau mica Românie ? Însă noi nu insistăm asupra acestei comptabilităţi politice. Nu credem în proverbul francez că les bons comptes font les bons amis. Astăzi ne oferă o tocme  ală, o compensaţiune, Dobrogea în locul Basarabiei. Darurile sale ni se par primejdioase.”

_____

In perioada  3-14 martie 1878, Mihai Eminescu avea sa publice in ziarul “Timpul” intreaga istorie a Basarabiei, incepand din veacul al XIV-lea pana in al XIX-lea!  

***

TEZAURUL ROMANIEI LA MOSCOVA:

Filmare de la conferinta sustinuta la Banca Nationala a Romaniei, pe marginea cartii “Tezaurul României de la Moscova” (Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2014) – autor Profesor univ. Ioan Scurtu.

O alta carte aparuta anterior in tara noastra, dar in 2011, pe acelasi subiect, insa in limba engleza, este cea de mai jos:

DSC07240

DSC07242

DSC07243

 


2 responses to “Mihai Eminescu: chestiunea Basarabiei la 1878. Revendicarea romaneasca… tezaurul Romaniei de la Moscova.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: