Am ajuns in sfarsit la Manastirea Oasa, situata la poalele Muntilor Sureanu, ieri, in aceeasi zi in care, cu 2000 de ani in urma, Iisus urca pe Muntele Tabor, insotit de trei ucenici, si primea lumina dumnezeiasca spre pre-vederea de catre om a Lumii de Sus si a puterilor ei. M-am gandit ca asa s-a facut ca si eu sa urc pe un munte, sa intru intr-o manastire la altitudine, si sa mai invat ceva… Am reusit sa ajung la slujba de la Manastirea Oasa abia la ora la care tocmai incepea predica la sarbatoarea de ieri, “Schimbarea la fata a Mantuitorului Iisus“, predica sustinuta de Parintele Pantelimon, pe care il mai audiasem o data cu mai multe luni in urma, intr-un alt loc, dar pe care il cunoscusem intr-un anume fel inca din 2011, vizionand o expozitie de fotografie a sa (despre care am scris aici).
Drumul de la Sebes (jud. Alba) si pana la manastire este de o rara frumusete, un drum de munte cu soseaua foarte buna – pana la lacul de acumulare, iar de acolo inca vreo 7km de drum neasflatat si prafos (la vremea aceasta secetoasa), dar nu rau. La Oasa am ajuns pentru intaia oara ieri, insa in afara de Parintele Pantelimon, primul calugar pe care eu l-am cunoscut din acea obste a fost Parintele Moise Iorgovan (“intalnire” despre care am consemnat aici). O figura aparte intre monahii de la Oasa este, desigur, Parintele Sava (americanul) pe care jurnalista Carmen Avram il prezinta in filmul sau realizat pentru emisiunea “In premiera” (filmul se poate viziona mai jos).
Adaug in continuare fotografii din ograda manastirii, o fotografie din biserica cea noua (din sala modesta de la baza unde se tin slujbele, caci biserica se afla in constructie, cu schele) – din timpul impartirii anafurei la finalul slujbei, si din imprejurimi. In doua dintre fotografii apare Parintele Moise (intr-una din lateral, in a doua din spate), iar in alta fotografie sunt surprinse o parte din pozele Parintelui Pantelimon, aflate spre expunere in pangarul manastirii. Lacul Oasa se afla imediat langa ograda manastirii, iar mediul natural inconjurator este foarte placut. Anul acesta, tabara de vara “Parintele Teofil Paraian” abia incheiata la manastire a adunat cam 200 de tineri participanti. Un articol extensiv despre aceasta tabara a aparut in numarul recent al Revistei Formula As (numarul pe perioada 1-15 august), semnat de Costion Nicolescu.
DEASUPRA – FOTOGRAFII DE LA MANASTIREA OASA – 6 AUGUST 2013
DEDESUBT – FILMUL DESPRE AMERICANUL CONVERTIT LA ORTODOXIE DE LA OASA, MONAHUL SAVA (O POVESTE DE EXCEPTIE)
DEDESUBT – FILMUL CONVERTIRII PARINTELUI PANTELIMON DE LA OASA:
UPDATE: Atasez aici un filmulet despre tabara de vara de la Manastirea Oasa din acest an, 2013, in care apare si staretul, Parintele Iustin de la Oasa, dar si povestea obstii si a taberelor de aici….
UPDATE: Pe pagina de blog urmatoare, Razvan Codrescu a postat prezentarea taberei de la Oasa din aceasta vara, facuta de organizatorul prinicipal al evenimentului, Andrei Dîrlău (link aici).
[…] https://anomismia.wordpress.com/2013/08/07/la-manastirea-oasa/ […]
Reblogged this on In Tacere.
[…] o alta serie de monahi romani, astazi in plina forta duhovniceasca, asa cum sunt calugarii de la Manastirea Oasa – Parintele Iustin (actualul staret) si Parintele […]
[…] duc azi mai departe darul din dar… – intre ei, cativa dintre vietuitorii tineri de la Manastirea Oasa: Parintele Staret Iustin si Parintele […]
[…] Am gasit filmarea de mai jos, a cuvantului sau din iulie 2013 de la Oasa, si mi-a placut din nou si din nou, pentru mesajul transmis. Nu am participat la tabara de vara, unde au fost prezenti in acest an circa 300 de tineri, dar s-a intamplat sa vizitez Manastirea Oasa la doar cateva zile dupa ce tabara s-a incheiat (link aici). […]
[…] completarea celor scrise si fotografiate anul trecut in aceeasi perioada, la Manastirea Oasa de la poalele Muntilor Sureanu din judetul Alba, cateva fotografii de astazi, mai jos. Sunt luate […]