anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Ieri au fost 8 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

on November 22, 2014
gh calciu

Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa in jurul anilor 2000, intr-una din vizitele sale anuale in Romania

 

Intrebat daca nu s-a temut, in primavara anului 1978, sa rosteasca cele sapte Cuvinte (predici) pentru tineri, dupa ce trecuse prin experienta inchisorilor comuniste, Parintele Gheorghe Calciu a raspuns:

Tocmai pentru ca trecusem prin reeducare, tocmai pentru ca stiam foarte bine ce inseamna materialsimul, vroiam sa le dau acestor tineri de la Seminar o rezistenta, un capat de funie dupa care ei sa se conduca si sa iasa la un liman, in cazul unor tulburari… In momentul cand am hotarat sa incep actiunea cu cele sapte Cuvinte, m-am rugat foarte mult la Dumnezeu, pentru ca instinctul meu de conservare ma retinea… Pe de alta parte, era ceva in mine care ma mana…

Parintele Calciu trecuse prin inchisorile comuniste din 1948 pana in 1964, inclusiv prin reeducarea de la Pitesti (1949-1951).

Dupa primele sale predici in fata studentilor sai de la Seminarul Teologic din Bucuresti, din primavara anului 1978, au venit cei de la Departamentul Cultelor si l-au anchetat in Consiliul profesoral de la Seminar, cerandu-i sa opreasca actiunea. Dupa a patra predica au incuiat usa bisericii de la Radu-Voda, dar parintele le-a vorbit tinerilor din pridvor. Dupa al cincilea Cuvant au inchis portile, ca sa nu mai vina tineri din afara.

Dupa arestarea din 1978, initial a fost condamnat la moarte “pentru furnizarea de informatii foarte importante unei puteri straine.” Protestele din Occident au facut insa ca pedeapsa Parintelui Calciu sa fie comutata in condamnare la 10 ani de inchisoare. Primele trei luni ale noii condamnari le-a petrecut la Jilava, iar apoi, inca mai bine de cinci ani, la inchisoarea din Aiud. Dupa mai bine de 5 ani a fost eliberat – in urma presiunilor internationale facute de romanii ortodocsi din Occident, de politicieni si de mari oameni de cultura din afara tarii. Parintele a fost eliberat in august 1984. In urma presiunilor politicului asupra ierarhiei ortodoxe de la Bucuresti – care nu a rezistat, la circa o luna de la eliberarea din inchisoare, a inceput procesul de caterisire a Parintelui…

Urmare a caterisirii sale din toamna lui 1984, la 16 octombrie 1984 Parintele Gheorghe Calciu va scrie si trimite o Contestatie catre Sinodul Sfintei Biserici, cu urmatorul continut (preluat din cartea “Prigoana cea dinauntru. Incercarile dreptilor in Biserica lor” – de Mihai Valica si Pavel Chirila, Ed. Christiana, Bucuresti, 2011):

Subsemnatul preot profesor Gheorghe Calciu-Dumitreasa, caterisit prin sentinta nr. 9 din 6 octombrie 1984, a Consistoriului eparhial de pe langa Sfanta Arhiepiscopie a Bucurestilor, declar recurs impotriva sentintei mai sus mentionate si o contest pentru urmatoarele motive:

  1. Nu am dărâmat biserici, locaşuri sfinte de închinăciune, monumente de artă ale geniului creator românesc. Le-am apărat şi am plătit cu suferinţă acest curaj.
  2. N-am socotit Biserica “un teatru de păpuşi”, ci un spaţiu sacru, singurul loc şi singura posibilitate de mântuire a omului.
  3. N-am pălmuit şi n-am ameninţat preoţi în instanţele parohiale pentru vina de a fi voit, împreună cu credincioşii lor, să zidească biserici absolut necesare.
  4. N-am cerut preoţilor să-şi trimită credincioşii de la slujba sfântă la munci voluntare. Toate lucrurile îşi au vremea lor, şi muncile pot fi făcute, dacă sunt obligatorii, înainte sau după slujbă.
  5. N-am caterisit preoţi, lăsându-i muritori de foame, cu patru sau mai mulţi copii.
  6. N-am calomniat pe ierarhi, dimpotrivă, am fost calomniat de unii arhierei la posturi de radio din afara ţării.
  7. N-am trimis informaţii denigratoare organelor de Securitate şi Tribunalelor militare împotriva unor preoţi arestaţi sau instituţiilor unde lucrează membrii familiilor lor, pentru a fi concediaţi din serviciu, aşa cum mi s-a făcut mie şi soţiei mele. […]
  8. Nu am refuzat asistenţa spirituală preoţilor aflaţi în închisori, cum s-a întâmplat cu mine. Am solicitat ani de zile şi de repetate ori această asistenţă care mi s-a refuzat. Iisus l-a iertat pe tâlharul de pe cruce şi l-a ridicat cu Sine în rai (Luca 23, 43). Preoţilor în suferinţă li se refuză însă până şi mângâierea unei vorbe bune.
  9. Nu am defăimat pe împăraţi sau dregători. Am cerut numai ca bisericile să fie cruţate de dărâmare. Împăratul sau dregătorul au toată forţa materială de stat ca să le oprească. Nu este nevoie să se ridice Biserica prin ierarhia ei, lovind încă o dată în cel mai mic şi care de-abia mai supravieţuieşte.
  10. Nu m-am abătut cu nimic de la învăţătura lui Hristos. Am propovăduit credinţa şi iubirea creştină cu adresă specială la tineri, aşa cum aveam toţi dreptul şi obligaţia să o facem. Că Duhul lui Dumnezeu a lucrat în mine şi în ei, stau dovadă roadele spirituale din sufletele acestor tineri.
  11. În ceea ce priveşte “obsedantul deceniu”, care de fapt a durat 16 ani, nu este cazul ca instanţa bisericească să aibă faţă de abuzurile, crimele şi teroarea vremii respective o altă atitudine decât cea a tuturor cetăţenilor ţării, inclusiv a oficialităţilor de stat. S-au publicat şi se publică vagoane de literatură în acest sens pentru a mai ezita în atitudini.
  12. Cazul preotului Calciu este de notorietate mondială. Termenul nu este exagerat, fără ca eu să fi meritat aceasta. Atât în ceea ce priveşte detenţia mea, cum aş fi putut şi de ce aş fi ascuns faptul că am fost închis? Cine nu ştia? Afirmaţia de la fila 2 a actului emis de Consistoriul eparhial dovedeşte atât reaua-credinţă a acuzării, cât şi ignorarea termenilor. Nu am fost reţinut şi închis – cum afirmă acuzarea –, ci în detenţie, adică deţinut politic pe baza unei sentinţe judecătoreşti, indiferent de faptul că aceasta era injustă. Aşa am scris în cererea mea şi aşa este. Sunt în acest sens surprins de graba cu care Consistoriul îşi însuşeşte afirmaţia sentinţei Tribunalului militar pronunţată împotriva mea. Ce secrete de stat aş fi putut eu trăda? Catalogul cu notele elevilor? Este cazul să ne păstrăm demnitatea de creştini şi slujitori ai Bisericii lui Hristos! Încă din clipa arestării m-am constituit în persoană sechestrată. Nu am recunoscut şi nu am semnat nici unul dintre documentele Tribunalului mi-litar emise împotriva mea. Pentru mine ele nu există şi nu pot nici să le invoc, nici să le reproduc în faţa instanţei.
  13. În petiţia depusă la registratura Arhiepiscopiei Bucureştilor, am reiterat cererea de a fi numit înapoi în postul de preot şi de profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, unde funcţionasem până în 17 mai 1978 şi “din care am fost scos abuziv şi cu încălcarea tuturor legilor creştine”. În caz că acest post mi se refuză, scriam mai departe, cer să fiu numit măturător pe dealul Patriarhiei, aşa cum scrisesem şi în 1978. Or, atunci, cu ce scop mi se falsifică cererea? Cât despre preoţia mea, nici nu intră în discuţie. Mi-a fost dată de un mare ierarh, o dată cu îmbisericirea, la Radu-Vodă, şi acest ierarh a murit. În consecinţă, preoţia mea nu mai poate fi luată de nimeni. Cu ea voi merge la Judecata sfântă. Deci ce sunt violenţa şi injustiţia prin care mi se interzice slujirea în biserici publice, când demnitatea de preot, cu mila Celui ce este Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec (Evrei 6, 20), îmi rămâne pentru veşnicie? Drept urmare, recurg la aceeaşi cerere prin reiterare: preot profesor la Seminarul Teologic sau măturător pe dealul Patriarhiei! Adaug aici: sau altă muncă sacră. Şi încă, spre stupoarea mea, am constatat că instanţa consistorială socoteşte munca fizică atât de degradantă, încât afirmă că m-am exclus din preoţie cerând postul de măturător. Probabil că şi Sfinţii Apostoli vor fi chemaţi de Consistoriul care m-a condamnat şi judecat la caterisire, întrucât conform mentalităţii judecătorilor, ei s-au exclus din demnitatea apostoliei fiindcă au practicat pescuitul chiar şi după Învierea Domnului. (Ioan 21, 1-11). Dacă voi fi lipsit de posibilitatea unei munci fizice, cum am fost lipsit de cea de preot şi profesor, înseamnă că sunt supus unei exterminări deliberate. Preoţia mea va rămâne însă în veac, în afara oricărei discuţii seculare. […]

Şi totuşi, din tot actul de judecată se desprind şi două puncte luminoase:

a) Că Autoritatea bisericească a fost obligată să mă cheme în judecată. Iau afirmaţia ca atare şi ea mă consolează.

b) Că în sânul “completului de judecată” au existat “divergenţe de opinii” care au determinat anularea pronunţării de pe ziua de 4 octombrie pe cea de 6 octombrie. Deci a existat măcar un preot care a gândit şi a acţionat ca un preot. Cinste ţie, frate!

Menţionez că nu m-am prezentat la judecată dintr-o imposibilitate psihică. După ce am trecut prin tribunalele şi închisorile ateiste, sufletul meu nu mai poate suporta să fie judecat şi de fraţii mei întru Hristos. Rămâne mereu valabilă afirmaţia mea din 17.01.1979, menţionată şi la filele 5 şi 6: “Doresc să slujesc Biserica Ortodoxă Română şi o voi sluji până la moarte!”. Am pecetluit această afirmaţie cu suferinţa mea martirică, chiar dacă Iisus nu mi-a cerut acest martiraj până la ultimele lui consecinţe.

Aştept o sentinţă definitivă în spiritul lui Hristos, un act de iubire şi de solidaritate sfântă.” 

Bucuresti, 16 octombrie 1984

Preot Profesor Gheorghe Calciu Dumitreasa


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: