anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

“Spiritul ortodoxiei” (partea II) – viziunea Principesei Ileana a Romaniei – publicata in SUA, in 1953

on June 15, 2014
IleanaBran45

Principesa Ileana la Castelul Bran, in 1945 (courtesy of Tom Kinter) – cu 7 ani inainte de a scrie cele de mai jos…

Continuare, de aici:

Urmatorul punct important este respectul extrem al oamenilor fata de Sfintele Scripturi. Atat Vechiul cat și Noul Testament figureaza în mare măsură în viața de zi cu zi a ortodocsilor. Nu numai ca studiu Sfintelor Scripturi a fost încurajat din cele mai vechi timpuri, dar chiar si analfabeții au învățat porțiuni întregi din scrieri, pe de rost. Psalmii sunt o parte din rugăciunile zilnice. Cel mai simplu țăran din vaile izolate ale muntilor celor mai izolati din Carpați, Balcani sau Caucaz, este capabil sa citeze un verset din Biblie aplicabil in orice situație în care s-ar găsi.

Deoarece suveranitatea otomană peste popoarele creștine din Est a fost exprimată atât prin ​​persecuție religioasă cat și națională, a urmat în mod natural fatul că credința și naționalismul au devinit unul și același lucru. Astfel ca oamenii si Biserica au fost în adevăr foarte uniți.  Regii  au fost unsi de Biserică și au fost parte a acestei biserici. Cu toate acestea, această unire a Bisericii cu Statul nu a fost întotdeauna un avantaj, dar argumentele pro și contra asupra acestui aspect sunt prea lungi și grele, ca să fie discutate în mod adecvat în acest scurt tur de orizont asupra Ortodoxiei. Cel mai important lucru este că Ortodoxia a supraviețuit persecuției otomane, țarismului, și este chiar si acum un supraviețuitor in fata comunismului (n.n. Principesa Ileana scria acestea in 1952-1953!). Deși diferitele grupări naționale sunt, în prezent, un obstacol în calea acțiunii concentrate a Ortodoxiei, ele nu au afectat credința ortodoxă, și nici un membru al nici unui grup nu este în afara comuniunii cu oricare alt grup. El poate participa în mod liber la Sfintele Taine oriunde le găsește.

Biserica Ortodoxă nu vorbește de Taine, ci de Sfintele Taine. Nu încearcă să le pună în formule standardizate ci le acceptă cu recunoștință și venerație. Rasariteanul are o minte mai puțin curioasa decât occidentalul; mintea lui este mai mult contemplativa si mai puțin disciplinata, dar mai profundă decât mintea occidentalului. În cazul în care acesta din urmă vrea definiții, doreste o înțelegere și o percepție clara, intelectuală , rasariteanul va căuta în adâncurile sale un conținut cu contacte nedefinite cu intangibilul. Poate din cauza lungilor persecuții, el a fost aruncat mai mult in interiorul sau, și a trebuit să se adânceasca în realitate prin sine însuși. Au existat mai puține definiții și, prin urmare, mai puține divergente de opinie. Când au existat revelații, autenticitatea lor nu a fost judecata de către mințile contemporane disciplinate, ci a fost redata prin judecata efectiuata de traditia Bisericii. În cazul în care revelația a fost în acord cu această tradiție, ea a fost acceptata. Biserica Ortodoxă a fost mai putin dornica decât bisericile occidentale să se modifice cu vremurile, pentru se consideră că ea deține adevărurile eterne. În același timp, ea are o remarcabila adaptabilitate și independență de mișcare, cu care să poata rupe orice obicei, atunci când  circumstanțele o cer. De exemplu, atunci când Serbia comunista a declarat ziua de Crăciun ca zi de lucru, astfel încât oamneii sa nu poata participa la slujbele bisericii, Liturghiile au fost citite de la miezul nopții incolo, la fiecare două ore până dimineață, în ciuda faptului că tradiția îndelungată stabilise că doar o singura Liturghie se poate face în douăzeci și patru de ore  în același altar. Cu toate acestea, nimeni nu este de părere că vreo autoritate îi poate da dispensă de la regulile tradiționale ale Bisericii, cum ar fi cea de a posti, care post, pentru ortodocși, este extrem de sever. El simte că regulile Bisericii au fost inspirate de Dumnezeu, atunci când a fost fondată Biserica și nici un om nu are nici puterea si nici dreptul sa le modifice sau sa adauge la acestea.

duminica-tuturor-sfintilor-copy

“Duminica tuturor sfintilor” – desen de Gabriela Mihaita David, 15 iunie 2014

Este un factor foarte important în disciplina Bisericii Ortodoxe, și constituie în mare măsură puterea ei de supraviețuire, faptul că principiile sale sunt atât de adânc înrădăcinate la cei laici – legea Bisericii este de multe ori mai puternicinradacinata la laici decat la cler! De exemplu, laicii vor accepta deciziile Sinodului cu privire la recunoașterea altor confesiuni, ordine și comuniuni fata de care ei nu se simt capabili sa faca față, dar nu ar accepta dogme noi sau sa se departeze de la cele vechi. Nici un ortodox nu ar concepe schimbarea religiei pentru motive familiale sau din cauza unei modificări din comunitate, deși ar fi foarte tolerant fata o schimbare făcuta din convingere spirituală. 

Există o credință că, precum Biserica Occidentala a fost fondata de Sf. Petru și Sf. Pavel, Biserica Răsăriteană a fost fondată de Sf. Ioan. Daca aceasta pare sa fie realitatea, nu există nici o îndoială asupra faptului că Biserica Ortodoxă este în mare măsură influențată de Evanghelie, de Epistole și de Apocalipsa Sfântului Ioan, iar dintre acestea, factorul fundamental de infleunta se datoreaza spiritualitatii și frumuseții celei de-a patra Evanghelii. Însuși termenul “mister” pentru “sacrament” vine de la Sf. Ioan. Un exemplu de atitudine a Bisericii este în pasajul de la Sf. Ioan 3:1-21 care arata discuția Domnului nostru cu Nicodim despre renașterea spirituală a omului; chiar și după ce Iisus ii explica lui Nicodim, acesta nu înțelege. Iisus spune: “Tu ești învățătorul lui Israel și nu pricepi aceste lucruri?” și apoi merge mai departe pentru a explica în detaliu natura Sa și calea spre mântuire. Crestinul ortodox nu pune la îndoială, ci crede în renașterea omului prin Sfintele Taine, pe care Biserica le-a pazit si le-a transmis direct de la Domnul nostru.

Aceste Sfintele Taine sau Taine sunt în număr de șapte – Botezul, Mirungerea (echivalenta cu confirmarea – in Biserica occidentala), Comuniunea, Pocăința, Preoția, Căsătoria și Maslul. Să trecem peste aceste șapte Taine și să explicam  catehismul ortodox, cunoscut sub numele de “credința sfinților.”

O Sfanta Taina sau un Sacrament “este un spectacol ritual vizibil prin care putereaa invizibila, numita harul lui Dumnezeu, dăruiește daruri minunate beneficiarilor.”

Având în vedere că cuvântul “har” este adesea înțeles greșit, eu cred că este bine înainte de a merge mai departe, să dam definiția ortodoxă a cuvântului: ‘harul lui Dumnezeu este darul lui Dumnezeu pe care Tatăl il dă oamenilor prin Duhul Sfânt, datorita sacrificiilor Fiului’. ” (va urma…)

 


4 responses to ““Spiritul ortodoxiei” (partea II) – viziunea Principesei Ileana a Romaniei – publicata in SUA, in 1953

  1. Minunat articol ! ….
    Imi gasesc greu cuvintele pentru a va multumi ….
    va imbratisez ,mereu cu aceeasi dragoste !
    Doamne ajuta !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: