anomismia

In bataia vantului fiecarei zile (continuare)…

Manastirea “Intregirea neamului”: un vis al Reginei Maria a Romaniei…

on September 8, 2013
qm4

Regina Maria a Romaniei – fotografie din vara lui 1919, realizata la Londra (sursa imaginii: www.tkinter.org)

Visele intru recunostinta ale Reginei Maria…

Unul dintre ele a fost inaltarea unei “Manastiri a Reintregirei Neamului” – si se intampla in 1928…

Visul acela, neimplinit atunci, cazut in uitare sau chiar necunoscut de multi, are o poveste: o poveste lunga, grea, dar foarte interesanta. (Astazi, aceasta manastire exista, dar intr-o alta forma si ridicata dintr-un alt vis…)

Romania isi vedea implinita o dorinta nationala veche parca de cand lumea… – in 1918 devenea Romania Mare, intregita, completa. Implicarea Reginei Maria a Romaniei in mersul istoriei, in valtoarea unor vremuri pe care numai un suflet adanc, o empatie deosebita si o covarsitoare iubire pentru poporul pe care l-a inteles parca mai bine decat s-a inteles el insusi, a facut ca un vis de veacuri al unei natii sa devina realitate. Chiar si astazi, cu greu vom gasi in cartile de istorie recunoasterea personalitatii remarcabile ca politician, administrator si diplomat ale Reginei. A fost decizia ei, influenta ei puternica si nesovaielnica in a indrepta destinul Romaniei pe o anume cale in 1916 – si s-a dovedit a fi fost singura cale cu o sansa pentru implinirea unui vis al poporului roman. Riscuri enorme si sacrificii fara limita au fost asumate prin deciziile luate pentru Romania in primul razboi mondial, in perioada 1916-1918; iar pretul lor a fost atat de mare, incat putea fi totul sau nimic. De pe pozitia pe care o avea ca regina, alaturi de regele Ferdinand – al carui sacrificiu de sange si familie germana a fost urias, a facut totul pentru ca visul natiei careia i-a fost harazita sa devina realitate. Totul – de la coroana si pana la opinca – fiind adesea alaturi de cei din linia intai in razboi, imbarbatand personal si ajutand  prin propria implicare individuala in spitalele de campanie suferintele a mii de ostasi romani raniti (populatia a numit-o apoi, mereu, “Mama ranitilor” sau “Mama noastra”). Cei care au citit sau citesc cel putin una dintre cartile sale de o exceptionala valoare istorica dar si literara, stiu sau vor sti ce spun: este vorba de admirabila ei carte in trei volume, “Povestea vietii mele“.

Exista, pe langa cartea amintita si multe scrieri in engleza ale reginei (multe netraduse in Romania), de o neasemuita expresivitate, sensibilitate si sinceritate, in care destainuie felul in care a invatat sa fie regina peste un popor total necunoscut, total neinteles la inceputuri, dar pe care a invatat sa-l iubeasca si sa-l pretuiasca fara limita.  In 1916, anul “marii decizii” pentru mica Romanie, regina publica la Londra o carticica,  “My country – “Tara mea“. Este fascinanta si pitoreasca, caci regina descrie din proprie perspectiva  felul cum a receptat ea poporul roma pana la acea data, felul de a fi pur romanesc; in fapt carticica este o radiografie uimitoare a caracterului taranului si satului romanesc, a sufletului romanesc, asa cum l-a perceput viitoarea-pe atunci suverana.  Inserez mai jos, cu acordul autorului sursei (courtesy of Mr. Tom Kinter: www.tkinter.org), coperta cartii din 1916 si un mic extras din ea (sper ca cititorii sa poata aprecia scrierea originala, in limba engleza), pentru deosebitul farmec si finete a descrierii tarii pe care a gasit-o, venind in acest salbatic si atipic colt de lume:

MY COUNTRY
Marie Queen of Rumania
Hodder and Stoughton, London, 1916

Cover_my country

[…]  From the beginning of time Rumania was a land subjected to invasions. One tyrannical master after another laid heavy hands upon its people; it was accustomed to be dominated, crushed, maltreated. Seldom was it allowed to affirm itself, to raise its head, to be independent, happy, or free; nevertheless, in spite of struggles and slavery, it was not a people destined to disappear. It overcame every hardship, stood every misery, endured every subjugation, could not be crushed out of being; but the result is that the Rumanian folk are not gay.

Their songs are sad, their dances slow, their amusements are seldom boisterous, rarely are their voices loud. On festive days they don their gayest apparel and, crowded together in the dust of the road, they will dance in groups or in wide circles, tirelessly, for many an hour ; but even then they are not often joyful or loud, they are solemn and dignified, seeming to take their amusement demurely, without passion, without haste.

Their love-songs are long complaints; the tunes they play on their flutes wail out endlessly their longing and desire that appear to remain eternally unsatisfied, to contain no hope, no fulfillment.

For the same reason few very old houses exist; there is hardly a castle or a great monument remaining from out the past. What was the use of building fine habitations if any day the enemy might sweep over the country and burn everything to the ground?

One or two strange old constructions have been pie-served from those times of invasion: square, high buildings with an open gallery round the top formed by stout short columns, and here and there, in the immense thickness of the walls, tiny windows as look-outs. Primitive strongholds, half tower, half peasant-house, they generally stand somewhat isolated and resemble nothing I have seen in other lands.

**********************************

In martie 1918, dupa finele crudului razboi mondial, revista engleza “The sphere” rezerva spatiu special pentru prezentarea in imagini a ceea ce ei au numit “Bravul efort al familiei regale a Romaniei in haosul  din estul Europei“. Am preluat, prin bunavointa autorului site-ului mentionat (courtesy of Mr. Tom Kinter:  www.tkinter.org), cele trei fotografii ale vremii publicate in articolul englezesc – cu titlul original “THE BRAVE EFFORT OF THE ROUMANIAN ROYAL FAMILY AMID THE WELTER OF EASTERN EUROPE“, The Sphere, 9 March 1918. Ele o reprezinta pe Regina Maria in cateva ipostaze alaturi de membri ai armatei romane ori la spitalele cu raniti de razboi:

******************************

Dupa razboi, regina dedica Romaniei o oda, aparuta intr-o brosura publicata la Paris, in 1922. Cu acordul sursei  (courtesy of Mr. Tom Kinter: www.tkinter.org), prezint mai jos paginile de inceput ale originalului brosurii si spicuiesc din text (textul original, in limba engleza):

qm5

[…] If the history of a people is really written with the blood of its children, so it was with thee, O Roumania. Amongst those who perished, how many died most sadly of all when everything seemed lost.

That is why thou must meet this hour of terrible and solemn victory with bowed head and humble heart, as the believer receives the sacrament at the altar.

Tombs cover the world, the lands of those who were our allies as well as our own land—the tombs of those to whom owe our liberty. Do not forget them, O my country! Do not forget the young lives offered up, the empty places on so many hearths; do not forget the blood which reddened thy plains, thy forests, thy mountains and thy rivers, ah! do not forget them.

And now my people, it behoves us to reconstruct. The foundations are laid, the great work is begun. Build, build! All differences set aside, let us draw close together in this sacred unity which we have bought with our blood and which will constitute our strength. Stone by stone build up the future; with courage and with confidence advance; but so that the edifice which thou buildest may be indestructible forget not the hearts, the countless hearts on which thou hast placed its stones.

MARIE
Queen of Roumania”

**************************************

Intregirea neamului, incununata la 1 decembrie 1918, a fost urmata, la 15 octombrie 1922, de incoronarea principilor deveniti Regele Ferdinand si Regina Maria – in “Catedrala Incoronarii” si totdeodata numita “Catedrala Intregirii Neamului” de la Alba Iulia. Povestea din jurul constructiei Catedralei Intregirii de la Alba Iulia este redata si in “Memoriile” istoricului Nicolae Iorga, si stim astfel ca a fost o constructie dificila, cu sincope, cu nemultumiri, cu fortari si cu amanari. Dupa razboi Romania a iesit, desi invingatoare, mai mult moarta decat vie, inclusiv economic, asa incat nu erau simple investitiile materiale de natura unei catedrale, in primii ani ai deceniului al doilea.

Ceva mai tarziu, un altfel de simbol de recunostinta fata de eroii cazuti in primul razboi mondial a fost ridicat din initiativa directa a Reginei Maria. Este vorba despre  Crucea Eroilor Neamului, de pe varful Caraiman din Muntii Bucegi,  ea fiind cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă, de acest fel, situată la o asemenea de altitudine (despre istoricul ei – atat de putin devoalat, am cules si eu cateva date, si am scris aici). Crucea a fost ridicata in perioada 1926-1928.

O istorioara si mai putin cunoscuta, dezvaluie ca a existat si o alta intentie de a comemora eroii romani ai primului razboi mondial, a Reginei Maria. In 1928 Regina Maria propune un proiect monastic pentru vesnica pomenire a eroilor reintregirii – zidirea “Manastirii Reintregirii Neamului“. Nu se cunoaste la ce stadiu a ajuns proiectul respectiv, dar in 1930, cu revenirea la carma tarii a fiului sau, Regele Carol al II-lea al Romaniei, cu care avea divergente atat pe taramul vederilor politice cat si individual, se vede ca proiectul a intrat incet in con de umbra. In hrisovul regal era consemnat ca prinosul de recunostinta catre Dumnezeu pentru infaptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 se va face “cum au facut-o stramosii; sa inaltam si noi locasuri sfinte ca dar de recunostinta Domnului.” Deasupra schitei care reprezenta proiectul ansamblului monahal in intregime, se afla scris: “Manastirea Intregirei Neamului, Bucium, Fagaras” iar indemnul regal era: “dati pentru Sfanta Manastire ‘Intregirea Neamului’ , care va fi simbol de glorie al neamului nostru.

Locul unde urma sa fie ridicata manastirea era cel unde astazi se gaseste Manastirea Bucium. A trebuit sa mai treaca un razboi peste Romania, cel de al doilea razboi mondial, pentru ca un alt vis sa prinda aripi. Visul unui om pe care cei ai locului il numeau “Mos Ilie” si care venise si se asezase in Tara Fagarasului imediat dupa 1945. Pe numele sau real Ilie Burla, venise din Bucovina si luptase in primul razboi mondial, unde, ranit cazand in Galitia, a supravietuit in mod miraculos, si inca de atunci a primit de la Dumnezeu misiunea ctitoririi unei manastiri in Tara Fagarasului. La sfarsitul anilor 1940 Mos Ilie se stabilea in Tara Fagarasului si vizita Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus; acolo i-a intalnit pe tinerii soti Elisabeta si Ioan Sandru, care vor porni alaturi de Mos Ilie la punerea in fapta a acestui vis. Cu toate eforturile, sortii au fost potrivnici construirii manastirii, odata cu instalarea regimului comunist. Mos Ilie a trecut la Domnul in 1984, dar Elisabeta Sandru a continuat sa spere si sa lupte pentru ducerea la indeplinire a acestui vis. In 1990, in ianuarie, deja Elisabeta Sandru reusise sa obtina toate aprobarile pentru ridicarea manastirii, si vor si incepe lucrarile de cosntructie. Manastirea a fost sfintita de Mitropolitul Ardealului la 6 august 1995, cu hramul “Schimbarea la Fata a Mantuitorului.”

Mai jos, un extras din succinta prezentare a manastirii, aflata pe panoul din curtea asezamantului:

bucium text

************************

Biserica micii Manastiri Bucium, astazi; aici slujesc cinci calugari, dintre care patru sunt varstnici.

DSC00167

Drumul spre manastire si imprejurimile:

Imagini din ograda manastirii, august 2013:


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: