Odata ajunsa la Manastirea de la Petru Voda, dupa inchinarea la mormantul Parintelui Justin Parvu, am coborat in cimitirul cu cruci verzi si mici bentite tricolore atasate de ele, unde Parintele si-a asezat fratii si impreuna-luptatorii intru credinta, pentru somnul de veci in ograda sa. Intre ei, la loc de frunte, mormintele Parintelui Gheorghe Calciu si alaturat cel al lui Radu Gyr. Troita cea noua ce strajueste intrarea (caci cea veche a fost daruita si mutata la Pungesti anul trecut) a primit in ultimele luni – de cand nu am mai fost acolo, un postament de piatra in care sunt inscrise cateva fraze de capatai ale Parintelui Justin (foto mai jos). Prima este chiar aceea care a cosntituit si raspunsul la intrebarea mea catre Parintele Justin, la ceasul ce mi s-a dat a ingenunchia in fata sa, intrebare ce suna astfel: “Ce este iubirea, Parinte?” – Iar Parintele Justin mi-a raspuns, marind parca si mai mult lumina ochilor sai albastri: “Iubirea inseamna sa-ti dai viata pentru aproapele.” (vedeti pagina aici).
Imediat in spatele troitei, in exact acelasi loc de dinainte de deshumare, mormantul Parintelui Gheorghe Calciu. Citisem atatea in peioada agitata a deshumarii si reinhumarii sale din aprilie 2014, incat nu mai stiam unde se hotarase noul loc de veci. Daca s-ar fi tinut seama pana la capat de scrisoarea-testament lasata de insusi Parintele Calciu, noul loc de veci ar fi trebuit sa fie altul decat cel dintai. Dar iata, ramasitele pamantesti ale Parintelui au fost reasezate in acelasi mormant (foto mai jos). Nu pot sa nu rememorez la acest moment filmul evenimentelor si argumentatia Monahului Teodot in legatura cu deshumarea pe care el insusi, impeuna cu un alt frate, au savarsit-o… (filmul evenimentelor – mai jos):
Iata ce scria Parintele Gheorghe Calciu (extras din cartea sa “Cuvinte vii” – Ed. Bonifaciu, 2009):
“Viata mea aici, in Romania, a fost plina de evenimente si mai bune si mai rele. Nu acuz pe nimeni, nu blamez absolut pe nimeni, pentru ca toate acestea au fost trimise de Dumnezeu pentru a ma lucra sufleteste. M-a intrebat cineva daca suferintele din inchisoare m-au ajutat cu ceva. Si i-am raspuns: nu ca m-au ajutat cu ceva, dar eu sunt produsul acestei suferinte. Daca fac ceva, daca sunt ceva, daca vedeti in mine pe cineva, sa stiti ca este datorita suferintei. Fara aceasta suferinta nu am nimic!
Poate ca din toate intrebarile grele pentru persoana umana, suferinta este cea mai inexplicabila. De ce suferinta este necesara? Eu am trait o experienta a suferintei si m-am imbogatit sufleteste si cred ca suferinta era necesara pentru mine. Dar este foarte greu sa accepti lucrul acesta. Cand eram in inchisoare, ne intrebam unii pe altii toti fratii din inchisoare: de ce suferinta, de ce noi? Din toate milioanele de romani, de ce ne-au ales pe noi ca sa suferim? Care este sensul? Si Dumnezeu nu ne descopera nimic din intentiile Lui. Strigam in fiecare zi catre Dumnezeu ca sa ne dea mai putina suferinta si El parca ne incarca mai mult cu suferinta.
Si dupa ce am iesit din inchisoare am purtat in mine acest semn al durerii care parca imi marcase toata viata mea. Dupa a doua inchisoare am plecat in Occident, am calatorit prin toate tarile din Europa, America si am vorbit despre ce s-a intampla in Romania. Intentia mea a fost aceasta: nu pot sa tac atata vreme cat in Romania exista suferinta, exista injustitie, comunism, distrugerea bisericilor si distrugerea personalitatii umane. In aceasta peregrinare a mea am ajuns la o manastire si am adormit in biblioteca manastirii. Era o manastire catolica. Si in biblioteca am gasit, intre mai multe carti, o carticica mica cu cugetari crestine, cu apoftegme. Am deschis din intamplare la un loc dintr-o pagina unde am vazut o cugetare a lui Paul Claudel, un scriitor celebru francez. El zicea asa: ‘Dumnezeu nu a venit in lume pentru a eradica suferinta, Dumnezeu nu a venit in lume nici macar ca sa o explice. Dumnezeu a venit in lume ca sa umple suferinta umana cu prezenta Lui.’
Ati auzit? Sa umple suferinta umana cu prezenta Lui! Si atunci am inteles ca in momentele cand plangeam, sau cand ne revoltam, sau cand strigam: ‘Doamne, ce faci cu noi?!…’, El era in noi mai mult decat in toti ceilalti, cu toate pacatele noastre, cu neputintele noastre. El umplea suferinta noastra cu prezenta Lui. Atunci am inteles exact adancul talcului acestei suferinte: Dumnezeu este prezent in noi!”
Mormantul Parintelui Gheorghe Calciu – acelasi si dupa reinhumarea din aprilie 2014
La doua randuri dincolo de Parintele Gheorghe Calciu, si mai la o parte, a fost inmormantata sotia sa Adriana, care i-a impartasit zilele grele ale vietii, cu dragoste si cu devotament. Dupa plecarea la Domnul a Parintelui Calciu, Parintele Justin Parvu a primit-o si gazduit-o pe Doamna Adriana la caminul de varstnice arondat Manastirii de la vale, cea de maici de la Petru Voda, azi cu denumirea de Manastirea Paltin. Era si dumneaei foarte bolnava, un Alzheimer cu radacini probabile in suferinta uriasa traita alaturi de omul harazit ei de Dumnezeu. Probabil ca la rastimpuri, acolo, in caminul de varstnici de la maici, unde si Parintele Justin si-a avut chilia sa in ultmii patru ani de viata, Parintele Justin o vizita pentru un cuvant de alinare si de fratietate, dupa trecerea Dincolo a Parintelui Gheorghe…
Dumnezeu sa ii odihneasca pe toti in pace!
Post scriptum:
Frunzaresc azi cartea profesoarei Gratia Lungu Constantineanu, “Parintele Justin Parvu – Viata si invataturile unui marturisitor” (Ed. Haritina, Iasi, 2008). La capitolul despre Parintele Gheorghe Calciu, respectiv la pag. 447, se gaseste textul scrisorii semnat la 12 noiembrie 2006 de Parintele Calciu, la Spitalul Militar din Bucuresti unde isi traia ultimele zile din Romania – scrisoare cu titlul “INDRUMARI PENTRU FAMILIE SI BISERICA PRIVITOARE LA MOARTEA MEA“, in care se gaseste urmatorul paragraf extrem de important:
“Mai intai sa stiti ca Parintele Staret al Manastirii Petru Voda, Arhimandritul Justin Parvu ne-a acordat in cimitirul Manastirii doua gropi alaturate, pentru ca asa am cum trait in viata sa fiu si-n moarte cu sotia mea Adriana, care m-a ajutat in imprejurarile grele cu un curaj pe care inainte de aceste imprejurari nici nu i l-am banuit. La capatai va fi o singura cruce de piatra pe care vor fi scrise numele noastre, data nasterii si a decesului si un indemn catre cei care ne vor vizita mormantul sa se roage pentru noi.”
Poate ca nu va mai fi multa vreme si dorinta Parintelui Calciu va fi implinita de obstea Manastirii Petru Voda.
Mormantul preotesei Adriana Calciu (in planul fata), vecin pe diagonala si la distanta de o alta cruce, cu al sotului sau Parintele Gheorghe Calciu (cel din stanga, fundal),
anomismia 
Leave a comment