anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

O prietenie adanca: Lucian Blaga despre Nichifor Crainic, revista “Gandirea” si evolutia sa spirituala

on January 27, 2014
lb

Filosoful, poetul, academicianul si diplomatul roman Lucian Blaga (1895-1961)

De atunci (n.n. 1919)  datează prietenia,  care avea să devină cea mai rodnică prietenie a vieţii mele, o prietenie care a înflorit necurmat, o prietenie care n’a cunoscut decât ascensiuni şi care a fost fecundă, chiar şi atunci când isca deosebiri de vederi în materie literară şi filosofică.

nc

Nichifor Crainic (1889-1972) – teolog, scriitor, ziarist, politician

Suntem acum în luna Martie 1940, adecă 20 de ani mai târziu. Nichifor Crainic a împlinit recent cincizeci de ani. Ştiu că admiratori de-ai lui — nădăjduiesc  să fie printre ei cât mai mulţi tineri, căci pentru ei trăieşte omagiatul — vor scrie  cu acest prilej despre toate aspectele operei şi activităţii sale, aşa cum se cuvine. Am însă certa convingere, că nimenea nu e mai chemat să scrie despre prietenia cu Crainic, decât subsemnatul.

***

“In 1921 apăru „Gândirea”, foarte tinerească la început, ca un buchet de tendinte centrifuge, şi aproape ostentativ fără de program. Revista era piaţa de întâl­nire a tinerelor talente, o manifestare cel mai adesea căutătoare, incertă, dar cu sănătatea pestriţă a primăverii în ea, o manifestare reală dar fără de manifeste.  Nimenea nu putea să spere că revista va deveni, ceeace avea să devină în adevăr.  Stăpânea în paginile ei, la început, o atmosferă de colectivitate întemeiată pe prie­tenie în primul rând, iar nu pe o ideologie. Uneori pe la redacţie (camera lui Cezar)  mai isbucneau dintr’un nimic şi neînţelegeri, cari sucombau repede în explozii de  amiciţie. Vreau să notez că între Cluj şi Viena corespondenţa circula destul de  asiduă. Cezar ne citia scrisorile primite delà Nichifor, care stăruia asupra necesităţii unor directive, şi ne certa cumplit când ieşeam prea mult din făgaşele bunului  simţ. Crainic venia cu un concept adâncit al „tradiţiei”. In timpul acela publicam  poemul „Zamolxe” (1921), cu care intenţionam să ancorez în creaţia mitică, etnică,  iar nu mult după aceea tipăream în „Gândirea” un scurt articol cu stângăcii juve­nile, şi prea unilateral poate, pentru un spiritualism autohton, dar liber şi creator, liber până la barbarie (cuvântul „barbarie”, deşi fusese rostit doar cu o jumătate  de gură, a făcut apoi fără de încuviinţarea mea carieră în eseistica românească.  Remarc că din parte-mi n’am acordat acelui articol nici un locşor în vreunul din volumaşele mele de eseuri). Pentru un spiritualism mitic, creator şi liber, liber în cadrul constrângerilor fireşti şi subconştiente ale unui „stil”, am rămas însă de atunci şi până astăzi.

Nu intenţionez deloc să fac aici un istoric al revistei Gândirea! Cunosc însă cititori de ai revistei, cari reproşează lui Crainic că ideologia Gândirii a fost îndrumată cu prea multă stricteţe pe linia unui spiritualism ortodox. Să mi se încuviinţeze să dau o replică. Nu vreau şi nici nu pot să-mi închipui că o colaborare atât de îndelungată şi de harnică ca a subsemnatului a fost doar tolerată în paginile acestei reviste. Din parte-mi n’am dece să mă plâng, căci Nichifor Crainic, care, având întru totul în mâinile sale conducerea revistei, a îndrumat-o realmente pe sub zodia unui spiritualism dogmatic, n-a şovăit niciodată să-mi publice nici poezia, nici dramele şi mai ales studiile filosofice, de multe ori foarte eterodoxe. Dacă nu mă înşel depe la 1923 Nichifor Crainic a dat „Gândirei” pecetea programatică ştiută. Prin conduita ei practică revista s’a menţinut însă pe podişurile unui spiri­tualism liber şi creator în sens înalt românesc. Nichifor Crainic este cine este. In nici un caz el nu poate să fie învinuit că ar fi făcut din această revistă de literatură şi idei o anexă a catedrei de apologetică ortodoxă. Intr’o atmosferă de respect reci­proc s-au stabilit în cursul acelor ani matca şi dinamica „Gândirei”. Revista avea de fapt mai multe aspecte, iar unitatea ei relativă era mai presus de orice o unitate de atmosferă. De o parte revista propunea certitudini pentru cititorii cu sufletul mai receptacular gata de a le accepta ca certitudini, de altă parte însă revista pro­blematiza aceste certitudini şi căuta noui şi iarăşi noui perspective pentru sufletele cu mai puţine aderenţe dogmatice. Intre ,,dreapta” revistei, care, mai calmă, stăruia într’un crez literar şi metafizic tradiţional, şi „stânga” revistei, care, mai chinuită, punea accentul mai mult pe creaţie şi pe o libertate a mişcării îngăduită de însuşi stilul vieţii noastre, s’au intercalat cu timpul marcante personalităţi intermediare. Prin varietatea poziţiilor, câteodată prin polaritatea poziţiilor în unul şi acelaşi larg cadru spiritualist, mişcarea îşi sporea desigur farmecul şi viaţa.

Şi fiindcă mă simt depanând scumpe amintiri personale, să mi se dea voie să mai adaug câteva amănunte şi date de relief. Mi-aduc aminte de bucuria, ce am resimţit’o în primă­vara anului 1923, când Nichifor Crainic publica în „Gândirea” unul din marile sale eseuri, în care se arăta, printre altele, preocupat de anumite forme populare româneşti ale spiritualităţii creştine. Crainic le punea cu impresionantă măiestrie în evidenţă. Concomitent, tipăream o dramă sui generis „Tulburarea apelor”. Plăsmuisem în drama mea, în care acţionau preoţi contaminaţi de duhul reformaţiunii, un personaj misterios ; acest personaj întrupa nişte crezuri, sau mai curând nişte eresuri, de o vădită similitudine cu modurile populare pe cari Crainic le punea în lumină. Coincidenţa a stârnit tot entuziasmul meu, căci scriind drama nu cunoaşteam încă acele forme populare. Asemănările mi-au confirmat sentimen­tul că mă găseam pe drumul unor creaţii, ce aveau înrudiri subterane cu creaţiile culturii populare. Conştiinţa că merg pe o cale cu încă neîntrezărite posibilităţi, spre desfundarea unor comori, mi-a fost hotărâtor întărită prin confruntarea, la care mă refer, şi pe care mi-a prilejuit-o eseul de sintetică viziune al lui Crainic. Dar asemenea întâlniri, asemenea asonante, dacă nu chiar rime, am avut de atâtea ori cu Crainic. De atunci ştiu că se poate creia româneşte şi fără de a fi câtuşi de puţin „sămănătorist”. Iar delà citirea eseului lui Crainic cultura populară a început să mă preocupe şi în anume perspective teoretice.

Mai târziu în vara anului 1928, cu ocazia unei vizite, pe care Crainic mi-a făcut-o în Elveţia, unde îndeplineam o slujbă la legaţiune, i-am expus câteva din ideile mele cu privire la cultura noastră populară. Colindam pe sub coamele munţilor, pe la cumpăna apelor la Kandersteg. Neuitate mi-au rămas plimbările prin acele păduri de sub culmile de stâncă ce­rească, în ale cărei conformaţii se mai citesc toate svârcolirile geologice ale planetei. Făceam proiecte şi încercam viitorul. Atunci mi-a spus Crainic că trebuie neapărat să scriu odată un studiu filosofic despre cultura noastră populară, în care amândoi deopotrivă vedeam cea mai frumoasă realizare europeană a acestui tip de cultură. Ani în şir m’a urmărit gândul şi îndemnul lui Crainic l-am simţit ca o mustrare că tot întârzii. Cartea promisă lui Crainic nu puteam însă să o scriu decât în momen­tul, când ea avea să se integreze organic în concepţia mea filosofică. Aşa a luat fiinţă „Spaţiul mioritic” (1936).

Dar n’aş vrea să trec sub tăcere o altă dată ante­rioară acesteia. In toamna anului 1930 surpriza periodică a întâlnirilor a avut loc la Geneva la o sesiune a Ligei Naţiunilor. Crainic venea, dacă nu mă înşeală amin­tirea, delà un congres al latinităţii din Sudul Franţei, unde stârnise aplauzele calde ale unui public exigent cu un discurs în onoarea lui Charles Maurras. Eu descindeam delà Berna, mânat de treburile profesiunei. Isprăvisem după o îndelungă pregătire în vara aceea „Eonul dogmatic”, în tăcere şi în singurătate. Era volumul cu care puneam temeiul Trilogiilor filosofice, a căror multiplicare atunci încă nici n’o bănuiam măcar. Mă bucuram de întâlnirea cu Crainic, fiindcă avem prilejul să-mi mai astâmpăr puţin dorul de ţară văzându-l (îmi ziceam: o „ţară” strânsă într’un singur greer), dar mă bucuram şi fiindcă aveam posibilitatea să-i expun ideile des­făşurate în studiul meu filosofic. Mărturisesc că eram puţin cam speriat de unele rezultate, la care ajunsesem, şi mă temeam ca aceste rezultate să nu fie efectul unei prea mari singurătăţi. Nichifor fusese şi de astă dată întâia instanţă critică a ideilor, întâiul filtru. Deşi rostea categorice rezerve faţă de unele teze, studiul avusese darul să găsească aprobarea sa călduroasă în acea noapte, plină de stele, şi sus şi jos, pe­ trecută pe malul lacului Leman, de pe care din când în când venea câte un scâncet trist de pescăruş. Astfel, Nichifor Crainic căuta, chiar şi atunci când unele formule îi pricinuiau o suferinţă aproape fizică să fie un generos călăuzitor. Parcă se sim­ţea el însuşi răspunzător de căile spirituale, pe unde umblau sau rătăceau prietenii săi. Hoitărît lucru, în ultimii ani steaua lui polară devenise unul dintre cei doi Dio­nişi : Areopagitul. Şi pe măsură ce Areopagitul i se destăinuia, îi era lui Crainic tot mai greu să privească abaterile delà teologia acestuia. Când surprinde asemenea devieri, el încearcă să le readucă la matca patristică. Apără o poziţie ce i se pare eternă. |In orice caz linia spirituală, pe care Crainic şi-a construit-o, coincide efectiv şi integral cu înnălţarea ortodoxiei româneşti. Consecvenţa şi duhul ei rămân un splendid exemplu, chiar şi pentru aceia, cari, constituindu-şi alte poziţii, s’au hotărît să frământe mai departe, fiecare eu puterile sale, aluatul de totdeauna al gândirei omeneşti.”

(extrase din eseul: “Inceputurile si cadrul unei prietenii” – de Lucian Blaga, eseu publicat in  revista Gandirea, anul XIX-nr.4  – numar omagial dedicat in intregime personalitatii lui Nichifor Crainic, la implinirea varstei de 50 de ani –  aprilie, 1940.)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: