anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Banalitatea răului. Procesul lui Alexandru Vișinescu” – un articol de Radu Preda

on October 26, 2014

Preiau in intregime, mai jos, un articol semnat de teologul Radu Preda (actualmente – presedinte executiv al  Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si a Memoriei Exilului Romanesc), publicat in ziarul “Adevarul” din 22 octombrie 2014 dar si pe blogul sau personal (link aici). Sublinierile color mai jos imi apartin. Fotografiile de sub text le-am realizat la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighetu Marmatiei, in aceasta vara.

***

Azi, 22 octombrie, a avut loc a doua şedinţă publică din procesul lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii politice de la Râmnicu Sărat (1956-1963). Pentru unii dintre martorii din sala de judecată, momentul a părut banal.

Pentru a nu fi înţeles greşit: nu îmi revine mie, cu atât mai puţin Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), instituţia care a formulat plângerea penală, comentarea derulării propriu-zise a procesului. Acesta trebuie să parcurgă toate etapele prevăzute de lege. Cei care îşi dau cu părerea o fac în nume strict personal, flămânzi de publicitate gratuită. Relatarea jurnalistică de la faţa locului, predominant descriptivă, este suficientă. Cel puţin în faza procedurală în care ne aflăm.

Ceea ce mă preocupă este altceva. Gândul mă duce la celebrul şi în egală măsură simbolicul proces intentat lui Maurice Papon, desfăşurat cu o la fel de mare, dacă nu chiar mai mare întârziere precum cel de acum. Comparativ, ar fi fost poate necesară adoptarea unui „scenariu“ prin care să se sublinieze importanţa acestui prim proces din România postcomunistă. La Papon, cum ştim, s-a asistat precum la un act colectiv de asumare a istoriei franceze postbelice. Au fost de faţă jurnalişti, elevi, studenţi, istorici, politicieni, oameni de toată mâna. Pe Splaiul Independenţei, pe malul Dâmboviţei, nu se judecă doar un om, ci un întreg capitol de istorie.

Aşa cum Papon a fost judecat (şi condamnat) pentru propriile fapte şi ale sistemului pe care l-a slujit, Vişinescu este un posibil torţionar în nume propriu, dar şi un exponent al regimului comunist bazat pe teroare şi crimă. Pe Splaiul Independenţei, pe malul Dâmboviţei, nu se judecă doar un om, ci un întreg capitol de istorie. De unde şi aşteptarea legitimă ca un asemenea act să se bucure de o atenţie pe măsură, să iasă din tiparele unei ştiri printre altele. Mai precis: ştirea ar fi trebuit contextualizată printr-o dezbatere largă.

Dincolo de procedura şi terminologia juridică specifice, procesul lui Vişinescu reprezintă un capăt de drum. Este vorba despre încheierea unei tranziţii marcate de amnezie şi complicitate. Beneficiarii ei imediaţi, „cadre“ precum Vişinescu, au câştigat pariul biologic cu istoria. Ceea ce nu înseamnă că noi suntem scutiţi de propria responsabilitate, că putem să cultivăm pe mai departe indiferenţa. Oricât de bine se camuflează răul, inclusiv în hainele banalităţii, datoria de a îi spune pe nume, de a nu uita, este şi mai mare după ce Vişinescu şi ai lui nu o să mai fie.

DSC05513


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: