anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Gandul zilei: un citat dintr-o conferinta la Universitatile din Viena, Breslau si Berlin a lui Nichifor Crainic in 1940

on June 3, 2014

“Două cetăţi de faimă universală prezidează din adâncul mileniilor formarea  personalităţii noastre româneşti: Roma,n crainic maica naţionalităţii noastre, şi Bizanţul, tatăl  spiritualităţii noastre ortodoxe. Roma e papală şi e departe de noi, iar Bizanţul impe­rial nu mai este decât o glorie cufundată în adâncul Bosforului. Intre slavismul care  se confundă cu ortodoxia şi latinitatea care se confundă cu catolicismul, fiinţa noastră  românească reprezintă în Europa sud-estică o sinteză aparte : suntem unicul popor latin de credinţă ortodoxă şi unicul popor ortodox de rasă latină. Amestec paradoxal numai în aparenţă, ortodoxia şi naţionalitatea noastră se contopesc într’un întreg organic, pe care conştiinţa românească îl socoteşte indistructibil. Dar nu e mai puţin adevărat că ortodoxia ne izolează de Roma papală, iar latinitatea ne deosebeşte de lumea slavă. Intre noi şi Slavi, ortodoxia nu formează o punte de trecere. Ea ne este comună în ecumenicitatea şi în puritatea dogmelor, dar în’ ce priveşte organizaţia ei pământească, ortodoxia se modelează după fiinţa statelor naţionale. Ea este în realitate ceea ce a voit să facă Martin Luther, când a despărţit creştinismul german de univer­salismul supranational al Romei. I n ortodoxie, Biserica naţională se organizează în graniţele statului, şi, în afară de unitatea dogmei, a cultului şi a disciplinei, ea nu are pe terenul practic aproape nimic a face cu celelalte Biserici naţionale ortodoxe.

Afară de aceasta, faptul că nu suntem un popor de aşa proporţii încât să luăm iniţiative pe planul internaţional, adânceşte şi mai mult sentimentul acesta al izolării şi al singurătăţii între vecinii noştri geografici de altă rasă. In sufletul poporului nostru, suflet de ciobani împrăştiaţi pe munţi şi de plu­gari împrăştiaţi pe vastele câmpii, acest sentiment al izolării a căpătat expresie melo­dică în cel mai specific cântec popular al nostru, care poartă dulcele nume de Doina. In Doină, geniul poporului a creat imaginea sonoră a singurătăţii cosmice. Geneza acestui cântec se pune în legătură cu acel mit primitiv, după care umbra de pe faţa lunii n’ar fi altceva decât portretul singuratecului cioban de pe vârful muntelui, proiectat în univers. Intr’adevăr, rare ori fantazia mitică a creat un simbol mai cuprinzător decât această imagine lunară, izolată în tăcerea înaltă a cerului. Structura melodică a Doinei corespunzătoare constă dintr’o nesfârşită monotonie dominantă, pe fondul căreia se înscriu, suind şi coborând, tot atât de nesfârşite inflexiuni şi modulaţii cromatice. Jelania durerii de a nu fi unde te doreşti se rosteşte prin aceste ghirlănzi de tonuri minore, iar distanţa, care rămâne mereu aceeaşi între subiect şi locul dorit, e semnificată prin fondul monotoniei dominante. Tristeţea şi gravitatea acestui cântec vin parcă din zădărnicia oricărei strădanii de a înfrânge un destin fără ieşire. Chipul, care apare mereu pe cer, al ciobanului din lună, dă un accent aproape tragic acestui sentiment al izolării, ce zace în sufletul poporului român.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: