anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Constanin Noica: 26 de ani de neuitare la Paltinis. Reluarea Cercului de la Paltinis, in decembrie 2013

on December 4, 2013
constantin-noica2

Constantin Noica- desen postat azi pe blogul sau de autoarea lui, artista Gabriela Mihaita David

Astazi sunt exact 26 de ani de la despartirea filosofului Constantin Noica de aceasta lume.

Ultimii sai 12 ani din viață (1975-1987) si i-a petrecut fortuit la Păltiniș, o statiune montana situata la 35km de Sibiu.  Locuinta sa modesta, situata in “Vila 23” a statiunii a devenit in acei ani un loc de pelerinaj și de dialog  socratic pentru admiratorii și discipolii săi (intre care Gabriel Liiceanu – care a scris despre acei ani in a sa carte “Jurnalul de la Păltiniș“, Andrei Plesu, si multi altii). La 4 decembrie 1987 se stingea la Paltinis marele filosof iar la 6 decembrie era inmormantat la Schitul Păltiniș, după dorința sa. Slujba de inmormantare avea sa fie oficiata de un sobor de preoti in frunte cu IPS Mitropolit Antonie Plamadeala –  al Ardealului, Crișanei și Maramureșului.

In luna mai 2012 notam pe blogul meu anterior intr-o “Rememorare personala la Paltinis: filosoful Constantin Noica“,  cateva ganduri si inseram fotografii ale mormantului – unul solitar si de o sobrietate exemplara, sub ramurile pinilor din padure, de langa schit, dar si alte fotografii – inclusiv de la inmormantarea filosofului.

Zilele trecute am vizitat Paltinisul din nou, stiind ca se apropie comemorarea celor 26 de ani de la despartire. Cateva fotografii din preajma Schitului si de la mormant, facute cu acest prilej, pot fi vizionate mai jos.

Cum aratau zilele lui Noica la Paltinis?… In martie 1977 de pilda, conform insemnarilor scriitorului Gabriel Liiceanu in “Jurnalul de la Păltiniș(Ed. Humanitas, Bucuresti, 1991), acesta rememoreaza ritmul zilelor petrecute in acea perioada alaturi de filosof:

Astazi am intrat in programul care va ritma cele patru zile aici. Ne intalnim (n.n. cu C. Noica) la masa dimineata (8.30), dupa care Noica isi face plimbarea de o ora si jumatate. Lucreaza apoi pana la 1.30. Dupa-masa urca la mine si ne bem cafeaua. Se odihneste apoi o jumatate de ora. Lucreaza iar, pana la 6; intre 6 si 7.30 isi face plimbarea de seara. Dupa masa de seara facem cativa pasi, apoi urcam la mine si imi povesteste despre el si lumea lui. Asta seara a fost vorba despre biografia lui, ‘Nu am biografie, am numai carti. Licenta la 23 de ani, apoi un an de matematici si doi ani de bibliotecar la facultate. Am trait in recluzie deliberata. Am refuzat orice implinire in social, si am facut-o fara ipocrizie, cu voluptate. La 25 de ani am refuzat asistenta lui Negulescu; m-am retras la Sinaia si am tradus opt romane politiste la editura Herz. Sigur ca era o forma de teribilism. Am trait de atunci 30 de ani in margine, o viata pe care la inceput mi-am ales-o, apoi, dupa ’48 am primit-o, impusa, ca pe o bucurie – si tot ca pe o bucurie am simtit si ultimii ani de inchisoare. Cei 10 ani de la centru de logica, incepand cu 1964, au constituit iesirea mea in social, exact cat am avut nevoie. Orice implinire, alta decat in carti – profesoratul, un mariaj reusit, calatoria – m-ar fi pierdut poate. Cartile sunt marturia sanatatii mele si orice altceva as fi facut, orice implinire as fi avut m-ar fi facut sa regret viata in forma pe care deja am trait-o’. 

***

De foarte curand, s-a dat in folosinta Centrul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” – situat in imediata vecinatate a Schitului Paltinis – un proiect coordonat de IPS Mitropolitul Laurentiu Streza al Ardealului, demarat in 2010. Cladirea centrului se gaseste aliniata cu o mai veche vila a mitropoliei, a carei piatra de temelie a fost pusa in 1926 (placa comemorativa din foto de mai jos),  renovata apoi in 2001, iar ultima oara – in ultimii doi ani. Fotografiile de mai jos sunt realizate la Centrul Patoral si in imprejurimi, la 1 decembrie 2013.

La 27 noiembrie 2013 Centrul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” a gazduit prima consfatire ce isi propune reinvierea noului Cerc de la Păltiniș, prin care “se dorește reînnodarea unui vechi și fructuos dialog între laicatul intelectual și teologi. Întâlnirea a avut titlul “Cult şi Cultură” şi a avut ca scop identificarea principalelor teme pentru viitoarele întâlniri de la Păltiniş.” (intregul articol pe aceasta tema se poate citi pe site-ul Mitropoliei Ardealului – aici si un altul, pe site-ul agentiei de stiri Basilica – aici) . In aceeasi zi de 27 noiembrie 2013, la mormantul filosofului Constanin Noica s-a savarsit si parastasul de pomenire, cu participarea IPS Mitropolitul Laurentiu Streza al Ardealului si a unor personalitati laice, intre care scriitorul Andrei Plesu, criticul literar Dan C. Mihăilescu, scriitorul Costion Nicolescu si altii. Fotografii de la parastas pot fi vizionate aici.


4 responses to “Constanin Noica: 26 de ani de neuitare la Paltinis. Reluarea Cercului de la Paltinis, in decembrie 2013

  1. […] De curand, langa Schitul de la Paltinis a fost deschis Centrul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”. La 27 noiembrie 2013 centrul a gazduit prima consfatire in vederea reinvierii Cercului de la Păltiniș (care functiona in anii cand Constantin Noica locuia acolo si il coordona), prin care “se dorește reînnodarea unui vechi și fructuos dialog între laicatul intelectual și teologi” (despre acest eveniment si despre comemorarea filososfului Noica din 2013, am scris si eu, aici). […]

  2. […] De curand, langa Schitul de la Paltinis a fost deschis Centrul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”. La 27 noiembrie 2013 centrul a gazduit prima consfatire in vederea reinvieriiCercului de la Păltiniș (care functiona in anii cand Constantin Noica locuia acolo si il coordona), prin care “se dorește reînnodarea unui vechi și fructuos dialog între laicatul intelectual și teologi” (despre acest eveniment si despre comemorarea filososfului Noica din 2013, am scris si eu, aici). […]

  3. […] la jumatate. La cativa zeci de metri mai jos de schit a fost infiintat la sfarsitul  anului 2013 Centrul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”, a carui cladire rezidentiala se afla langa o a doua, destinata exclusiv cazarii, mai veche, dar […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: