anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

O scrisoare a Maicii Teodosia (Zorica Latcu) catre Parintele sau duhovnic Arsenie Boca, in 1948-’49

on November 8, 2014

Zorica Latcu, calugarita in 1948 sub numele de Maica Teodosia, este una dintre ucenicele Parintelui Arsenie Boca ce a lasat in urma o neasemuita opera literara crestina, inca foarte putin adusa la lumina.  Nascuta in 1917, Zorica Latcu a urmat studiile de limbi clasice si de limba franceza la Facultatea de Litere din Cluj Napoca. Dupa absolvire, a lucrat ca preparator principal la Institutul Roman de Lingvistica din Cluj – ocazie cu care a colaborat la intocmirea Dictionarului Limbii Romane al Academiei Romane, lucrare coordonata de Sextil Puscariu.

Zorica Latcu a inceput sa scrie inca din vremea studiilor universitare, iar poeziile ei au inceput sa fie publicate inca din 1941 in prestigioasa revista “Gandirea” (prima poezie ii apare in nr. 8, anul XX, octombrie 1941 al revistei – poezia “Epitafuri antice”), ca o recunoastere cu totul aparte, printre numele sonore ale vremii, a talentului ei literar special. Mai tarziu, in anii 1970, va contribui semnificativ la traducerea in romana a operelor crestinatatii: Sfantul Grigorie de Nyssa, Origen, Sfantul Isaac Sirul, Sfantul Simeon Noul Teolog, etc.

Intalnirea Zoricai Latcu cu Parintele Arsenie Boca (in 1943 sau 1944 – la Manastirea Brancoveanu de la Sambata) a fost, ca in atatea si atatea alte cazuri, cruciala. In cativa ani, ea va decide sa ia calea renuntarii la viata laica si-si va urma inima, daruindu-se vietii monahale. Asa incat in 1948 va depune voturile monahale la Manastirea Vladimiresti. A facut, incepand cu 1956, trei ani de temnita iar mai apoi a fost nevoita sa traisca in retragere, ca atatea sute de monahi, expulzati din monahism intre mirenii de rand. Practic din 1956 si pana in 1990, Zorica Latcu si-a trait monahismul numai in sine. Cu cateva luni inainte de mutarea la Domnul, a putut in sfarsit reveni inapoi la Manastirea de metanie, la Vladimiresti, inchizand cartea unei vieti practic nestiute, dar marcate de lasarea in urma a unei opere lirice mistice de exceptie.

DSC07370

Lacul Manastirii de la Sambata

DSC07366

Latura padurii de la Manastirea Sambata, unde cuvanta Parintele Arsenie Boca oamenilor, in anii ’40

***

Am parcurs de curand o scrisoare nedatata (cel mai probabil scrisa insa in 1948 sau 1949) adresata de Maica Teodosia Parintelui sau duhovnic si mentorului spiritual, Arsenie Boca, aceasta figurand in vol. al II-lea, foarte recent aparut al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente. Vol. II” (Ed. Agnos, Sibiu, 2014). O redau mai jos din volumul mentionat, aparut sub coordonarea autorilor – Florian Bichir, Romeo Petrasciuc si Ramona Toderel, pentru frumusetea si profunzimea mesajului ei:

” Prea Cuvioase Parinte,

Nu voi incerca sa talcuiesc aceasta lunga tacere. Atata doar: legatura duhovniceasca si filiala pe care am innodat-o cu legaturi multiple, nu s-a rupt si nadajduiam mereu, ca simtiti aceasta legatura, tot atat de vie. Eu am simtit-o toata vremea si in ciuda tuturor.

Dumnezeu si Prea Curata Sa Maica m-au invrednicit de lucruri fara seaman. Mai intai, rugaciunea… Liturghia zilnica, de la care, dupa slabele mele puteri, nu lipsesc niciodata. Apoi, dragostea Maicutei – primire si daruire. Contact cu adevarat ingeresc, pe culmile vietii sufletesti, cat de sus pot sa ma ridice bietele, schiloadele mele aripi – dragostea aceasta imi umple viata sufleteasca de zambet si de soare, – dar si de lacrimi. Dar noua si marea bucurie, mereu noua si mereu mare – este Sfantul dar al calugariei. Imi dau seama de raspunderea pe care mi-am asumat-o, dar bucuria intrece cu mult teama. Dar si calugaria a fost, se zice, foarte impresionanta. Eu nu stiu mare lucru despre ea: poate au fost altii, care v-au descris-o, din afara. Eu atata stiu; ca a intrecut orice inchipuire a mea. Dragostea cu care ma tinea Maicuta sub mantie nu se poate talcui… Si de cate ori ma imbrac cu podoabele mele calugaresti, de atatea ori mi se pare ca le primesc din mana Mantuitorului, prin mijlocirea nasului meu. Da, sunt o mireasa prea fericita a Mirelui Ceresc. Si acum, mai mult ca oricand, doresc sa ma duc la Acela, in ale Caruia Sfinte maini am depus fagaduintele. M-as duce, in clipa asta, oricand… In asteptarea acelei clipe, cand Mirele-mi va face semn, incerc sa fac bine, pe cat pot. Fac scoala cu surorile, cateodata fac lectii cu Maicuta noastra. Si nu stiu cum trece vremea. Cateodata mi-e rau la inima, tare.

De Craciun am facut o mica, dar foarte reusita serbare. Libretul a fost autentic si original… Iata, pe scurt, bilantul acestui an, in ce ma priveste pe mine. Fireste, ispitele nu lipsesc, dar m-am obisnuit cu ele. Stiu cum sa le apuc: dar in cazul cel mai rau, le biruiesc cu lacrimile… Ma dor mult unele incompetente ale mele, imposibilitatea mea de-a fi mai nepasatoare, dar stiti bine, Parinte, ca sensibilitatea mi-a fost totdeauna o cruce, dar si un izvor de multe si mari bucurii. 

Duc o lupta de fiecare clipa, impotriva mecanizarii, a rutinei. De altfel, dificultatea aceasta e mare, mai ales cand sunt obosita. Nu prea pot urmari intotdeauna cuvintele sfintelor slujbe. Si atat e de greu, cand nici nu auzi bine! Dar totdeauna, in asemenea clipe, imi vine in ajutor fantezia, putinta de  a vedea aievea Persoanele Prea Sfinte. Si de la contemplarea acestor imagini, trec apoi la interiorizare.

Foarte adesea plang de dor, de nerabdare de-a vedea pe Domnul meu, si apoi imi e frica de iad. Vedeti…cand eram in lume, nu ma gandeam la iad. Acum, ma gandesc mult.

Din punct de vedere sufletesc, sunt cu adevarat o puternica, Parinte. Cei cu care m-as putea intelege, sunt ocupati tare. De aceea m-am zavorat si mi-e greu sa mai si vorbesc despre mine si starile mele…

Am simtit si stiu si pozitiv, cate au trecut si peste Prea Cuviosia Voastra, Parinte. Am cerut si cer mereu de la Domnul nostru rabdare, pentru Prea Cuviosia Voastra, si pentru mine.

Rugati-va ca un Parinte mai mare, pentru toata obstea, ca sa n-o suparam pe Stapana noastra cea din cer. Rugati-va si pentru mine, pacatoasa, ca mult am gresit la Cer, incat nici de cin nu mai sunt vrednica… Si sa nu ma uitati, si sa nu ma stergeti din dragostea Parinteasca.

Blagosloviti si ma iertati –

Sarut mana,

Maica Teodosia – pacatoasa

 ***

 Alaturi de aceasta scrisoare, cateva fragmente din alte patru scrisori ale Maicii Teodosia catre Parintele Arsenie Boca au mai fost aduse la lumina de Parintele Ioan Gansca, care le-a primit  la randul sau de la Parintele Teofil Paraian – pe cand vietuia la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus. Ele pot fi citite aici. Scrisorile acelea sunt, cel mai probabil, anterioare celei de mai sus.

Advertisements

2 responses to “O scrisoare a Maicii Teodosia (Zorica Latcu) catre Parintele sau duhovnic Arsenie Boca, in 1948-’49

  1. Sandrina says:

    Tare minunata si miscatoare scrisoarea asta…precum si celelalte 4. Azi mi s-a facut dor sa citesc ceva din creatia Maicii Teodosia… nu ma puteam opri din citit… Sigur ca sunt inca prea mica si plina de noroi ca sa pot patrunde adancimea trairilor ei sufletesti- izvor de Iubire, Lumina, Puritate, imbracat in haina aleasa de cuvinte, dar ce pot sa spun e ca au fost ca un balsam pt sufletul meu pacatos si had…De n-as pierde curand starea asta…

  2. […] Intro: Zorica Latcu, calugarita in 1948 sub numele de Maica Teodosia, este una dintre ucenicele Parintelui Arsenie Boca ce a lasat in urma o neasemuita opera literara crestina, inca foarte putin adusa la lumina… (cititi continuarea aici) […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: