anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Regasire la manastirea de maici Paltin – Petru Voda

on October 6, 2013

DSC02136Din timp in timp, sufletul meu gaseste ragaz de inchinare si de trecere prin Petru Voda, de cand acolo am intalnit un sfant in viata. Acum, sfantul acela a trecut la Domnul, dar tot ce a lasat in urma e numai bucurie, lumina, nadejde. Parintele Justin Parvu este prezent, poate chiar mai prezent ca inainte – cand era Aici, in locurile sale dragi din Neamt, dar mai ales in oamenii in care a incrustat taria si invatatura sa. “Veniti de luati nadejde, veniti de luati curaj!” – pare ca rosteste de dincolo de vami vocea blanda a Parintelui. Cei care au urechi de-auzit, aud…

Intai am urcat la manastirea de calugari de la Petru Voda, unde Parintele Justin se odihneste sub cetina presarata cu flori si sarutari si inchinari neincetate, in latura bisericii sale dragi. Abia ingenunchiata la mormant, am si primit semn de-ntampinare, in nevrednicia mea fara margini: aparuse brusc, parca de nicaieri, unul dintre cei mai apropiati ucenici ai parintelui din ultimii sai ani de vietuire pamanteasca – cel care a fost martorul si confidentul fiecarei batai de inima din viata aceasta trupeasca a omului care a fost Parintele Justin – ucenicul sau de ajutorare, Parintele Gurie. L-am privit pret de cateva minute inchinandu-se la mormant cu dragostea si dorul acela pe chip, care nu se pot descrie… Imparteam, in inchinare, din darul Parintelui, inclinarea fruntii si dorul, dar cat de mare trebuie sa fi fost dorul acestui ucenic al sau?… Aveam sa aflu ca nici macar obstea nu stia ca tocmai revenise din Israel… Iar eu, “ma nimerisem” acolo, chiar atunci. Asa ma-ntampinase Parintele Justin, pe care avusesem ignoranta indrazneala sa-l intreb, cand m-a primit, privindu-i ochii albastri: “Ce este iubirea, Parinte?”… In curtea bisericii de la Petru voda – liniste, in biserica liniste. Flori si ghivece inviorau mai mult ca pana acum tot locul. Am coborat apoi in cimitir. Pace… Crucile verzi, legamant peste timp ca fratii nu se uita nicicand. In ograda de jos a Parintelui Justin si-au cerut somnul de veci, in tihna si sub ocrotire neclinitita, Parintele Gheorghe Calciu, Radu Gyr, si-atatia altii. Numai ei, cu totii, stiu ce au impartit in anii cumpliti ai inchisorilor contra-nationale, despre care noi ne-nfioram numai citind. Ce stim noi?…

Apoi am coborat la vale, la manastirea de maici, la Paltin,  unde cu patru ani in urma traisem prima zguduire serioasa in fata lui Dumnezeu. Trairi pe care abia azi incep sa le pricep, si al caror sens se reveleaza lent, zabavnic. Usa larga a bucuriei se deschide si aici. Maica Mariami, cu fata cea mai luminoasa pe care o cunosc la vreo monahie, te intampina totdeauna daruind. Tu daruiesti copiilor din centrul de ingrijire cele materiale, iar maica-mama Mariami multumeste daruiund insutit. La Maica Mariami am gasit eu mereu, materializat desavarsit, “mestesugul bucuriei” (pe care il defineste  o alta monahie draga sufletului meu, Maica Siluana Vlad). In ragazul ei, uneori mai scurt, alteori mai lung, Maica Mariami ofera. Cu Maica Mariami dialogul se leaga usor, rapid. Stie sa iese in intampinare si sa bucure. De asta data, timpul i-a permis un dialog care pe mine m-a umplut de stari adanci, rare, coplesitoare. Amintiri si ganduri despre Parintele Gheorghe Calciu – cum l-a cunoscut, despre sotia dumnealui, azi in varsta de 89 de ani, bolnava de o boala grea si ingrijita acolo, in aceeasi ograda nemarginita a Parintelui Justin, despre familia unui asemenea om, care a cunoscut inchisorile ca nimeni altul, 24 de ani de detentie, in total… Maica Mariami crede in oameni, crede in suflete, crede in Romania! Tot ce a atins cu duhul Parintele Justin, s-a transformat in aur, aurul credintei fara margini. Ei toti, acolo, la Paltin si la Petru Voda au aceeasi stare, a biruintei si a frumusetii dobandite! Am fost apoi partasa rememorarii celui mai pretios cadou primit vreodata de Maica Mariami – si nu am putut decat sa simt ca sufletul meu nu mai incape in el insusi. Este greu, imposibil, sa exprimi in cuvinte acest fel de dialog, de traire, de schimb tainic intre oameni. Maica Mariami face parte din grupul primelor patru traitoare de la manastirea de vale (azi Paltin) si este deci radacina vie si adanca in care ancoreaza azi o obste de 160 de maici. Povestea inceputului nu cred ca ar spune-o altfel decat tot in nemarginita seninatate, care o caracterizeaza. Si totusi, povestea e departe de a fi una usoara (a fost depanata de Maica Stareta Justina, cu ceva timp in urma – link aici). In bisericuta de lemn, cand intri la rugaciune, simti parca povara multora din cele care au poposit vremelnic ori pentru un timp mai lung, aici. Caci nimeni nu a fost alungat, toate cele care au dorit sa ramana, au ramas. Aceasta era nemarginita dragoste si mila a Parintelui Justin, de a primi pe oricine, oricat. Azi, o noua bisericuta de lemn este in constructie in imediata apropiere a trapezei. Cladirea de langa poarta de intrare este finalizata, si la parter se gaseste magazinul cu produsele naturiste ale locului. Florile, in numar mare, au inceput sa fie de-acum starornicite si aici in ghivece, iar pe marginea drumului au aparut ladite de lemn lacuit, pentru flori. Aici totul este in miscare, in prefacere, in evolutie. Si, vorba Maicii Mariami: “acum ne dam noi examenul, acum cand Parintele Justin nu mai este aici…” Am plecat de la Manastirea Paltin-Petru Voda cu impresia clara a desprinderii de mine insami. O altfel de desprindere decat cea de acum 4 ani, dar tot zguduitoare pana in strafunduri. De data aceasta, in explozii de lumina…

Fotografii de la Manastirea Paltin – Petru Voda, 2 octombrie 2013:


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: