anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Proiect cultural roman-roman la Bucuresti si Chisinau

on September 13, 2014

In aceasta luna septembrie 2014, a demarat un proiect de schimb cultural special, derulat intre Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucuresti si Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chisinau (detalii, aici).

Turneul a inceput pe 11 septembrie,  cu reprezentatiile actorilor de peste Prut la Bucuresti, astfel:   1.  spectacolul „Amorul dănţuie şi feste joacă!” – 11 septembrie; 2. „12 Scaune” – o comedie montata de Petru Hadârcă, după romanul cu același nume, scris de Ilf și Petrov – 12 septembrie; 3.  spectacolul  „În Gura Foametei” – realizat si montat in baza mărturiilor supraviețuitorilor foametei din anii 1946-1947, descrisa in cartea lui Alexei Vakulovschi, spectacol regizat  de Luminița Țâcu – 13 septembrie;  4.  spectacolul lui Petru Hadârcă, „Hronicul Găinarilor”, după romanul lui Aureliu Busuioc – 14 septembrie 2014.

teatre_n

Remarc in mod special, in lista spectacolelor alese de Teatrul din Chisinau pentru reprezentatiile de la Bucuresti, una dintre piese:

In gura foametei” – dupa cartea de marturii zguduitoare semnata de Alexandru Vakulovski – aparuta prima oara la Institutul Naţional Pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, in 2011 – sub ingrijirea lui Flori Bălănescu, iar in a doua editie din 2013 – la  Editura Tracus Arte din Bucuresti. Piesa este regizata de Luminiţa Ţâcu, care reveleaza dramatic istoria teribila a foametei anilor 1947-1948 din Basabaia pierduta, cedata, asa cum este descrisa in marturiile unor supravietuitori. Fiica autorului cartii spunea, cu ocazia premierei recente a piesei, la Chisinau (in 27 mai 2014):  “Probabil că nu sunt în măsură să vorbesc despre’ Copiii foametei’, spectacolul Luminiţei Ţâcu după ‘În gura foametei’ de Alexei Vakulovski. Pentru că e prea personal. Parcă îi aud vocea tatălui, iar ieri, într-un fragment prezentat, s-a întâmplat să aud mărturia bunicii. Tata a crescut cu istoriile despre foamete. Apoi, pentru că tema era interzisă – le-a adunat şi le-a dat lumii înapoi. Ceea ce era pentru el personal a devenit public. Şi Luminiţa Ţâcu împreună cu toată echipa a reuşit să desăvârşească frumuseţea – e vorba despre fiecare dintre noi, despre fiecare bunic, străbunic care a trecut prin foamete. Am văzut interviurile actorilor de la conferinţa de presă, ei nu joacă doar un text, ei îşi spun istoria lor, direct legată de rude, de moartea trimisă prin înfometare în Moldova. Poate că nu ar trebui să spun asta, dar Luminiţa Ţâcu mi-a zis că de multe ori nu reuşeau să facă repetiţii pentru că actorilor le venea să plângă când trebuiau să spună textul. Nu e vorba doar de istorie, ci de viaţă şi moarte. De viaţa şi moartea noastră.

Jurnalistul Constantin Tanase, dupa vizionarea premierei piesei, nota la 28 mai 2014 – in cotidianul basarabean “Timpul” (articolul, aici):  “Îmi amintesc cum au reacționat analiștii politici și politicienii de o anumită culoare, când am lansat acum doi ani campania legată de împlinirea a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către ruși. Parcă o văd pe o moderatoare (pe atunci era la PUBLIKA TV) care se enerva când vreun invitat făcea recurs la istorie: lăsați trecutul, nu vă mai cramponați atâta de istorie, să întoarcem pagina, să ne uităm spre viitor. O gravă iluzie: cum să te uiți spre viitor, când nu te-ai lămurit cu trecutul tău? Un popor fără memorie istorică nu are viitor, iar recursul la istorie înseamnă recursul la memorie. Naționalul de la Chișinău, montând „Copiii foametei. Mărturii” (după romanul omonim al regretatului Alexei Vakulovski) face un asemenea recurs la memorie. Valoarea mesajului etico-moral al spectacolului constă în primul rând în faptul că recursul nu aparține unui regizor care a fost martorul foametei din 1946-’47 și care ar avea vreun „interes”, ci unui regizor tânăr, care a aflat din istorie despre foametea organizată de sovietici în acei ani. Numele regizoarei e Luminița Țâcu. Gestul Luminiței Țâcu e unul de multe carate. Ca și jocul actorilor. Fiecare mărturie e zguduitoare. Există scene și replici demne de tragediile anticilor. Tragedii trăite de copii. Iată una dintre ele: un copil dă întâmplător, pe o ulicioară, de muzicanții satului, morți, cu instrumentele în mâini. Cei care până mai ieri cântau la nunți și înveseleau satul acum stau cu toții, grămadă, morți, din cauza foamei. La un moment dat, se aude un trombon. Speriat, copilul crede că un muzicant e viu. Apoi se dumirește – vântul a suflat în trombonul mortului… Din cauza gerului cumplit, morții nici nu mai puteau fi îngropați cum trebuie, prin sate puteai vedea câini care rodeau ba o mână, ba un picior de om. În acest timp, grâul luat cu forța de la țărani, putrezea și fumega prin gări… Criminalii nu au fost pedepsiți. Urmașii lor azi ne vorbesc despre patriotism moldovenesc și ne îndeamnă să sărbătorim ziua de 9 mai, „ziua victoriei”. Noi, urmașii celor morți de foame în 1946-47, nu ne vom găsi liniștea până nu vom îngropa morții, cinstindu-le memoria, și până nu vom spune tot adevărul despre criminalii care au organizat acest genocid. Până nu vom face aceste lucruri, nu avem nicio garanție că în Moldova moartea nu va cânta din nou la trombon.”

Spectacolele alese pentru reprezentatiile ce se vor da de catre actorii bucuresteni in Republica Moldova, sunt: 1.  “Dineu cu prosti” – 23 si 24 septembrie;  2. “Micul infern” – 25 si 26 septembrie; 3. “Sinucigasul” – 27 si 28 septembrie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: