anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Oameni frumosi rasplatiti in curtea Domnului

on January 26, 2014
DSC06871

IPS Irineu – Arhiepiscopul de Alba Iulia

Astazi, duminică, 26 ianuarie, la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, la finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Irineu – arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, a inmanat cea mai înaltă distincţie pe care Arhiepiscopia o poate acorda persoanelor din afara clerului – Crucea arhiepiscopală pentru mireni – salvatorilor celor cazuti la sol in accidentul aviatic din Muntii Apuseni, din dupa-amiaza zilei de 20 ianuarie  2014.

Au fost rasplatiti primii trei sateni care au ajuns si au ajutat la salvare: Argentin Todea (sat Petreasa), Gheorghe Giurgiu (sat Petreasa) si Gheorghe Trif (sat Dîrleşti) , dar si inca alti 8 sateni care au suplinit cu totii fortele oficiale de salvare, complet inoperative, care ar fi trebuit sa se afle la fata locului… Celelalte 8 persoane sunt: Valentin Nicola (com. Horea),  Ioan Neag (Dîrleşti), Ioan Ciprian Trif (Dîrleşti), Sorin Trif  (Dîrleşt),  Ardelean Todea (Zînzeşti), Petru Trif (Zînzeşti), Corneliu Olar (com. Horea), Nicolae Oneţiu (com. Horea).

salvatorii-moti

Decizia a fost luata cu mai bine de  trei zile in urma. In cadrul slujbei de astazi de la Alba Iulia s-a rostit o rugăciune de pomenire a celor două persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic, pilotul Adrian Iovan şi studenta la medicina militara Aurelia Ion.

Preluam mai jos (sursa:  Adevarul.ro) – Comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia din 23 ianuarie 2013:

Accidentul aviatic petrecut în data de 20 ianuarie în Munţii Apuseni, în apropierea localităţii Horea, a afectat o ţară întreagă, umplându-ne inimile de compasiune şi de o tristeţe profundă. Cei şapte oameni cu suflet mare, ce se aflau la datorie, pe calea aerului, în scopul salvării unui semen de-al lor, au devenit ei înşişi victime, cufundaţi în suferinţă, în frig şi disperare.   Urmând pilda de iubire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Marele Filantrop şi Omul pentru oameni, şi luând aminte la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Până când avem vreme, să facem binele faţă de toţi” (Gal. 6, 10), cu toţii suntem chemaţi să ne concretizăm credinţa prin dragoste milostivă şi slujire samariteană. Astfel de virtuţi au aşezat pe soclul demnităţii umane fiii Bisericii noastre din comuna Horea, judeţul Alba, ajutându-i pe fraţii lor aflaţi în suferinţă şi disperare, în urma tragicului accident aviatic din Munţii Apuseni.   Pentru a onora gestul de înaltă omenie, de respect deplin pentru esenţa fiinţei umane şi pentru valorile spirituale a celor 11 persoane din Comuna Horea, care au intervenit pentru salvarea pasagerilor din avionul prăbuşit în Munţii Apuseni, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a decis să le acorde Crucea arhiepiscopală pentru mireni, cea mai înaltă distincţie pe care Arhiepiscopia o poate acorda persoanelor din afara clerului, precum şi daruri şi diplome de apreciere.   Distincţiile vor fi înmânate duminică, 26 ianuarie, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, la finalul Sfântei Liturghii, de către Înaltpreasfinţia Sa, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu. De asemenea, în cadrul slujbei, se va rosti o rugăciune de pomenire a celor două persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.   În Biserica Ortodoxă Română, distincţiile sunt acordate clericilor şi credincioşilor ca expresie a preţuirii şi recunoştinţei publice şi pentru recompensa morală a strădaniilor şi rezultatelor activităţii în diferite demenii ale vieţii bisericeşti sau sociale, în sprijinul Bisericii şi al aproapelui.   LISTA celor care vor primi Crucea arhiepiscopală: 1. Valentin Nicola, comuna Horea 2. Argentin Todea, Petreasa 3. Gheorghe Giurgiu, Petreasa 4. Gheorghe Trif, din Dîrleşti 5. Ioan Neag, din Dîrleşti 6. Ioan Ciprian Trif, din Dîrleşti 7. Sorin Trif, din Dîrleşti 8. Ardelean Todea, din Zînzeşti 9. Petru Trif, din Zînzeşti 10. Corneliu Olar, din comuna Horea 11. Nicolae Oneţiu, din comuna Horea.

Astazi, IPS Irineu a spus: “Suntem mândri și fericiți să avem în Eparhia noastră astfel de creștini” si a adăugat că ”în venele celor 11 salvatori curge sângele eroilor Horea, Cloșca și Crișan, al lui Avram Iancu, Craiul Munților, iar în inimile lor bune răsună ca un cântec de tulnic melodia iubirii jertfelnice pentru Dumnezeu și pentru oameni”.

JD501172

Vedere catre Catedrala Reintregirii Neamului din Alba Iulia; in plan frontal – statuia lui Avram Iancu


One response to “Oameni frumosi rasplatiti in curtea Domnului

  1. […] Rep: – Dar dvs. puneti pe seama lui Dumnezeu faptul ca i-ati gasit, nu pe seama dvs, desi toata lumea va considera un erou acum. Todea: – Ma scuzati, dar fara puterea Lui nu as fi ajuns acolo sa merem la o directie precisa si sa nu merem in alta parte. E ceva care nu va pot eu spune… “ Cititi si: Oameni frumosi rasplatiti in curtea Domnului […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: