anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Regina Maria a Romaniei: doruri si crezuri in tara sa

on December 27, 2014

In 1924 Regina Maria a Romaniei prefata cartea-album “In Gipsy Camp and Royal Palace – Wanderings in Rumania”  realiazata de  E. O. Hoppé si publicata la Charles Scribner’s Sons, New York, SUA in anul respectiv. Dupa stiinta mea, nici cartea si nici prefata nu au fost pana acum traduse la noi in tara. Prefata (tradusa de mine mai jos, din engleza) este o expresie sintetica deosebit de plastica cu privire la caracteristicile Romaniei si ale poporului nostru, asa cum le-a cunoscut Regina noastra. Si astazi, la 90 de ani de la scrierea de mai jos, Romania a ramas mai mult sau mai putin cu aceleasi specificitati.

***

Domnul Hoppé a avut ideea excelenta de a realiza o carte despre România in imagini. Cunoscand dragostea mea arzătoare pentru țara mea adoptiva si știind, de asemenea, interesul meu deosebit pentru orice formă de artă, a venit la mine sa imi prezinte ideea sa iar eu i-am acordat cu toată inima ajutorul si încurajarea necesare.

Acum câțiva ani, în cartea “My country (n.n. este vorba de carticica “Țara mea”, publicata de Regina Maria in 1916 la Editura Hodder and Stoughton din Londra), am încercat să dau o idee asupra pitorescului României, și, fiind o entuziasta pe această temă, sunt încântata acum că un altul doreste să ne arate în imagini ceea ce eu am încercat să redau in scris, atunci.

Domnul Hoppe este un maestru al artei sale; el nu numai ca observa, dar si simte. El reuseste sa patrunda in inima lucrurilor, pentru a surprinde atmosfera, pentru a reda poezia, pentru a darui viata pozelor sale, nu numai prin frumusețe, ci și prin adancirea și înțelegerea interioara.

România este un amestec ciudat intre Est și de Vest, adesea deconcertant: contrastele sunt violente, uneori supărătoare, dar cu totul fascinante pentru cei care pătrund dincolo de suprafața lucrurilor.
Bucurestiul mai ales, este un oraș al contrastelor. Aglomerat, ambitios si plin de inghesuiala, Bucurestiul este un amestec confuz de bogați și săraci, de vechi și de nou, de clădiri solide, elegante și prospere aflate in imediata proximitate a unor casute aproape absurd de mititele, înconjurate de grădini și de curti. Orașul se răsfira, se răsfira la nesfârșit, și se  pierde intr-o dezordine greu de conceput.

Bucurestiul este sediul unui amestec de muncă forfotitoare și de inactivitate, de politică, comerț, artă, eleganta, si de progres în general; dar, cu toate acesta este un oras vesel, în care toată lumea pare să găsească timp pentru a se simti bine. Chiar zonele sale sarace sunt pitoresti mai degrabă decât sordide, clima se schimbă imprevizibil, nu exista nici stabilitate și nici de stimulare, si totusi niciodată el nu pare lipsit de speranță și numai rareori deprimant.

Oamenii, deși ocupati, nu par sa se  grabeasca. Toate manifestările de satisfactie sau de nemulțumire sunt deconcertant de cordiale, de neregulate; nici chiar cei mai maniosi oameni nu sunt foarte periculosi sau agresivi.

Românul nu are resentimente, prin propria sa natură; el iartă pe aproapele său prea ușor; cu siguranță ca romanul nu se prezinta în fata “altarului lui Dumnezeu” cu mânie în inima lui. El este vesel, amabil, ospitalier, iar virtutea lui nu il apasa!

Acest lucru mentine starea de fapt a orasului. Țăranul insa, este diferit. Există in el o melancolie atavica, melancolia celor obișnuiți cu opresiunea și cu invazia. El are o demnitate tacuta, aproape nobila, o acceptare senină a relelor acestei lumi, și în general are prea puțina dorinta de progres.

Ambiția lui supremă era să stăpânească pamantul  lucrat de el – vis devenit realitate după război, dar încă nu a profitat foarte mult de schimbarea care a însemnat un mare sacrificiu din partea proprietarilor de terenuri intinse; dar țăranul are puține nevoi, el înțelege puțin despre economia politică, preferând să lucreze numai stric terenul necesar pentru întreținerea familiei sale, punandu-si banii la pastrare într-un vas pe raftul casei lui, mai degrabă decât avand incredere într-o bancă .

El este mulțumit cu mica lui coliba; nici felul lui neînchipuit de primitiv de viață nu poate fi admirabil, dar cu siguranță adaugă imens de mult la pitoresc său – ceea ce domnul Hoppe, artistul, a descoperit cu încântare.

Țăranul român este agațat de vechile sale obiceiuri și credințe; el este mai mult superstițios decât religios, dar el este un bun observator al ritualurilor străvechi; aceasta se adauga la modul său ciudat de viață, iar eu una, cu toate că sunt o încurajatoare a progresului, as fi trista să vad o modificarea prea rapidă a acestei civilizații, care sa  stearga toate aceste obiceiuri primitive vechi, care îl înconjoară cu o poezie de nedescris și de farmec melancolic.

Țăranul din Transilvania are o idee mult mai ampla despre confort și economie, dar el este prea legat de costumul său, de credințele și tradițiile sale, și chiar și în vremuri de cea mai mare asuprire nu a fost niciodată capabil să renunțe la nimic din acele lucruri care îl marcau distinct ca rasă și crez.

De la un capăt la altul al României frumusețea este prezenta: frumusetea campiilor si muntilor, a pădurilor și râurilor, frumusețea largilor deschideri și a apusurilor uimitoare de soare, frumusetea culorilor și liniilor, a viații simple, a obiceiurilor vechi și a costumelor locale. Frumusețea este prezenta si în modul de a gândi, in poezie, sentimente si cântece.

Desigur, există încă lipsuri in educație, administrare, ordine, și curatenie; există încă multe de făcut, multe de criticat, exista mult loc pentru progres si  îmbunătățiri; dar toți cei care vin in România învăța să o  iubeasca, să păstreze o mare dorință de a reveni, pentru a vedea mai multe, pentru a înțelege mai bine.

Cu toate ca este adesea exasperat de modul haotic si nepractic de a trai și de a actiona aici, străinul venit in Romania pare ca lasă ceva din inima lui aici; există ceva în atmosfera aceasta care îl acordă irezistibil la tot ce a văzut, simțit, și auzit.

Domnul  Hoppe a surprins această atmosferă; acestea toate va fi găsite în fiecare dintre fotografiile sale, pe care sunt sigura că nimeni nu le va privi numai o singură dată și apoi sa le puna deoparte. . . .

Există un proverb românesc vechi, care declară: “.Cel care bea o data din apa Dambovitei, va vini să bea din nou.”

Mulți au considerat deja ca aceasta este adevărat, cred!”

***

Mai jos, inserez cateva dintre picturile cu flori, realizate de Regina Maria a Romaniei in perioada 1924-1935:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: