
Desen de Gabriela Mihaita David: Iisus prinzand mana lui Petru care s-a indoit in credinta de a putea pasi pe mare precum facea Invatatorul sau…
Invatam in fiecare zi cat de putin credinciosi suntem!… Si noi, si toti oamenii, precum a fost si Petru, devenit sfant, pe cand insotea pe Mantuitorul in lucrarea sa pamanteasca. Una dintre cele mai edificatoare evanghelii s-a rememorat astazi – cea despre putina credinta, chiar si a celor ce L-au inconjurat indeaproape pe Iisus si au fost martorii directi ai supra-umanului din Fiinta Sa. O evanghelie despre scufundarea noastra, in lipsa trairii in adancimea fiintiala a Adevarului si a Crezului in Divinitate:
“In vremea aceea Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Şi dând drumul mulţimilor, S’a suit în munte, ca să Se roage în deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s’au înspăimântat, zicând că este nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicând: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă“. El i-a zis: „Vino!“ Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit la Iisus. Dar văzând vântul puternic, s’a înfricoşat şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!“ Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“ Şi suindu-se ei în corabie, vântul s’a potolit. Iar cei din corabie I s’au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ Şi, trecând marea, au venit pe uscat în Ghenizaret. “(Evanghelia de la Matei, XIV, 22-34)
Va multumesc si va imbratisez in aceasta preafrumoasa duminica ! Doamne ajuta!
Eu va multumesc!!! Cu mult mult drag, ca de obicei. O duminica in pace si lumina. Doamne ajuta!