anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

O altfel de cruce, in Cimitirul vesel de la Sapanta Maramuresului…

on November 4, 2014

In “Cimitirul vesel” din Sapanta, am intalnit in aceasta vara singura cruce funerara lipsita de “veselia” albastru-rosie-galbena care sa poarte in versuri ironice si umoristice povestea de viata si patimile celui ingropat… O cruce neagra de marmura, cu inscris alb, solemn, mi-a atras atentia din marea albastra de cruci din lemn, nu numai prin estetica altfel, dar mai ales prin numele celui ce odihneste sub ea:  Gheorghe Rednic (foto mai jos). Intalnisem acel nume in cartea exceptionala de “Memorii” semnata de Valeriu (Bartolomeu) Anania, mai exact in capitolul “Generatia academica Cluj ’46 si m-am apropiat sa citesc cu atentie despre cine era vorba. Intr-adevar, era vorba de fostul “coleg” de coordonare a grevei studentesti din Clujul anului 1946, Rednic, cel despre care amintea Parintele Bartolomeu in cartea sa, membru al Comitetului Studentesc. Motivul grevei studentilor clujeni fusese “manifestatia pentru Ardeal” ori in alte cuvinte,  “problema ungureasca”…  Scria Parintele Bartolomeu, astfel:

„În acel Cluj al primăverii lui 1946, nu comunismul era principala preocupare a vieţii academice, ci problema ungurească, problemă veche şi reînoită acum, cînd stăpânirea maghiară fusese alungată din nordul Ardealului. Dacă românii se întorceau ‘acasă’ şi trăiau din plin sentimentul biruinţei, ungurii nu ezitau să-şi arate duşmănia faţă de această victorie […]. Refuzau să vorbească româneşte în localurile publice, înjurau pe limba lor şi nu o dată s-au petrecut acte de provocare directă asupra studenţilor care purtau o panglică tricoloră la butonieră’.

In 1946 Valeriu (Bartolomeu) Anania avea 25 de ani, era calugar si era student în anul al II-lea la Facultatea de Medicina. Ajunsese intai să fie numit preşedintele anului, iar apoi, deoarece  rezolva problemele studenţilor mai bine ca nimeni altul, a ajuns in fruntea Centrului Studenţesc „Petru Maior” si preşedinte al studenţilor clujeni.

În noaptea de 28/29  mai 1946, sute de muncitori unguri de la fabrica Dermata si de la CFR, incarcati in zeci de camioane au debarcat la căminul studentesc „Avram Iancu” „înarmaţi cu răngi de fier şi chiar cu pistoale” şi au devastat tot parterul, făcînd zob bucătăria, sufrageriile, biblioteca şi chiar şi closetele; “nici un obiect nu a rămas întreg, nici o farfurie, nici un pahar”. “Iesiti la ferestre, studentii aruncau galeti de apa in capetele agresorilor ramasi in strada, dar s-au retras repede cand acestia au prins a trage cu armele, strigand cu turbare: ‘Vrem sange de valah!’.

Ca raspuns, autorităţile comuniste ale oraşului au arestat 14 studenţi români. . Studenţii erau furioşi; mii de studenţi au ieşit în stradă. Valeriu Anania a fost singurul care a reuşit să îi controleze. A obţinut promisiunea ministrului de interne Teohari Georgescu că studenţii arestaţi abuziv vor fi eliberaţi. „Autorităţile intenţionau să muşamalizeze totul şi (…) să arunce vina pe studenţi, pe acei huligani care-i provocaseră de atîtea ori pe fraţii şi conlocuitorii noşri unguri (…). Ungurii lucraseră cu cap, deveniseră – cu uşurinţă – posesori ai carnetului roşu, iar Partidului Comunist nu-i convenea, tocmai acum, să îşi aresteze propriii membri şi să-i defere ca pe nişte anarhişti, tulburători ai ordinii publice”.

Pe 31 mai 1946, alţi 7 studenţi fuseseră luaţi de pe stradă şi duşi la poliţie, fără motiv, şi închişi în afara oraşului. Rectorul universităţii şi decanii refuzaseră deja să îi sprijine pe studenţi. La 1 iunie 1946, la ora 10.30,  a fost declarată greva de protest a studenţilor din Universitatea Dacia Superioară. Călugărul Anania a ştiut să-i ţină sub control pe miile de studenţi agitatii. Îi îndemna să nu răspundă la provocări.

La 4 iunie, Anania a fost exmatriculat, iar, alături de el, sute de alţi studenţi urmau să fie trecuţi pe aceeaşi listă. Deşi trecuseră mai multe zile de grevă, studenţii nu primeau niciun răspuns la cererile lor. Presiunea asupra lor creştea: nu li se mai servea mâncare în cantine, nu mai primeau medicamente gratuite, iar poliţia urma să evacueze căminele. Anania i-a îndemnat atunci pe studenţi să plece de bunăvoie, înainte sa fie daţi afară. Au pornit spre casele lor, umplând trenurile, şi au scris cu cretă pe vagoane că fuseseră alungaţi din Alma Mater.

La 19 iunie 1946, după 19 zile de grevă, unul dintre cei şapte studenţi arestaţi şi scoşi din oraş a sunat la Cluj, anunţând că au fost eliberaţi. S-a dat un comunicat prin care se anunţa ridicarea grevei. A doua zi, a venit un alt comunicat care anunţa autodizolvarea Centrului Studenţesc „Petru Maior”. „Era un act de capitulare, pe care eu, unul, l-am isclăit în genunchi, plângând (…). Epilogul acestor evenimente, ca orice epilog, a fost scurt. În numai cîteva zile, Clujul s-a umplut iarăşi de tineret. S-au redeschis căminele şi cantinele, căminul „Avram Iancu” a fost pus în reparaţie rapidă. De grevă nu mai vorbea nimeni, trecuse (…). Din toată Universitatea, doar eu rămăsesem exmatriculat”.

Insa in 1946 era abia inceputul problemelor romanilor la ei acasa… Dupa cum se va vedea, studentul medicinist Gheorghe Rednic, conducator, alaturi de Valeriu Anania, al grevei studentesti de la Cluj, va ispasi pedeapsa de a fi bun roman si patriot, in temnitele de la Ocnele Mari si Aiud, in ultima gasindu-si sfarsitul inca din 1950.  Singura cruce-altfel din Cimitirul Vesel de la Sapanta, aminteste ca nu orice viata poate fi parodiata…

DSC05682 DSC05681

Advertisements

One response to “O altfel de cruce, in Cimitirul vesel de la Sapanta Maramuresului…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: